Adoptia: Conditii de fond, Impedimente, Procedura, Efecte si Incetare (partea III)
alte articole
Cu ce incepe procedura de adoptie?
Conditiile de forma isi iau inceputul de la depunerea cererii de adoptie de catre persoana sau familia care a hotarat sa adopte unul sau mai multi copii.
Poate adopta unul sau mai multi copii orice persoana care corespunde cerintelor legii privitor la adoptie. Ea se manifesta printr-o cerere scrisa depusa la autoritatea tutelara de la domiciliul copilului sau solicitantului, in cazul in care copilul locuieste deja in familia viitorilor adoptatori.
Ce acte trebuie prezentate pentru a realiza adoptia si cum procedam in continuare?
La cererea depusa de adoptatori se anexeaza buletinul de identitate, acte ce confirma locul de trai, veniturile, starea sanatatii a celor care doresc sa adopte etc.
In momentul adresarii, autoritatea tutelara, in cadrul unei discutii particulare cu candidatul adoptator, afla motivatia actiunii de adoptie.
In baza unor investigatii preventive privind indeplinirea conditiilor de fond si lipsa impedimentelor prevazute de legislatie, persoana sau familia care pretinde sa adopte este luata la evidenta de catre autoritatea tutelara, pentru a avea posibilitate sa faca cunostinta cu copiii din institutia de copii respectiva propusi spe adoptie.
Dintre copiii luati la evidenta pot fi propusi spre adoptie copiii ai caror parinti au decedat, au fost decazuti din drepturile parintesti, copilul a fost gasit si parintii nu sunt cunoscuti etc.
Familia sau persoana care doreste sa adopte poate fi luata la evidenta de catre autoritatea tutelara, daca s-a constatat existenta conditiilor materiale si a garantiilor morale necesare dezvoltarii armonioase a copilului.
Procesul de alegere a familiei potrivite pentru fiecare copil concret il faciliteaza baza datelor unice privind copiii care pot fi adoptati si persoanele care doresc sa primeasca in familia lor unul sau mai multi copii.
Dupa ce candidatul la adoptie a facut cunostinta cu copilul care urmeaza sa fie adoptat, acesta poate fi incredintat persoane sau familiei care urmeaza sa-l adopte.
In conformitate cu art 122 alin 1 din Codul Familiei, hotararea instantei de judecata privind incuviintarea adoptiei poate fi pronuntata numai atunci cand copilul s-a aflat in ingrijirea viitorilor adoptatori nu mai putin de 6 luni.
In ce modalitate se examineaza cererea de adoptie de catre instant de judecata si ce hotarare poate lua?
Persoanele care si-au ales copilul pe care vor sa-l adopte depun o cerere de adoptie la judecatoria de la domiciliul sau locul aflarii copilului sau daca aceasta corespunde interesului copilului, la domiciliul lor.
La cererea de adoptie se anexeaza actele care confirma ca persoanele ce doresc sa adopte indeplinesc conditiile de fond si nu exista impedimente pentru ca actul juridic de adoptie sa fie infaptuit.
In cazul in care adoptatorii intrunesc toate cerintele, cerea de adoptie se examineaza in sedinta secreta cu participarea obligatorie a adoptatorilor, a reprezentantului autoritatii tutelare si a copilului, daca acesta a implinit varsta de 10 ani si nu stie ca adoptatorii nu sunt parintii lui firesti.
Dupa caz pot fi atrase si alte persoane interesate cum ar fi institutia de stat, tutorele sau coratorul etc. Instanta de judecata poate admite sau respinge cerearea de adoptie.
Daca instanta a emis hotararea cu privire la adoptie aceasta trebuie sa contina numele si prenumele copilului, data nasterii si cetatenia lui si datele personale a adoptatorului, schimbarile in caz daca se fac a numelui de familie, a prenumelui, locul nasterii adoptatului si daca da, atunci ce modificari in acest sens trebuie de efectuat de catre organele de inregistrare a actelor de stare civila si alte prevederi.
In decurs 5 zile de la data ramanerii irevocabile a hotararii de judecata privind adoptia, instanta trimite o copie autentificata de pe hotarare organului de stare civila de la locul pronuntarii hotararii pentru a se efectua inregistrarea de stat a adoptiei.
Cand adoptia produce efecte?
Adoptia ca act juridic produce efecte juridice din momentul cand hotararea instantei de judecata ramane definitiva, adica la expirarea termenului de 15 zile de la pronuntarea hotararii, daca ea in acest termen nu a fost atacata.
Care sunt efectele adoptiei?
Rudenia creata prin adoptie este asimilata cu rudenia de sange, deci se nasc drepturi si obligatii asimilate de lege cu cele care apar in cazul rudeniei firesti intre parinti si copiii lor.
Astfel, in rezltatul adoptiei apar drepturi si obligatii reciproce intre adoptat si adoptator, intre descendentii adoptatului si adoptator, etc.
Potrivit art. 132 alin. 2 din Codul Familiei al R. Moldova, adoptatii si descendentii lor fata de adoptatori si rudele acestora, iar adoptatorii si rudele acestora fata de adoptati si descentii lor au aceleasi drepturi si indatoriri personale si patrimoniale ca si rudele de sange.
Aceste drepturi si obligatii apar, potrivit aceluiasi articol, indiferent daca au fost sau nu adoptatorii inscrisi in calitate de parinti ai copilului adoptat.
Astfel, potrivit legislatiei adoptatul pierde drepturile personale nepatrimoniale si patrimoniale si este eliberat de indeplinirea obligatiilor fata de parintii sai firesti si rudele acestora. Asadar, orice legatura bazata pe faptul rudeniei de singe inceteaza din momentul cand hotararea instantei de judecata devine definitiva.
In cazul cand copilul este adoptat de o singura persoana, drepturile personale pot fi pastrate, la cererea mamei, daca adoptatorul este barbat sau, la cererea tatalui, daca adoptatorul este femeie.
Despre aceasta este necesar sa se mentioneze in hotararea instantei de judecata privind incuviintarea adoptiei.
De regula mentinerea legaturilor juridice cu unul din parinti se intalneste in cazul cand copilul este adoptat de sotul parintelui sau (tata sau mama vitrega), adica in cazul cand copilul este adoptat de o persoana de sex opus parintelui.
Adoptia ii ofera copilului un tata si o mama, de aceea in cazul cand copilul are numai mama care isi da consimtamantul la adoptia copilului sau de catre o femeie, atunci legaturile juridice dintre copil si mama biologica nu pot fi mentinute chiar si la acordul adoptatoarei.
Va urma...
Valentina Stratulat este licentiata in dreptul penal si master in dreptul constitutional si administrativ in R. Moldova