Tomyris, regina massa-geţilor

Expoziţie ”Dacica”
Expoziţie ”Dacica” (Epoch Times România)

Până la regele Dromichaites ştirile despre geţi sunt destul de rare. În această vreme, între ei şi alte popoare au avut loc întâlniri cu nebănuite repercusiuni asupra evoluţiei spirituale a Orientului Apropiat şi a Europei până astăzi. După plecarea Gemenilor Divini ai geto-dacilor, încet-încet grecii au colonizat litoralul Mării Negre. Apoi, pe la mijlocul secolului al VI-lea î.e.n., sub conducerea lui Cyrus al III-lea (559-530 î.e.n.), statul persan a ajuns una dintre cele mai mari puteri din Orientul Apropia.

În anul 547 î.e.n., perşii lui Cyrus au înfrânt regatul Lydiei tracice din Asia Mică, extinzându-şi stăpânirea spre Nord-Vest până la ţărmul sudic al Mării Marmara. Nu mult după aceea, geţii de Răsărit ating un moment de glorie, sub conducerea celebrei lor regine, Tomyris. Se cuvine însă ca ştirile privind acele evenimente să fie bine cernute.

Unul dintre autorii care le descrie este vestitul Herodot. Acesta e încă socotit ”părintele istoriei”, deşi era doar o iscoadă ce nu făcea decât să culeagă informaţii de la faţa locului pentru greci. Fudul şi plin de rea credinţă, el prezintă toate neamurile, afară de greci şi de egipteni, ca fiind ”barbare”.

Ponegririle lui despre traci, înfăţişaţi ca ”trândavi şi beţivi”, au făcut carieră şi sunt repetate şi astăzi de ageamii.

Printre altele, el afirmă că ”tracii îşi vând copiii peste hotare”! Dar ”vânzarea copiilor” este practicată şi astăzi în România! Datina, zisă şi ”vânzarea pe fereastră”, este o vânzare magică, pentru vindecarea copiilor bolnăvicioşi, şi mama îşi recuperează pruncul, ”plătind” pentru el, după ce i s-a schimbat numele, pentru a nu mai fi găsit de duhurile rele sau de moarte.

Aşadar, Herodot ori nu a înţeles nimic din obiceiurile trace ori minţea de zvânta. Dintre toţi tracii, pe massa-geţi îi descrie în cel mai urât fel cu putinţă, în ”Istoriile” sale. Printre altele, susţine că, nemaiaşteptându-i să îmbătrânească, ei îşi mâncau părinţii! Această blasfemie a fost preluată de toţi autorii care au mai scris despre massa-geţi.

Sintagma MAS-SA-GETAI are mai multe sensuri, printre care ”Sfântul Căldurii” (cf. latin. missa ”liturghie”; rom. moş; secetă; săgeată), denumire pentru Soare, zeul la care spune chiar Herodot că se închina acest neam pribegit în Asia. Aceeaşi expresie înseamnă şi ”Hrană Încălzită; Hrană Gătită; Boabe Coapte” (cf. rom. masă; secetă; a socoti). De aici provine şi rom. măşcat ”bob împlinit”.

Revenind la traducerea ”Sfântul Căldurii; Patronul Luminii” şi accentuând pe sensul de Săgeată, avem şi ”Sfântul cu Săgeţi; Domnul Săgetat”, referire la uciderea lui Apollon-Zalmoxis.

În fine, încă o traducere care dovedeşte că Herodot bătea câmpii: MAS-SAG-ETAI înseamnă şi ”Mănâncă laolaltă cu ai lor” (cf. rom. masă; latin. sic ”astfel; aşa”; alban. ata ”ei”). Din această sintagmă grecul a înţeles, ori s-a prefăcut că înţelege, ”Mănâncă dintr-ai lor”, de unde şi parascovenia că massa-geţii şi-ar fi mâncat părinţii! A mânca şi a bea laolaltă înseamnă o comunitate, etnică şi religioasă, la geţi fiind cea zalmoxiană, cum este astăzi la creştini împărtăşania.

De fapt, principalul sens al etnonimului MASSA-GETAI este ”Geţii de Răsărit” (cf. rom. a miji), realitate istorică şi geografică, ei fiind atestaţi în Asia Centrală, la Est de Marea Caspică. Primul care îi aminteşte e Herodot, urmat de Strabon, Polyaenus, Cassiodorus şi Jordanes.

Tomyris a fost regină a massa-geţilor, iar fiul ei, Spargapises, era conducătorul armatei massa-gete. Istoricii antici scriu că Tomyris l-a învins şi ucis pe împăratul persan Cyrus cel Mare, în vremea asaltului iniţial al invaziei acestuia asupra Massageţiei. Războiul a avut loc pe fluviul Sâr Daria, în Asia Centrală. Consilierii lui Cyrus l-au sfătuit să le întindă o capcană geţilor care îl urmăreau.

Perşii au lăsat în urmă o tabără, aparent abandonată, cu o rezervă importantă de vin. Geţii nu erau obişnuiţi cu vinul, şi ca urmare s-au îmbătat. Apoi, perşii au atacat prin surprindere, măcelărind oastea massa-getă şi capturându-l pe fiul lui Tomyris, Spargapises. Regina i-a cerut lui Cyrus să-l elibereze pe fiul ei şi să nu treacă fluviul. Spargapises, odată trezit din beţie, plin de căinţă s-a sinucis, iar perşii au traversat apa cu toată armata.

Regina i-a trimis un mesaj lui Cyrus, denunţând trădarea şi provocându-l la luptă dreaptă. În bătălia ce a urmat, perşii au fost învinşi, cu pierderi mari, iar Cyrus şi-a găsit sfârşitul. Tomyris i-a tăiat capul şi i l-a aruncat într-un cazan cu sânge de om, ca să-l sature. Apoi, i-a păstrat capul într-un vas cu vin.

Herodot afirma că, după aceea, massa-geţii au stăpânit 28 de ani Nord-Vestul Iranului. Jordanes o consideră pe Tomyris ”Getarum regina”. De altfel, numele ei aminteşte de cel al lui Thamyris, discipol get al lui Orpheus. Tot aşa, numele TO-MYRIS aminteşte de supranumele zeiţei Artemis, AL-MYRIS. TO-MYRIS se tălmăceşte prin ”Cea mai Mare” (cf. latin. maior ”major”; rom. mare; Dunăre; tânăr ”voinic”); ”Cea mai Ageră” (cf. rom. a se dumiri); ”Cea Rezistentă” (cf. rom. tamar ”targă”; temelie; ceamur ”mortar”); ”Cea mai Bună; Cea mai Frumoasă” (cf. rom. miere; mioară; jumară).

Jordanes scrie: ”Regina Tomyris, luând de la inamic atâta pradă după obţinerea victoriei, a trecut în părţile Moesiei, care acum se cheamă Scythia Minor, împrumutându-şi numele de la Scythia Major; şi acolo, pe ţărmul moesic al Pontului, a zidit cetatea căreia i-a dat numele Tomis”. Însă principalele cetăţi pontice erau cu mult mai vechi, aşa că e posibil ca Tomyris doar să le fi consolidat.

Dacă vreo amintire a ei a rămas în Dobrogea, aceasta nu poate fi decât la Ceamurlia, aproape de cetatea Histria. La Ceamurlia de Jos au fost descoperite multe şi preţioase vestigii antice, iar în apropiere, la Altân Tepe, se află şi o importantă mină de cupru. Astfel, e posibil ca toponimul Ceamurlia să provină de la TOMYRI-LIA ”Strălucitoarea Tomyris” (cf. celt. lai ”poezie”; alban. ljaj ”roşcat; blond-auriu”).

Prestigiul reginei Tomyris face ca ea să fie revendicată nu doar de români, ci şi de armeni, azeri, georgieni, kazahi, tadjici, turkmeni, uzbeci, ruşi şi ucraineni. Cu siguranţă, numele marelui han Timur vine de la Tomyris, ca şi numele tătărăsc Can-Temir. Tot aşa, numele prinţesei din legenda caucaziană ce i-a inspirat lui Mihail Lermontov poemul ”Demonul şi Tamara”, aminteşte de Tomyris.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Cultură