Udrea îl "taxează" pe Ponta: „E un guvern de râsul lumii şi, din păcate, stăm cu el de doi ani”

Elena Udrea, preşedinta PMP
Elena Udrea, preşedinta PMP (Epoch Times România)

Preşedintele PMP Elena Udrea a declarat miercuri, la Realitatea Zilei, că, după întâlnirea eşuată de la Cotroceni unde s-a discutat pe marginea reducerii CAS, premierul Victor Ponta s-a întâlnit, "pentru a spăla ruşinea", cu oamenii de afaceri însă a prezentat date copiate dintr-un ziar de specialitate pentru că "nu are specialişti şi nici nu se pricepe".

"Domnul Ponta, după ce s-a făcut de râs la vizita la preşedinte, s-a gândit să spele ruşinea şi s-a dus să se întâlnească cu oameni de afaceri. Nu a avut că nu are cine să îl pregătească, dânsul nu se pricepe. Tot ce au putut face cei din jurul lui a fost să îi copieze din Ziarul Financiar. Nu zic că nu trebuie citite analizele din ziarele de specialitate pentru că de multe ori sunt foarte bune, dar la Guvern chestia e să lucreze tocmai aceşti specialişti, nu să meargă premierul cu un copy paste dintr-un ziar, să prezinte marile soluţii pentru acoperirea găurilor din buget. Este un guvern de râsul lumii şi, din păcate, stăm cu el de doi ani şi tare mi-e că vom sta în continuare doi ani", a precizat Elena Udrea.

Premierul Ponta a folosit marţi, în prezentarea bilanţului la doi ani de activitate, un infografic care ilustrează scăderea randamentelor la titlurile de stat în lei, publicat de Ziarul Financiar în data de 9 iulie 2014, pe pagina 3, fără să citeze sursa infograficului, scrie Ziarul Financiar.

Întrebat de jurnalişti de ce a folosit infograficul fără a cita sursa, premierul a replicat: "Acum, orice facem, tot nu-i bine! Că nu punem date... am pus toate datele la dispoziţie, tot nu-i bine! Eu cred că mi-am făcut datoria să explic cum stăm din punct de vedere economic, financiar şi bugetar. Dacă e vreo greşeală, sigur că da, ne cerem scuze, dar eu cred că datele care sunt la dispoziţie - şi important e că nu sunt greşite acele date - au dovedit faptul că putem să introducem măsura reducerii contribuţiilor de asigurări sociale, să o facem sustenabilă".

Amintim că legea privind reducerea CAS cu 5%, care a trecut deja prin Parlament, a ajuns la şeful statului pentru promulgare, însă s-a ajuns într-un impas după o întâlnire de la Cotroceni între Traian Băsescu şi premierul Ponta însoţit de ministrul de Finanţe, Ioana Petrescu. Aceştia din urmă nu l-au convins pe Băsescu că măsura este sustenabilă pentru că, după cum reiese din înregistrarea discuţiei, nu au prezentat "argumente" cifrice, ci argumente de ordin emoţional, de genul, "cred din suflet în această măsură", "vă asigur că e bună" etc.

Preşedintele Traian Băsescu a precizat sâmbătă, la Sinaia, că, în opinia lui, măsura reducerii CAS cu 5 puncte procentuale, promovată de premierul Victor Ponta fără indicarea sursei de acoperire a deficitului bugetar, reprezintă o măsură „bolşevică” şi o „înşelătorie electorală”.

„Reducerea contribuţiei asigurărilor sociale este o măsură bolşevică atunci când nu spui şi sursele din care acoperi această măsură. Este o înşelătorie electorală care a fost în unanimitate votată în Parlament. Parlamentarii aveau obligaţia să spună (...) vrem să vedem pe bani cum se acoperă, dacă ne puneţi taxe noi sau nu. Când timp te pretinzi a fi de dreapta nu poţi să accepţi o asemenea măsură fără a şti cum se acoperă costurile acestei măsuri. Când nu vrei să ştii costurile şi, lasă că îi păcălim noi pe români, după alegerile prezidenţiale le arătăm noul buget şi noul Cod fiscal, nu ai nimic comun cu dreapta. Un om de dreapta este un om care în primul rând face calcule când scoate obiective economice pe gură, le poate argumenta, le poate susţine. A fost o măsură anunţată prematur, eu nu spun că nu trebuie aplicată, trebuie aplicată dacă ştim sursele de finanţare pentru ea”, a declarat Traian Băsescu.