Un an de la expulzarea profesorilor turci de pe teritoriul RM. Occupy Guguţa cere demiterea din funcţie a şefei Biroului Migraţie şi Azil

Şefa Biroului Migraţie şi Azil nu a denunţat încălcările comise de alte instituţii ale statului implicate în răpirea şi expulzarea de pe teritoriul Republicii Moldova a celor şapte profesori turci.
Protest la Parlament. Oamenii cer eliberarea profesorilor turci
Protest la Parlament. Oamenii cer eliberarea profesorilor turci (Epoch Times România)

La un an de la expulzarea din R. Moldova a celor şapte profesori turci care au activat peste 20 de ani în cadrul Liceului Teoretic moldo-turc „Orizont”, activiştii Occupy Guguţa au protestat în faţa Ambasadei Turciei de la Chişinău, precum şi în faţa Biroului Migraţie şi Azil. Protestatarii au solicitat demisia şefei Biroului Migraţie şi Azil (BMA), Olga Poalelungi, pentru implicarea acesteia în răpirea şi expulzarea cetăţenilor turci, profesori la reţeaua de licee „Orizont” la 6 septembrie 2018.

Activiştii au venit cu pancarte pe care au scris: „Nu răpirii ilicite de oameni”, „Şapte vieţi curmate”, „Politicienii au încălcat grav legea”.

Potrivit concluziilor anchetei pe acest caz, prezentate de către şeful Comisiei Securitate Naţională a Parlamentului, rezultă că „toată operaţiunea de expulzare a celor şapte profesori turci a fost executată direct de către fostul director adjunct al SIS, Alexandru Baltaga, la indicaţia şi sub coordonarea fostului şef al serviciului, Vasile Botnari”.

Reprezentanţii liceului „Orizont” au transmis un mesaj în contextul împlinirii unui an de la expulzarea celor şapte profesori turci: „Şapte familii au fost distruse, au rămas 18 copii fără tată. Un act incredibil de insolent şi monstruos”, notează UNIMEDIA.

„Sperăm ca persoanele vinovate să fie pedepsite şi autorităţile să îşi facă treaba”, a declarat una din protestatare. La rândul său, activistul Andrei Lutenco a punctat: „chiar şi după venirea noii guvernări, detalii din caz sunt ţinute secrete”.

Menţionăm că pe 6 septembrie 2018, SIS a anunţat că şapte profesori turci, angajaţi ai reţelei de licee „Orizont”, care locuiau şi activau legal în Republica Moldova au fost expulzaţi de pe teritoriul statului, fiind suspectaţi, conform SIS de legături cu o grupare islamistă, prezentând totodată un risc la adresa securităţii naţionale, se arată în declaraţia activiştilor Occupy Guguţa.

Primele persoane în stat la acea vreme, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu şi prim-ministrul Pavel Filip, au declarat atunci că expulzarea s-a făcut perfect legal, doar că faptele ce au stat la baza expulzării sunt secrete, iar cetăţenii trebuie să-i creadă pe cuvânt.

Explicaţiile solicitate de către societatea civilă pe acest subiect au fost ignorate. Astfel, au punctat tinerii prezenţi la BMA, „avem toate motivele să credem că răpirea şi expulzarea cetăţenilor turci a fost făcută în mod abuziv, fără respectarea drepturilor acestora şi a legilor Republicii Moldova. Credem că răpirea cetăţenilor turci şi expulzarea lor în secret în Turcia este rezultatul unui troc cinic făcut de guvernarea precedentă cu preşedintele turc, Erdogan, care poartă un război civil cu opoziţia din ţara sa”.

BMA este unica instituţie din Moldova împuternicită să îndepărteze de pe teritoriul naţional personae care prezintă un pericol pentru securitate. Cu toate acestea, toate deciziile pe acest caz au fost luate de conducerea altor instituţii, iar BMA doar a oferit acoperire formală operaţiunii.

Întrucât şefa BMA nu a denunţat încălcările comise de alte instituţii ale statului, deşi putea şi trebuia s-o facă, activiştii Occupy Guguţa au punctat că „una dintre acţiunile evidente şi urgente care trebuia demult întreprins[, este demiterea din funcţie a dnei Poalelungi. Cerem demiterea din funcţie a şefei BMA în baza probelor prezentate anterior”.