Accident feroviar în Germania: Două cutii negre recuperate. Numărul victimelor a ajuns la 10

Echipele de salvare au reuşit să recupereze două dintre cele trei cutii negre ale celor două trenuri care s-au ciocnit marţi în statul german Bavaria. Cel puţin 17 răniţi se află în stare gravă la spital, iar numărul victimelor a crescut la 10.
Scena coliziunii a două trenuri în statul german Bavaria, 9 februarie 2016. (Captură Foto)
Andrei Popescu
10.02.2016

Echipele de salvare germane au reuşit să recupereze două cutii negre ce aparţin celor două trenuri care s-au ciocnit marţi în apropiere de Bad Aibling, în statul german Bavaria. Numărul morţilor a ajuns la 10, iar alte câteva zeci de persoane au fost rănite în accident.

Poliţia regională a declarat că 17 persoane, din numărul total de 80 de răniţi, se află în stare gravă. În prezent continuă operaţiunile pentru căutarea celei de-a treia cutii negre, pentru a stabili ce s-a întâmplat marţi pe ruta cu o singură linie dintre Rosenheim şi Holzkirchen, în jurul orei locale 7:00 a.m. (6:00 a.m. GMT).

Conform ministrului german al Transporturilor, Alexander Dobrindt, cutia neagră va putea oferi un răspuns privind cauza accidentului, adăugând că trenurile trebuie să fi circulat cu o viteză mare. Dobrindt a mai precizat că, deoarece coliziunea a avut loc într-o curbă, cei doi mecanici de tren nu s-au putut vedea înainte de accident.

Joe Adediran, inginer electrician şi pasager la bordul unuia dintre trenuri, a declarat pentru BBC: “La prima staţie, acest tren trebuia să aştepte în mod normal timp de 5 minute sau mai mult pentru a sosi trenul din direcţie opusă. După un timp, am început să ne deplasăm către următoarea staţie fără să aşteptăm [să ajungă] trenul din direcţie opusă.”

Un total de 150 de persoane s-au aflat în cele două trenuri, care au deraiat parţial şi au rămas blocate între un canal şi o zonă împădurită. La operaţiunile de salvare au participat aproximativ 500 de persoane. Ambii mecanici şi-au pierdut viaţa în urma impactului puternic.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor