"A fost torturată psihic. Leşină că nu are ce să mănânce" - Apel pentru aducerea în ţară a unei românce închise în China

Marius Balo, teologul clujean care a stat închis opt ani în China comunistă, în condiţii greu de imaginat şi descris, face apel pentru aducerea în ţară a Alinei Apostol, o tânără care, la vârsta de 28 de ani, a ajuns şi ea într-o închisoare chineză.

Potrivit lui Balo, Alina a ajuns nevinovată în spatele gratiilor, fiind torturată psihic în fiecare zi şi obligată să trăiască în condiţii inumane iar statul român are obligaţia morală să o aducă să îşi ispăşească pedeapsa aici, într-o închisoare din România.

Convins că Alina nu va supravieţui în închisoarea din China, Balo anunţă că va intra în greva foamei începând cu ziua de miercuri, până când ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, va "lua act de situaţia Alinei Apostol, cetăţeanul român care ispăşeşte o pedeapsă cu închisoare în Republica Populară Chineză" şi va face demersurile necesare pentru a o aduce pe acesta în România.

Reamintim că şi Balo a ajuns în închisoare în China deşi, potrivit spuselor sale, era nevinovat de acuzaţiile care i se aduceau iar statul român a eşuat să îl aducă acasă. Redacţia Epoch Times a ridicat problema până la nivel de Cotroceni însă Balo tot nu a putut fi adus în România. Mai multe informaţii, aici.

Redăm povestea Alinei, istorisită de Marius Balo

"Alina Irina Apostol avea 28 de ani când a fost arestată în provincia Fujian din estul Chinei în data de 21 decembrie 2017 şi acuzată de fraudă cu cardul de credit. Absolventă a Facultăţii de Litere, Alina era traducătoare într-o firmă condusă de trei persoane: un cetăţean chinez, un român şi un turc.

După un an şi jumătate de arest preventiv, timp în care a fost torturată psihic în fiecare zi şi forţată să trăiască în condiţii pe care noi, oamenii de rând ai unei ţări civilizate nu ni le putem imagina, este condamnată pe nedrept în data de 15 iulie 2019 la 13 ani şi jumătate de închisoare şi înregimentată în sistemul odios de muncă forţată al închisorilor chinezeşti. Mai are de executat aproape 8 ani de zile, atât cât am pătimit eu în închisorile chinezeşti. Sunt convins că nu va supravieţui.

Tatăl ei m-a sunat în aprilie anul trecut, chiar a doua zi după ce m-am întors în ţară. Îi simţeam suferinţa în glas. Singurul copil. Mi-a spus povestea întregului necaz, mi-a trimis fotografii, acte şi sentinţa de condamnare. Am înlemnit citind fraze aproape identice cu cele din propria mea sentinţă.

O farsă de proces şi o sentinţă monstruoasă, echivalentă în România cu o condamnare pe viaţă. Pentru nimic.

I-am spus că singura şansă a Alinei de a supravieţui este ca toate aceste informaţii să fie făcute publice iar presa şi societatea să pună presiune pe Ministerul Justiţiei pentru a o transfera acasă. Exact aşa s-a procedat în cazul meu şi în doar trei luni de zile transferul meu în ţară a fost aprobat de autorităţile chineze. Totul s-a rezolvat în doar trei luni. Alina suferă acolo mai bine de cinci ani fără să o ajute nimeni.

Pe (...) tatăl Alinei, l-am cunoscut anul trecut în august, în momentul în care mă apropiam de Bucureşti, în Pelerinajul meu de 2922 de km parcurşi pe jos prin ţară, un km pentru fiecare zi pe care am petrecut-o întemniţat în China comunistă. M-a sunat cu marea rugăminte să vin să stau o noapte şi la el.

Casa părintească, casa bunicilor Alinei, se află într-un sat liniştit la 30 de km de Bucureşti. Aici a copilărit Alina, printre curci şi curcani, printre smochine şi viţă de vie, un tărâm de basm, tărâmul magic în care se naşte veşnicia. Acum, aceste amintiri frumoase sunt cel mai probabil singurul lucru care o ajută să înfrunte o nouă zi de chin în temniţă.

Am dormit în camera ei. O fotografie înrămată, ultima probabil dinainte de arestare, stătea cuminte pe noptieră. Alina este atât de frumoasă încât camera ar rămâne luminată chiar dacă aş stinge lumina. Alte fotografii de-ale ei stăteau atârnate pe pereţi şi pe laviţă. Patul era moale şi aşternuturile apretate miroseau a prospeţime. Prospeţimea unei nopţi de vară.

Am adormit cu gândul la ea şi la locul în care pătimeşte. Oricât aş vrea nu mi-l pot imagina. Îi este mult mai rău şi mai greu ei acolo decât mi-a fost mie. Ce aud de la tatăl ei mă înfioară. Alina îl sună cu mare greutate o dată pe lună preţ de câteva minute. Forţată să vorbească în engleză, mai scapă pe ici pe colo câteva cuvinte în română. Astea sunt cuvintele pe care el le înţelege şi mi le spune. Sunt cuvinte mai grele decât cancerul.

Simţeam încă prezenţa ei în acea cameră şi mi-am dat seama că această nefericită conexiune a noastră merge mult mai departe. Eram singurul om din întreaga ţară care îi simţea, măcar în parte, durerea imensă pe care ea o trăieşte zi după zi în întunecimea iadului comunist din China.

De atunci a trecut mai bine de un an de zile. Fata este tot acolo, în iadul comunist, mult mai slăbită şi mai deznădăjduită decât în urmă cu un an. Ministerul Justiţiei continuă să nu facă nimic pentru ea, căutând scuze şi pretexte.

Ministrul Cătălin Predoiu nu făcuse nimic nici pentru mine cu toate că transferul meu fusese aprobat şi trebuia doar să fiu adus acasă. Nu a făcut nimic nici pentru ea, cu toate că - pentru a o aduce acasă - ar fi trebuit doar să urmeze paşii pe care i-a făcut în cazul meu deţinătoarea portofoliului Ministerului Justiţiei din 2019, doamna Ana Birchall.

Iată ce spunea dna ministru Ana Birchall în chiar ziua în care cazul meu a devenit public în România:

https://stirileprotv.ro/ştiri/actualitate/cazul-dramatic-al-unui-profesor-roman-închis-de-5-ani-în-china-mănâncă-2-linguri-de-orez-pe-zi.html

În aceeaşi zi, ministrul Justiţiei 'a luat act' de situaţia mea şi 'a luat legătura cu Ministerul Afacerilor Externe pentru gestionarea eforturilor României în plan juridic şi în plan diplomatic în acest caz.'

Apoi într-o postare pe contul dânsei de Facebook la data de 20 septembrie 2019, dna ministru anunţa că a primit la Bucureşti o delegaţie chineză cu care a discutat transferul meu în ţară:

https://www.facebook.com/587463217/posts/pfbid02L93CmatrfM9ShtazzYdBAbPBYGj2kyXYpmH7ueLWMRqXpiVNazAWyda5n46uiDBjl/?app=fbl

La mai puţin de trei luni din acest moment, am fost informat de conducerea închisorii unde mă aflam că transferul meu în România a fost aprobat de ministrul Justiţiei din China. Am confirmat şi am semnat pe decizia de aprobare. Rămânea doar să fiu preluat de Poliţia Interpol şi să fiu adus acasă.

Anul trecut, pe 26 august am semnalat în premieră cazul Alinei la emisiunea 'Legile Puterii' de la Realitatea TV. Înregistrarea emisiunii poate fi urmărită aici:

https://www.realitatea.net/emisiuni/legile-puterii?id=811_2022_08_25_20_50_00(emisiunea începe după minutul 8)

A doua zi ministrul Justiţiei, dl Cătălin Predoiu, a remis un comunicat de presă în care invoca drept motiv în calea transferului o amendă în cuantum de 400,000 yuani chinezeşti (aprox. 50,000 de euro) pe care Alina ar trebui să o achite pentru a fi eligibilă pentru transfer.
A invocat această situaţie cu o asemenea gravitate de parcă statul român stă în 50,000 de euro. Această sumă se poate achita de stat şi apoi Alinei, după ce se va întoarce acasă, i se va pune poprire pe conturi până va plăti înapoi statului suma datorată. Oricum, tatăl Alinei a vândut apartamentul fetei din Bucureşti şi este pregătit să plătească amenda. Reacţia ministrului Predoiu o puteţi urmări aici:
https://www.realitatea.net/emisiuni/legile-puterii?id=811_2022_08_30_20_50_00 (răspunsul începe după minutul 8)

Între timp, la data de 08.03.2023 prin sentinţa penală nr. 45/F, Curtea de Apel Bucureşti admite sesizarea formulată de Parchet şi dispune transferarea Alinei într-un penitenciar din România pentru executarea pedepsei însă adaptează pedeapsa aplicată de autorităţile chineze, de la 13 ani şi jumătate la 9 ani şi patru luni.

În termeni laici acest demers se numeşte 'echivalarea sentinţei' şi este una dintre condiţiile puse de autorităţile chineze pentru transfer. La fel mi-a fost echivalată şi mie, am fost condamnat şi în România tot la opt ani de închisoare. Asta înseamnă echivalare, sentinţele trebuie să fie echivalente pentru a primi acceptul pentru transfer al autorităţilor chineze.

Sentinţa ei iniţială a fost însă redusă de Curtea de Apel Bucureşti cu 4 ani şi două luni. Cum s-au gândit aceşti oameni că autorităţile chineze îşi vor da acordul pentru transfer când pedeapsa ei a fost redusă în România cu o treime? Acest gest arată cu degetul înspre competenţa tribunalului care a condamnat-o şi implicit înspre sistemul de justiţie chinez.

Un nou pas înspre absurd al Ministerului Justiţiei a fost făcut în data de 12 octombrie a.c. În urmă cu doar două săptămâni, tatăl Alinei a primit un răspuns de la Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei în care i se spune, cu o naturaleţe absolut năucitoare, că autorităţile chineze nu le-au răspuns la email şi că dânşii nu mai au ce face. Îl trimit în schimb pe bietul om la Interpol România (Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul IGPR).

Cum să îl trimiţi pe acest om la Interpol în acest stadiu al transferului, când ei nu i-a fost aprobat încă transferul înspre România de către Ministerul Justiţiei de la Beijing? Ce să facă cei de la Interpol? Să organizeze un comando şi să o răpească din închisoarea chineză? Ei au atribuţii doar în momentul în care transferul este aprobat de toată lumea şi merg să o preia şi să o aducă în ţară.

Autorităţile chineze nu le-au răspuns la un email şi gata, au renunţat! Vă rog să recitiţi în link-urile de mai sus cum a procedat dna ministru Ana Birchall în cazul meu, în 2019. A invitat-o la Minister pe Excelenţa Sa, Ambasadoarea Chinei în România şi dimpreună cu ea o delegaţie chineză prezentă pentru consultări consulare la MAE. Împreună au hotărât paşii care trebuie urmaţi pentru a realiza acest transfer şi în trei luni totul s-a rezolvat.

Aşa trebuie procedat dacă există voinţă! La Ministerul Justiţiei se află dosarul meu de transfer în care sunt înregistraţi toţi paşii pe care i-a făcut dna ministru Ana Birchall în cazul meu. Nu trebuie reinventată roata. Trebuie doar urmaţi aceşti paşi. Nouă însă ni se spune că nu au răspuns chinezii la email.

Am rămas efectiv fără replică atunci când am citit acest mesaj. Nici nu ştiu cum să îl calific. Acum, când Ministru al Justiţiei este tot o femeie, o femeie iubiţi prieteni, pe care o cheamă tot Alina, ca şi pe Alina noastră, să primim un astfel de răspuns. Doamne iartă-ne!

Biata fată poate vorbi doar o dată pe lună la telefon, preţ de câteva minute şi doar în limba engleză, cu părinţii ei. Nu poate trimite scrisori şi nu îi este permis niciun alt fel de contact cu lumea din exterior. Acest gest este singura confirmare că încă nu a murit.

Primea biata un telefon pe lună şi de la Ambasadorul României în China. De curând însă s-a schimbat ambasadorul. Excelenţa Sa Domnul Basil Constantinescu, un om deosebit care m-a ajutat şi pe mine, şi-a încheiat mandatul în luna august. Tatăl fetei îmi spune că încearcă să îl sune pe noul ambasador însă acesta nici măcar nu îi răspunde la telefon.

De asemenea, bietul om încearcă de şase luni de zile, de când a fost învestit noul guvern şi dna Alina Gorghiu a devenit Ministru al Justiţiei, să obţină o audienţă la dânsa. Nu reuşeşte să obţină nici măcar o audienţă de câteva minute, darmite să reuşească să o înduplece pe dna ministru să îi aducă acasă copilul.

Viaţa Alinei atârnă de un fir de aţă. Condiţiile în care trăieşte sunt groaznice. Nici eu nu îmi pot imagina prin ce trece, zi de zi, acest suflet de om. De bine de rău, în închisoarea din Shanghai unde am fost eu ţinut, se găsea întotdeauna o lingură în plus de orez cu care să îţi îndestulezi pântecele rebegit de foame. Ea este întemniţată într-o altă provincie şi aud de la tatăl ei că leşină, câteodată de două sau de trei ori pe lună, pentru că nu are ce să mănânce.

Sunt convins că nu va mai rezista, în aceste condiţii, încă aproape opt ani de acum încolo. Eu, bărbat, am stat acolo opt ani, ultimii şase împreună cu alţi străini... însă simţeam că dacă aş mai fi stat o singură zi în plus aş fi pierit. Ea este singură, este femeie, într-un loc unde nu există alţi străini cu care să vorbească şi să îşi mângâie surghiunul.

Părinţii fetei se sfiesc să facă public cazul, lucru de neînţeles pentru mine... şi uite aşa a trecut un an şi mai aşteptăm să treacă încă opt. Vă spun însă cu mâna pe inimă şi înaintea lui Dumnezeu că acel copil nevinovat nu va mai rezista acolo încă opt ani de zile! Are de executat o pedeapsă aproape dublă faţă de a mea. Faceţi, vă rog, dvs. socotelile!

De când am auzit de necazul ei, imaginea suferinţei acestui copil frumos îmi vine de multe ori, pe neaşteptate în minte, înainte să adorm. În ultimul timp imaginea ei mă bântuie tot mai des şi îi simt suferinţa tot mai acut. E un semn, cred, că se află într-o situaţie limită, sufleteşte şi poate trupeşte, la hotarul dintre viaţă şi moarte! Bunul Dumnezeu să aibă milă de sufletul ei căci la cei care au datoria să o ajute găseşte doar nepăsare!

După o îndelungă chibzuială şi multe frământări sufleteşti m-am hotărât ca începând de mâine, 1 noiembrie 2023, să încep un post negru (greva foamei), timp în care voi bea doar apă. Tocmai mi-am făcut analizele de sânge şi voi continua să le repet o dată pe săptămână, atât timp cât va fi necesar.

Sunt hotărât să continui acest demers extrem până în momentul în care dna ministru Alina Gorghiu va 'lua act de situaţia Alinei Apostol, cetăţeanul român care ispăşeşte o pedeapsă cu închisoare în Republica Populară Chineză', la fel cum a luat act dna ministru Ana Birchall de situaţia mea în 11 iulie 2019 şi apoi, în doar câteva luni de zile, a finalizat procedura de transfer.

Doresc să fiu foarte bine înţeles. Nu reprezint în acest demers al meu niciun interes al nimănui, în afară de interesul Alinei Apostol. Alina i-a declarat tatălui ei încă de anul trecut că doreşte să fie făcută publică povestea ei şi asta doresc să realizez eu cu demersul meu. Nu am în spate nicio organizaţie. Nu am în spate nicio asociaţie. Nu am în spate vreun partid sau grup de interese. Sunt doar un om. Mă numesc Marius Balo. Sunt singurul om din această ţară care poate simţi o parte din suferinţa Alinei. Am fost ajutat şi eu în suferinţa mea. Vreau să ajut şi eu la rândul meu.

Vă rog din suflet, în numele Alinei, iubite surori şi fraţi români, din ţară şi de pretutindeni să mă susţineţi în acest demers, în acest protest care denunţă nepăsarea celor pe care noi toţi îi plătim pentru ca să ne apere interesele. În urmă cu doar câţiva ani am fost eu în locul ei şi am plâns cu lacrimi de bucurie săptămâni şi luni de zile atunci când am aflat că acasă se face ceva pentru mine. Nu ştim niciodată unde ne poartă valurile vieţii şi când vom ajunge neputincioşi la mila semenilor noştri.

Cum puteţi să ajutaţi? În acest moment de început consider că există trei modalităţi principale:

1. Rugăciunea. Acesta este cel mai important lucru. Vă rog să o pomeniţi pe Alina în rugăciune dvs. Dacă nu obişnuiţi să vă rugaţi, vă rog să îi transmiteţi Alinei un gând bun. Sunt convins că acest demers va avea succes doar cu binecuvântarea şi ajutorul bunului Dumnezeu.

2. Vă rog să distribuiţi acest mesaj, în mediul online şi offline, la cât mai multă lume. Dacă aveţi conturi pe reţelele de socializare vă rog să distribuiţi acest mesaj acolo. Dacă aveţi cunoscuţi sau prieteni jurnalişti vă rog să le transmiteţi această informaţie. Dacă aveţi cunoscuţi în Ministerul Justiţiei vă rog să îi întrebaţi de Alina. Presiunea trebuie să fie pe ministrul Justiţiei, dna Alina Gorghiu. Doar dânsa poate rezolva acest caz şi sunt convins că o va face.

3. Vă rog să trimiteţi un email pe adresa ministrului Justiţiei, cabinet.ministru@just.ro în care să întrebaţi de situaţia Alinei. Mesajul emailului trebuie să fie clar: 'ADUCEŢI-O PE ALINA APOSTOL ACASĂ!' Vă spun din proprie experienţă că această adresă de email este verificată tot timpul. Anul trecut i-am trimis ministrului Cătălin Predoiu un mesaj după ce am ieşit din temniţă. În doar 30 de minute mesajul meu a ajuns la toate televiziunile. Cred că un mail trimis aici este mult mai important decât semnarea unei petiţii online, care va fi sau nu citită. Emailul dvs. pe adresa cabinet.ministru@just.ro va fi citit cu siguranţă!", scrie Marius Balo în apelul său.