Trump cere Europei să repatrieze sute de luptători ISIS capturaţi în Siria

Preşedintele american Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump (Olivier Douliery/Pool/Getty Images)

Preşedintele american Donald Trump a cerut sâmbătă aliaţilor europeni să repatrieze sute de luptători ISIS străini capturaţi de forţele kurde siriene susţinute de SUA, potrivit Deutsche Welle. ISIS este un alt nume sub care este cunoscut grupul jihadist Statul Islamic.

“SUA cere Marii Britanii, Franţei, Germaniei şi altor aliaţi europeni să primească înapoi peste 800 de luptători ISIS pe care i-am capturat în Siria şi să îi judece. Califatul este pe cale să se prăbuşească. Alternativa nu este una bună, în condiţiile în care vom fi forţaţi să îi eliberăm”, a scris Trump pe Twitter.

“SUA nu doreşte să vadă cum aceşti luptători ISIS pătrund în Europa, exact unde sunt aşteptaţi să meargă. Facem atât de mult şi cheltuim atât de mult. Este momentul ca şi alţii să facă un pas înainte şi să îşi facă treaba. Ne vom retrage după victoria totală împotriva Califatului!”, a continuat liderul american.

Grupul de luptători kurzi Forţele Democratice Siriene (FDS), care este susţinut de SUA, a capturat aproximativ 800 de militanţi, 600 de femei şi peste 1.200 de copii din zeci de ţări, în cadrul ofensivei conduse de FDS împotriva Statului Islamic, care este la un pas de distrugerea totală.

Guvernele europene şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la repatrierea cetăţenilor lor care s-au dus să lupte pentru Statul Islamic în Siria şi Irak, temându-se de repercusiunile politice ale reacceptării extremiştilor după o serie de atacuri teroriste care au avut loc în ultimii ani în Franţa, Germania, Belgia şi în alte ţări europene.

Totuşi, iminenta retragere militară americană din Siria a creat o nesiguranţă tot mai mare cu privire la situaţia securităţii în zonele siriene controlate de kurzi şi o ameninţare că luptătorii ISIS europeni s-ar putea întoarce acasă pentru a desfăşura atacuri teroriste.

Autorităţile kurde siriene au declarat la începutul lunii că zeci de luptători ISIS germani, femei şi copii, se află în custodia lor.

Franţa a sugerat recent că ar putea repatria şi judeca luptătorii ISIS francezi capturaţi de forţele kurde din Siria.