Activităţile sportive s-au reluat la Boston după atentat
alte articole
La două zile după atentatele cu bombă de la maratonul din Boston, activităţile sportive s-au reluat miercuri cu un meci de hochei din NHL, între Boston Bruins şi Buffalo Sabres, la care s-au luat măsuri suplimentare de securitate.
"Noi suntem Boston. Noi suntem puternici. Boston e puternic" se putea citi pe mesajul video difuzat în sală în timpul minutului de reculegere ţinut în memoria celor 3 morţi şi 180 de răniţi , victime ale celor 2 explozii de luni.
Cei peste 17.000 de spectatori din arena TD Garden au fost invitaţi apoi să cânte imnul naţional, în loc să asculte un cântăreţ profesionist, aşa cum este tradiţia la meciurile sportive. La finalul imnului, spectatorii au scandat într-un elan de entuziasm patriotic: "USA, USA, USA", relatează AFP.
Bruins trebuia să joace luni cu Ottawa, la câteva ore după atentat, dar jocul a fost amânat pentru 28 aprilie. Un meci de baschet, programat marţi între Boston Celtics şi Indiana Pacers, a fost anulat de NBA.
În meciul de hochei de miercuri, oaspeţii de la Buffalo s-au impus cu 3-2, după lovituri de departajare, dar punctul primit în acest eşec i-a permis lui Bruins să-şi asigure calificarea în play-off-ul NHL.