Academia de Media şi Comunicare va fi deschisă la Chişinău

La Chişinău va fi deschisă Academia de Media şi Comunicare. Acest lucru este stabilit în Memorandumul semnat de "James M. Cox Jr." din Georgia (SUA) şi redactorul şef al publicaţiei USA Today şi Asociaţia pentru Dezvoltare şi Cooperare. Potrivit Agenţiei "Infota", directorul executiv al Asociaţiei pentru Dezvoltare şi Cooperare, Gheorghe Sajin a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că Academia va fi inaugurată anul curent, deşi nu a fost găsit, deocamdată, un spaţiu pentru această instituţie.
Epoch Times România
29.05.2013

La Chişinău va fi deschisă Academia de Media şi Comunicare. Acest lucru este stabilit în Memorandumul semnat de "James M. Cox Jr." din Georgia (SUA) şi redactorul şef al publicaţiei USA Today şi Asociaţia pentru Dezvoltare şi Cooperare. Potrivit Agenţiei "Infota", directorul executiv al Asociaţiei pentru Dezvoltare şi Cooperare, Gheorghe Sajin a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că Academia va fi inaugurată anul curent, deşi nu a fost găsit, deocamdată, un spaţiu pentru această instituţie. Potrivit lui "au fost elaborate programe atât pentru jurnalişti cât şi pentru cei care nu dispun încă de studii corespunzătoare.

Toţi studenţii - jurnaliştii, operatorii, angajaţii posturilor TV, la absolvire vor primi un document. Banii pentru realizarea proiectului vor fi alocaţi de Centru şi de donatorii externi". Directorul Centrului, Lee Bernard Becker a menţionat că "scopul Memorandumului este de a crea Academia de Media şi Comunicare şi de a moderniza jurnalismul din Republica Moldova". "Este vorba despre un proiect comun şi de colaborare cu jurnaliştii din Moldova. De asemenea, este vorba despre un nou program pentru jurnalişti, blogeri, cetăţenii de rând, Guvern, ONG", a spus el.

Profesorul Universităţii, Tudor Vlad a menţionat că "acest proiect a fost planificat pe parcursul a doi ani de zile şi multe încă urmează să fie făcut". El a remarcat că durata cursurilor "nu va fi mai mică de trei zile nu mai îndelungată de trei luni. Dacă vor exista suficiente surse financiare, la sfârşitul fiecărui curs, cei mai buni studenţi vor avea posibilitatea să facă practică peste hotare".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor