Traian Băsescu: "Domnilor miniştri ai Sănătăţii: nu vă faceţi că nu ştiaţi"

Fostul preşedinte Băsescu reacţionează la dezvăluirile despre faptul că victimele incendiului de la Colectiv au murit din cauza infecţiilor contractate în spitale, arătând că problema infecţiilor intraspitaliceşti se cunoaşte încă din 2008.
Traian Băsescu, 31 ianuarie 2014
Traian Băsescu, 31 ianuarie 2014 (Sean Gallup / Getty Images)

La scurt timp după ce în presă a explodat, literalmente, informaţia că mulţi dintre răniţii de la Colectiv au murit din cauza infecţiilor contractate în spitale, Traian Băsescu dezvăluie, într-o postare pe Facebook, că această problemă se cunoaşte, de ani de zile, la nivel de minister.

"Domnilor miniştri ai Sănătăţii: nu vă faceţi că nu ştiaţi, din 2008!" scrie Băsescu, adăugând în postarea sa un fragment din Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniul sănătăţii publice din România – 2008

“Asistenţa medicală spitalicească din România nu se bazează pe ghiduri sau protocoale, iar furnizarea serviciilor şi rezultatele obţinute nu sunt evaluate şi monitorizate corespunzător, activitatea spitalelor nefiind decât sporadic supusă auditului şi evaluării clinice. În aceste condiţii, infecţiile nosocomiale revin periodic, cu consecinţe ce merg până la decesul pacienţilor şi în special al celor mai sensibili, nou-născuţii şi vârstnicii. O altă metodă de îmbunătăţire a calităţii larg utilizată pe plan internaţional, acreditarea spitalelor nu este pusă în practică în ciuda prevederilor legale atât din 2006, dar şi din 1999”.

Reamintim că un medic de la Spitalul de Arşi din Capitală, cu aproape 17 ani de vechime în operaţii dificile a opinat, sub protecţia anonimatului că mulţi dintre răniţii de la Colectiv "au murit cu zile."

"La noi, la Spitalul de Arşi, majoritatea au murit cu infecţie cu diverşi germeni, dintre care cel mai agresiv este piocianicul. Vorbesc cu certitudine despre Spitalul de Arşi, dar ştiu de la colegi de la alte spitale că situaţia este asemănătoare (...) În lumea civilizată, pacienţii nu mor din cauza acestor infecţii. Nu vreau să invoc acum studii din SUA şi nici să intrăm în cifre, dar acolo rata de supravieţuire este mult mai mare (...)

La noi, cei care au scăpat din foc au fost omorâţi de bacteriile care infectează spitalele şi nimeni dintre şefii sistemului sanitar n-a avut curajul să spună asta (...) La Spitalul de Arşi oamenii mor pe capete de ani de zile din cauza septicemiei dezvoltate din bacterii. De ce n-au fost anunţate familiile din primele zile, ca să aibă opţiunea de a-i transporta în străinătate?! (...) Unii dintre ei s-au infectat. Infecţiile cu bacterii apar, din experienţa noastră, cam din ziua a cincea. Ar fi fost timp. Intubaţi, ei puteau fi transportaţi '', a declarat medicul, pentru tolo.ro, citat de gândul.info.

Ulterior, informaţia publicată de tolo.ro a fost confirmată oficial de reprezentanţii spitalului relatează B1 TV. Nu e nimic de ascuns, spun medicii de la Spitalul de Arşi, Cristian Niţescu şi Adrian Stănculea, referitor la informaţia apărută joi, potrivit căreia răniţii din incendiul de la Colectiv au murit din cauza infecţiilor intraspitaliceşti.