Accidentul aviatic din 2007: Controlorul de trafic, condamnat la un an de închisoare cu suspendare

Magistraţii de la Judecătoria Buftea au condamnat-o la un an de închisoare cu suspendare pe controloarea de trafic Didina Gramă, acuzată de neglijenţă în serviciu, după ce a aprobat, pe 30 decembrie 2007, decolarea unei aeronave Boeing 737 fără să se asigure că pista e liberă. Neglijenţa sa ar fi putut avea consecinţe tragice.
. (Photos.com)
Cristina Boiangiu
02.11.2012

Magistraţii de la Judecătoria Buftea au condamnat-o la un an de închisoare cu suspendare pe controloarea de trafic Didina Gramă, acuzată de neglijenţă în serviciu, după ce a aprobat, pe 30 decembrie 2007, decolarea unei aeronave Boeing 737 fără să se asigure că pista e liberă. Neglijenţa sa ar fi putut avea consecinţe tragice. Gramă a fost obligată la plata a 10.000 de lei despăgubiri către stat.

În decembrie 2009, Didina Gramă a fost trimisă în judecată pentru neglijenţă în serviciu, după ce a aprobat decolarea, de pe aeroportul de la Otopeni, a unei aeronave care avea ca destinaţie Sharm el Sheik, fără a se asigura dacă pista este liberă, iar avionul a tamponat o maşină de întreţinere. Cei peste o sută de pasageri de la bord avionului au fost evacuaţi pe uşile de urgenţă.

Consecinţa incidentului a fost distrugerea în totalitate a aeronavei aparţinând de SC Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române Tarom şi a cărei valoare era de zece milioane de dolari, precum şi a unei maşini marca Kia, aparţinând Asocierii UTI-Gemmo, în valoare de 46.416 de lei.

Decizia Judecătoriei Buftea poate fi contestată la Tribunalul Ilfov.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor