Triunghiul Bermudelor

Curcubeu deasupra Triunghiului Bermudelor.
Curcubeu deasupra Triunghiului Bermudelor. (pixabay.com)

Simpla menţiune a Triunghiului Bermudelor duce instantaneu cu gândul la ceva foarte misterios: dispariţia de avioane şi nave, distorsiuni de spaţiu şi timp, suspiciune faţă de informaţiile publicate, poate teamă şi o dorinţă de a rezolva misterul acestor fenomene.

Triunghiul Bermudelor este situat în Oceanul Atlantic şi este îndeobşte delimitat de Miami, Puerto Rico în Sud şi Insulele Bermude în est. Zona a fost numită de unii jurnalişti în căutare de senzaţional „Zona Diavolului”.

În acest triunghi, dar nu numai, se petrec numeroase dispariţii misterioase, atât în aer, cât şi pe apă. Pentru a ignore aceste fenomene au fost înaintate diverse ipoteze, unele extrem de simpliste - cum ar fi condiţiile meteo neobişnuite – altele foarte greu de verificat – cum ar fi răpirile de extratereştri.

Informaţii istorice despre Triunghiul Bermudelor

Despre prima dispariţie misterioasă în Triunghiul Bermudelor a fost semnalată în mass media de corespondentul revistei Associated Press, Edward Van Vayk Jones, care, într-un articol din 1950 a numit această regiune „Marea Diavolului”.

Mai târziu, în 1964, un alt jurnalist - Vincent Gadi – care scria pentru o rubrică de spiritualitate, a dat un nume diferit acestui loc, şi anume – „Triunghiul fatal al Bermudelor”.

Cele două cazuri de dispariţii au determinat că de la sfârşitul anului 1960 până la începutul anilor 1970 să apară o mulţime de menţiuni despre misterul Triunghiului Bermudelor.

În 1974, Charles Berlitz a publicat cartea "Triunghiul Bermudelor", în care au fost colectate materiale, relatând diverse istorii despre dispariţii misterioase, care au avut loc în zonă. Cartea a devenit imediat un best-seller. După publicarea ei, teoriile despre fenomenul “Triunghiul Bermudelor” au dobândit o popularitate deosebită.

Cu toate acestea unele inexactităţi prezente în lucrare au subminat eforturile autorului şi au determinat o „contraofensivă” din partea mereu-prezentului grup de„savanţi” care încearcă să explice fenomene noi cu ajutorul teoriilor vechi.

Astfel că în 1975, Lauwrence David Kusche a publicat cartea “Misterul Triunghiului Bermudelor rezolvat”, unde a încercat să demonstreze că în această zonă nu se întâmplă nimic supranatural şi misterios. Cartea se bazează pe ani de analize ale arhivelor oficiale, precum şi pe interviuri cu martori oculari.

Apoi suporterii existenţei caracterului „paranormal” al Triunghiului Bermudelor au găsit la rândul lor multe greşeli şi inconsecvenţe, în noua publicaţie.

Între timp, misterele din Triunghiul Bermudelor continuă şi nimeni nu le poate nega categoric. Cazurile de dispariţii misterioase au frământat minţile oamenilor mai ales în anii 1960, înainte ca disputele „tehnice” fără rost ale savanţilor să îngroape definitiv dorinţa de a înţelege fenomenul.

Cel mai celebru şi misterios dintre toate a fost incidentul în care o escadrilă de avioane militare americane a dispărut în timpul unui zbor de antrenament.

Cele cinci bombardiere cu 14 membri ai echipajului au dispărut brusc de pe ecranele radarelor. Un avion cu un echipaj de treisprezece persoane la bord, plecaţi în căutarea lor, a dispărut şi el fără urmă.

În 2003, după douăzeci şi cinci ani de tăcere, apare o altă carte, scrisă de Gian J. Quasar "Triunghiul Bermudelor: în căutarea celei mai mari enigme ale lumii". În ea autorul a publicat informaţii colectate în timpul mai multor ani de studiu, obţinute din surse oficiale, cum ar fi: NTSB, Garda de Coastă, forţele aeronautice militare şi maritime, precum şi numeroase arhive. Lista de avioane dispărute poate fi găsita pe site-ul: http://www.bermuda-triangle.org/html/lost_aircraft.html

Incidente în Triunghiul Bermudelor

Susţinătorii teoriei existenţei fenomenului „Triunghiului Bermudelor” susţin că în ultimul secol în zona au dispărut aproximativ 100 de nave şi aeronave. În plus, au existat cazuri în care navele, în stare excelentă, au fost „golite” de membrii echipajului. S-au mai consemnat evenimentele neobişnuite, cum ar fi teleportarea instantanee în spaţiu şi timp, anomalii meteo, etc.

David Kusche şi alţi cercetători au dovedit că, uneori, cazuri ciudate au avut loc şi în afara Triunghiului Bermudelor. Informaţii oficiale despre aceste incidente nu pot fi găsite. Însă comportamentul neobişnuit al busolei în Triunghiul Bermudelor a fost menţionat încă de Cristofor Columb în jurnalul său de bord. Mulţi martori şi-au împărtăşit observaţiile din această regiune, menţionând: numeroase cazuri de devieri ale busolei; trecerea prin „tuneluri”; nori de formă ciudată; apariţia unei forme neobişnuite care părea că se roteşte pentru ca apoi să se transforme în ceva asemănător cu o „perdea” uriaşă; lumini puternice, scântei şi alte fenomene.

Oamenii de ştiinţă Michio Kaku şi Albert Einstein au propus teoria de refracţie a timpului. Este cunoscut faptul că Einstein a vorbit odată despre aşa-numitul “râu al timpului”. Renumitul fizician contemporan Michio Kaku a prezentat o teorie prin care susţine că fluxul „timpului” are capacitatea de a forma un cerc, prin intermediul căruia este posibilă pătrunderea în alte dimensiuni, precum şi că acest "râu al timpului" are elemente similare ramificaţiilor. Astfel, savantul susţine că numeroasele lumi paralele (dimensiuni temporale), există în acelaşi loc.

Fondatorul practicii spirituale Falun Gong, Maestrul Li Hongzhi, oferă o explicaţie similară pentru Triunghiul Bermudelor, în cartea sa "Falun Gong":

Chiar dacă anumitor lucruri nu li se admite existenţa, ele au fost într-adevăr reflectate în dimensiunea noastră. De exemplu există un loc denumit Triunghiul Bermudelor, cunoscut şi sub numele de "triunghiul diavolilor". Unele nave au dispărut în aria aceea; de asemenea, unele avioane au dispărut şi au apărut ani mai târziu. Nimeni nu poate explica de ce. Nimeni nu a ieşit din graniţele proceselor umane de gândire şi teoriilor. De fapt e un pasaj spre o altă dimensiune. Spre deosebire de uşa noastră obişnuită cu o poziţie definită, care se deschide sau închide la voinţa noastră, aceea rămâne într-o stare nepredictibilă. Dacă se întâmplă ca o navă să intre când uşa este accidental deschisă, ea poate pătrunde uşor în cealaltă dimensiune. Fiinţele umane nu pot simţi diferenţele între dimensiuni şi intră în altă dimensiune instantaneu. Distanţa dintre dimensiuni nu poate fi exprimată în mile - de exemplu mii de mile depărtare. Totul converge într-un singur punct, acolo. Dimensiunile diferite există de fapt în acelaşi loc, în acelaşi timp. Nava pendulează înăuntru pentru un moment şi revine înapoi accidental. În această lume au trecut totuşi mulţi ani, pentru că timpul este diferit în aceste două dimensiuni. În fiecare dimensiune există lumi unitare, similar cu modelele noastre de structuri atomice, o bilă conectată de altă printr-o linie de legătură, peste tot fiind bile şi linii de legătură. Este foarte complex.

Cu patru ani înaintea celui de-al doilea război mondial, un pilot englez se afla în misiune. În timpul zborului a intrat într-o furtună. Potrivit relatării sale, a găsit un aeroport abandonat. În momentul în care aeroportul a apărut înaintea ochilor săi, s-a ivit o imagine complet diferită: dintr-o dată cerul era senin şi limpede, ca şi cum acesta ar fi apărut dintr-o altă lume. Avioanele din aeroport erau deja colorate în galben şi oamenii de la sol erau foarte ocupaţi. S-a simţit foarte ciudat. După ce a aterizat nu l-a remarcat nimeni; nu l-a contactat nici măcar turnul de control. Pilotul a hotărât să plece, din moment ce se înseninase. A zburat din nou şi a plonjat din nou în furtună la aceeaşi distanţă de unde văzuse cu câteva momente înainte aeroportul. Până la urmă a reuşit să ajungă înapoi. Când a raportat situaţia, pe care a scris-o chiar în jurnalul de zbor, superiorul sau nu l-a crezut. Patru ani mai târziu a izbucnit al doilea război mondial. El a fost transferat pe acel aeroport abandonat. Şi-a amintit imediat că era exact aceeaşi scenă pe care o văzuse cu patru ani înainte. Maeştrii noştri de qigong ştiu toţi despre ce a fost vorba. Cu patru ani avans a făcut acelaşi lucru pe care l-a făcut şi mai târziu. Înainte ca primul act să înceapă, s-a dus acolo şi şi-a jucat rolul în avans. Ca la o reprezentaţie, a sărit o scenă dar apoi actele s-au derulat din nou în succesiunea corectă.