14 zile termen de viaţă pentru câinii vagabonzi, cu posibilitate... de prelungiri

Epoch Times România
10.09.2013

Comisiile de administraţie şi juridică ale Camerei Deputaţilor, întrunite luni, au decis asupra proiectului de lege ce reglementează condiţiile în care pot fi eutanasiaţi câinii fără stăpân. Astfel, "maidanezii" vor fi ţinuţi 14 zile în adăposturi, după care, dacă nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, primăriile pot decide eutanasierea lor. Dacă edilii locali dispun de fonduri pentru a asigura cazarea şi hrana animalelor, legea le va da dreptul să amâne eutanasierea lor.

În consens aproape deplin, respectiv cu doar două voturi împotrivă şi două abţineri, membrii comisiilor au decis majorarea termenului de ţinere a câinilor în adăposturi de la 7 la 14 zile. Conform declaraţiilor făcute de Sorin Oprescu, primarul capitalei, iniţial, proiectul de lege prevedea ca patrupedele fără stăpân să fie eutanasiate în doar şapte zile, dacă nu sunt revendicate de stăpân.

În noua formă adoptată de parlamentari, câinii vor beneficia de 7 zile de viaţă în plus. Primele şapte zile de la data capturării sunt considerate termen pentru revendicarea câinilor de către stăpânii care i-au pierdut, iar următoarele şapte zile termen pentru adoptarea lor.

După încheierea dezbaterilor, preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Bogdan Ciucă, a declarat:

"Cred că am făcut un lucru bun şi eficient, noi am pus în acord legea cu decizia Curţii Constituţionale şi am ţinut cont şi de ce au spus reprezentanţii administraţiei locale şi ai organizaţiilor neguvernamentale", a spus Ciucă.

Bogdan Ciucă a mai explicat că noua lege le va oferi primarilor autonomie pentru a decide asupra animalelor aflate în îngrijirea lor. După scurgerea termenului de 14 zile, autorităţile locale vor analiza fiecare caz în parte şi vor decide dacă se procedează la eutanasiere sau nu. În cazul în care primăria nu poate oferi în continuare cazare şi hrană pentru câinii capturaţi, se va emite o decizie privind eutanasierea. În egală măsură, dacă edilii dispun de fonduri, autorităţile locale au dreptul să ţină animalelor în adăposturi atâta vreme cât au bani şi îşi permit.

"Dacă legea va fi adoptată în această formă, se va da posibilitatea primarului sau împuternicitului să ţină câinele la padoc cât timp există resurse şi loc", a precizat Ciucă.

Pentru câini, în noua formă a legii, nu există decât două posibilităţi. Adopţia sau eutanasierea, mai devreme... sau mai târziu. "Reteritorializarea" câinilor fără stăpân, respectiv eliberarea lor pe străzi este exclusă, au precizat atât Oprescu cât şi Ciucă.

Bogdan Ciucă a a mai adăugat că cele două comisii au luat în discuţie doar articolele vizate de Curtea Constituţională.

Raportul comisiilor va fi depus la Biroul Permanent şi există posibilitatea ca acesta să fie dezbătut marţi în plenul Camerei Deputaţilor.

După aprobarea, noua lege va fi trimisă preşedintelui Băsescu, pentru promulgare. Băsescu va avea la dispoziţie 20 de zile pentru a se pronunţa asupra ei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor