Valeriu Streleţ participă la Adunarea Generală ONU. Va discuta şi cu FMI

Aflat într-o vizită oficială în SUA, Premierul R.Moldova va avea întrevederi cu lideri politici şi oficiali din lume.
Valeriu Streleţ, premierul Republicii Moldova
Valeriu Streleţ, premierul Republicii Moldova (facebook.com / valeriu.strelet)

Prim-ministrul Republicii Moldova, Valeriu Streleţ, se află în aceste zile într-o vizită în Statele Unite, urmând să participe la a 70-a sesiune a Adunării Generale ONU, reuniune la care participă lideri politici şi oficiali din majoritatea statelor lumii. Acesta are programate şi o serie de întâlniri cu înalţi oficiali, anunţă realitatea.md.

În seara zilei de 30 septembrie, Streleţ va ţine un discurs la tribuna principală a ONU.

În cadrul aceleiaşi vizite, delegaţia Republicii Moldova va participa la Summit-ul Liderilor privind combaterea Statului Islamic din Irak şi Levant (ISIL) şi Extremismului Violent.

Potrivit sursei citate, delegaţia Moldovei se va întâlni cu Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon, iar premierul Streleţ va avea întrevederi bilaterale cu premierul Suediei, preşedinţii Bulgariei şi Lituaniei, cu directorul executiv al Corporaţiei Provocările Mileniului (MCC), Dana J. Hyde.

Şeful Cabinetului de miniştri de la Chişinău se va mai întâlni cu oficiali din cadrul Departamentului de Stat al SUA, precum şi cu reprezentanţi ai companiilor din domeniul energetic. Profitând de ocazie, Valeriu Streleţ, va purta discuţii şi cu conducerea Fondului Monetar Internaţional, aflată la întrevedere.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe