Activistul orb trimite un mesaj cu ocazia Zilei Drepturilor Omului

Ca o recunoaştere a Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului de pe 10 decembrie, activistul chinez orb, Chen Guangcheng, a filmat un mesaj în care pe fundal apare orizontul nocturn al New York-ului.
Activistul orb Chen Guangcheng vorbind cu presa în Washington, D.C., după o întâlnire cu preşedintele Camerei John Boehner şi liderul minorităţii Nancy Pelosi. (Pete Marovich / Getty Images)
Gary Feuerberg
10.12.2012

Ca o recunoaştere a Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului de pe 10 decembrie, activistul chinez orb, Chen Guangcheng, a filmat un mesaj în care pe fundal apare orizontul nocturn al New York-ului.

Mesajul a fost făcut public pe 3 decembrie de ChinaAid, o organizaţie creştină pentru drepturile omului care promovează libertatea religioasă şi statul de drept în China.

Într-un video de 10 de minute, Chen afirma că Partidul Comunist Chinez este corupt şi nelegiuit, făcând apel la noul Secretar General al PCC, Xi Jinping, să schimbe cursul Chinei înspre statul de drept şi drepturile omului.

"Dragă domnule Xi Jinping, întreaga naţiune vă priveşte cu atenţie. Indiferent dacă veţi urma chemarea cerului şi a poporului pentru a pune în aplicare reforma, sau veţi menţine puterea Partidului Comunist, chestiunea este dacă China va efectua tranziţia într-un mod paşnic sau violent", a afirmat el.

Chen îl îndeamnă pe Xi să nu sprijine practica prin care cetăţenii chinezi care susţin că oficialii ar trebui să se supună legii, să fie trataţi ca duşmani ai statului. "Nu le daţi de înţeles oficialilor partidului [Comunist] că pot să îşi continue acţiunile fără nicio reţinere", a susţinut el.

Chen a enumerat mai mulţi binecunoscuţi activişti, dizidenţi, intelectuali şi avocaţi pentru drepturi care au fost hărţuiţi, reţinuţi, iar în unele cazuri bătuţi şi închişi, printre care: Liu Xia, Hu Jia, Wang Lihong, Jiang Tianyong, Xu Zhiyong, Zheng Enchong, Feng Zhenghu, Liu Ping şi Sun Wenguang.

"Într-o societate fără stat de drept, cetăţenii nu au niciun simţ al securităţii", a afirmat el în clip, amintind de mai multe cazuri binecunoscute în care dizidenţi şi alte persoane au "dispărut".

Chen imploră comunitatea internaţională să nu ignore crimele comise de Partidul Comunist Chinez. "Cum pot liderii Lumii libere să păstreze tăcerea, privind la sângele şi lacrimile care curg din fiinţe umane asemenea lor şi la tibetanii care îşi dau foc? Cum pot liderii mondiali să rămână nemişcaţi?"

Chen a făcut referire la liderul Birmaniei Thein Sein, care a susţinut că a eliberat 518 prizonieri politici. Dacă el a putut-o elibera pe Aung San Suu Kyi şi pe alţi dizidenţi birmani, de ce nu poate Xi Jinping să îi elibereze pe Gao Zhisheng şi pe alţi prizonieri de conştiinţă, a întrebat el. "Din păcate, situaţia drepturilor omului din China se înrăutăţeşte", a declarat Chen.

Chen, în vârstă de 41 de ani, este un activist autodidact ce a fost activ din 1996, oferind consultanţă juridică pentru persoanele cu handicap, sătenii care au luptat împotriva deşeurilor toxice şi ţăranii care s-au opus deposedărilor de teren.

El este renumit pentru contestarea politicii unui singur copil a Partidului Comunist. Chen a adunat mărturii de la sătence din provincia Shandong, care au fost sterilizate forţat sau forţate să facă avorturi chiar şi în luna a şaptea şi a opta de sarcină. Chen a expus 130.000 de avorturi forţate, care au avut loc în Shandong într-un singur an. Activitatea sa împotriva Comisiei de Planificare Familială din Linyi a dus la pedepsirea oficialilor locali de planificare familială de către autorităţile centrale. Cei pedepsiţi au început acţiuni împotriva lui Chen şi în cele din urmă l-au închis timp de patru ani. După ce a fost eliberat, Chen, soţia şi fiica lor au fost plasaţi ilegal sub arest la domiciliu.

Chen spune în film că "violenţa în menţinerea politicii unui singur copil în China încă există. Acesta este un păcat, pentru că viaţa este sacră."

Chen a evadat din arest la domiciliu în luna aprilie şi s-a refugiat în cele din urmă la Ambasada SUA din Beijing. Oficialii americani au negociat cu oficialii chinezi să îi permită lui Chen şi familiei sale să plece din China şi să vină în Statele Unite pentru a studia dreptul, la Universitatea din New York.

În timpul negocierilor dintre SUA şi oficialii Republicii Populare Chineze, când Chen încă se afla în ambasada americană, s-a ajuns la o înţelegere că guvernul va investiga acţiunile ilegale întreprinse împotriva lui Chen şi a familiei sale.

Chen afirmă: "Guvernul chinez a făcut o promisiune faţă de mine, Statele Unite ale Americii şi lume: 'Să investigheze amănunţit pe cei care ne-au persecutat în ultimii ani pe mine şi pe familia mea, în Shandong, şi să facă publice deciziile.' Cu toate acestea, ei nu s-au ţinut de cuvânt. "

Represalii împotriva nepotului lui Chen

Când Chen a ajuns în Statele Unite ale Americii în luna mai, pentru a studia dreptul la Universitatea din New York, s-a bucurat de traiul într-o ţară liberă şi în condiţii de siguranţă, în contrast puternic cu Republica Populară Chineză. S-a simţit uşurat că putea să ia o pauză cu soţia şi cei doi copii ai săi, departe de un mediu represiv. Totuşi Chen era îngrijorat, gândindu-se la represaliile împotriva familiei lui care a rămas în oraşul Linyi, provincia Shandong, şi împotriva oamenilor care l-au ajutat să scape din arest la domiciliu.

Cele mai mari temeri ale lui Chen s-au îndeplinit recent. Nepotul lui Chen, Chen Kegui în vârstă de 33 de ani, a fost condamnat pe 30 noiembrie la 39 luni de închisoare, într-un proces plin de abuzuri procedurale. Nu i s-a permis să fie aparat de avocatul angajat de familia sa; i-a fost impus în schimb un avocat desemnat din oficiu. Fratele activistului orb (tatăl lui Chen Kegui) a fost anunţat de proces în dimineaţa zilei procesului. Tatălui nu i s-a permis să participe la procedurile judiciare şi a aşteptat în faţa tribunalului, potrivit Washington Post. Procedurile judiciare au fost închise pentru public.

Chen Kegui a fost cea mai uşoară ţintă pentru autorităţile locale în încercarea lor de a se răzbuna pe Chen Guangcheng, pentru evadarea lui. Atunci când autorităţile l-au căutat, în mijlocul nopţii, pe Chen, şi au intrat în casa nepotului său şi i-au atacat părinţii, tânărul Chen a folosit un cuţit de bucătărie pentru a-i alunga şi l-a tăiat pe unul dintre ei. Astfel, el a fost acuzat de vătămarea corporală a unui oficial guvernamental.

Preşedintele Comisiei executive a Congresului cu privire China (CECC) Christopher Smith şi preşedintele Brown Sherrod au emis o declaraţie în ziua procesului, în care au criticat lipsa de corectitudine a procesului şi au adăugat că erau "profund îngrijoraţi de starea lui Chen Kegui, reamintind de maltratarea unchiului său, Chen Guangcheng, şi a altor membri ai familiei sale care au suferit atunci când s-au aflat în custodie oficială."

Chen susţine în clip: "Pentru că am fugit din ţară, oficialii guvernamentali au ales să se răzbune pe nepotul meu, Chen Kegui, şi pe alţii. Chen Kegui a încercat să-şi apere familia, dar a fost arestat şi este astăzi în închisoare. Cu toate acestea, oficialii corupţi care au comandat arestarea sa, au fost promovaţi."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor