“A îndrăznit să meargă dincolo de tot ceea ce a spus Simion” - Cât de adâncă este rivalitatea dintre Georgescu şi liderul AUR
Deşi susţin idei asemănătoare, aşa-zise suveraniste, între foştii candidaţi prezidenţiali Călin Georgescu şi George Simion există o rivalitate acerbă, explică, pentru Adevărul, politologul Sergiu Mişcoiu, profesor de relaţii internaţionale la Universitatea Paris-Est Marne-la-Vallée şi la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj.
De asemenea, profesorul clujean vorbeşte despre diferenţierile ideologice dintre cei doi foşti candidaţi la prezidenţiale. Acest lucru nu este specific doar celor doi sau României, pentru că, spune el, în general partidele radicale şi liderii lor sunt departe de o unitate de idei sau de o alianţă puternică.
“Tot ceea ce George Simion nu a fost dispus să facă şi poate nu s-a gândit să facă, domnul Georgescu a făcut. În materie de atac la adresa sistemului democratic, în materie de specularea slăbiciunilor, instituţiilor, în materie şi de concepţie despre lume şi viaţă. Domnul Simion a căutat, într-adevăr, să se notabilizeze, să-şi găsească un loc în sistemul politic şi, în felul acesta, a trebuit, evident, să modereze discursul şi să devină prezidenţiabil. De aceea mulţi credeau că George Simion are un culoar în faţă în aceste alegeri, tocmai fiindcă a reuşit să nu mai pară extremistul care conducea galerii de fotbal pe stadioane sau oameni la manifestaţii în stradă, ci un candidat care a studiat dosare, care avea o idee despre ceea ce dorea să facă şi a lucrat la această imagine de moderare în ultimii doi ani, cel puţin în ultimul an, cu siguranţă. Acest lucru a determinat existenţa unui culoar în zona sa, pe flancul său drept, pe flancul său populist şi contestatar, un flanc pe care nu a mai putut să-l acopere George Simion şi care a fost acoperit iniţial de doamna Şoşoacă, dar după scoaterea sa din cursă a fost acoperit de domnul Georgescu.
Domnul Georgescu a îndrăznit să meargă dincolo de tot ceea ce a spus inclusiv în 2020 George Simion sau au spus cei din AUR în 2020. Domnul Georgescu a mers până la a contesta inclusiv întregul sistem politic, în toate politicile publice, poziţia internaţională a României, direcţia sa europeană şi, de asemenea, a ştiut să facă ceea ce nu au ştiut să facă alţii politicieni, a speculat această criză intelectuală şi spirituală a românilor. A speculat faptul că există totuşi o treime din români care sunt consumatori de tabloide care prezintă idei legate de tarot, de zodii, de politici alternative. Dacă domnul Simion nu a ştiut sau nu a vrut să facă acest lucru, domnul Georgescu a ştiut să meargă până la capăt pe această linie, să speculeze criza spirituală a românilor. Şi să se adreseze unui public care a fost estimat de mai mulţi cercetători sociologi şi antropologi ca fiind aproape 30% din populaţia României. Acest public este consumator de, cum spuneam, de zodiac, de naturism neorural şi de medicină alternativă, plantologie şi un amestec din acesta bizar între misticism şi ocultism şi starea de sănătate respectiv poporul român, sufletul colectiv, naţiunea şi aşa mai departe”, a precizat profesorul.
Potrivit publicaţiei citate, orice discuţie despre rivalitatea Georgescu – Simion poate fi abordată din două perspective. O primă perspectivă ar fi cea ideologică, pentru că deşi sunt suveranişti, cei doi lideri nu împărtăşesc în totalitate aceleaşi idei, iar lucrurile sunt ceva mai nuanţate aici. Apoi, există o a doua perspectivă, cea personală. Iar aici există o serie de detalii.
Relaţia dintre Simion şi Georgescu a devenit tensionată încă din 2022. La acea vreme, liderii AUR George Simion şi Claudiu Târziu s-au delimitat de Georgescu, după ce acesta din urmă a făcut propagandă neo-legionară făţişă.
În 2024, cei doi au fost rivali în primul tur al alegerilor prezidenţiale care, înainte de anularea sa de către CCR, a fost câştigat detaşat de Georgescu.
În acest an, cei doi s-ar putea înfrunta din nou în noile alegeri prezidenţiale, în cazul în care lui Georgescu i s-ar permite să candideze.
În prezent, susţine site-l citat, liderii polului suveanist din România sunt dezbinaţi, iar neînţelegerile dintre ei devin pe zi ce trece mai evidente.
Mai mult, Georgescu s-a îndepărtat de Simion, pe care l-a descris ca fiind o “marionetă a PSD şi că sub nicio formă nu este “omul poporului”. Mai multe detalii aici.