Enigmaticele tăbliţe de la Sinaia

Castelul Peleş
Castelul Peleş (Epoch Times România)

Li se spune ”Tăbliţele de Plumb de la Sinaia”, dar nimeni nu ştie exact când şi cum au ajuns din acest oraş în subsolul Institutului de Arheologie ”Vasile Pârvan” din Bucureşti, unde zac de peste un secol. Pe aceste tăbliţe de plumb se află texte misterioase şi imagini şi mai misterioase, unele dintre acestea fiind executate în stilul culturilor aztecă, maya şi inca! Istoricii care le-au cercetat de-a lungul anilor, nepricepând nimic din ele, fie le-au declarat false, fie le-au ignorat.

Neinventariate niciodată, au fost aruncate în subsolul Institutului de Arheologie până când, un tânăr inginer, Dan Romalo, a fotografiat aproximativ o sută dintre ele, care mai rămăseseră. Astăzi, datorită ignoranţei şi neglijenţei crase a istoricilor, mai există doar câteva, şi acelea în primejdie de a dispărea.

În realitate, aceste tăbliţe sunt de o importanţă excepţională pentru istoria poporului român, fiind adevărate cronici ale istoriei geto-dacilor şi oglinzi explicite ale limbii strămoşilor noştri. E greu însă de luptat cu prejudecăţile, mai ales cu cele ale celor care susţin că poporul dac era sălbatic, că până şi cei de la izvoarele Nistrului ar fi învăţat să vorbească de la romani şi multe altele de acest soi.

Conform unor legende, tăbliţele de plumb au fost descoperite cu prilejul lucrărilor de captare a pâraielor Sfânta Ana şi Peleş, pentru aprovizionarea cu apă a Mânăstirii Sinaia, şi de asanare a mlaştinilor din Poiana Văcăria, în vederea ridicării pe acele meleaguri a Castelului Peleş.

S-au găsit unii care, fără să arate măcar vreun document referitor la descoperirea tăbliţelor, l-au învinuit pe regele Carol I că ar fi topit ”originalele de aur”, ca să-i plătească pe meşterii de la Peleş, dar că, pentru orice eventualitate, ar fi dat ordin ca, înainte de aceasta, să fie copiate în plumb. Nici că se poate o mai mare aberaţie şi o mai mare jignire la adresa cinstei proverbiale a regelui Carol I, care şi-a ridicat castelul pe cheltuiala sa.

Specialiştii au constatat, spre marea dezamăgire a celor care le credeau scrise pe vremea dacilor, că tăbliţele au fost turnate în plumb, la Fabrica de Cuie din Sinaia, în a doua jumătate a secolului XIX. Aşadar, sunt totuşi nişte copii şi nu este exclus ca originalele să fi fost de aur. În acelaşi timp, se poate ca textele şi imaginile să fi fost imprimate pe alte materiale, de pildă pe lemn, şi, pentru conservare să fi fost turnate în plumb. Rămâne întrebarea cine le-a păstrat până atunci şi cine a comandat lucrarea.

Ca de multe ori, apar în scenă misterioşii Solomonari, despre care legendele populare spun că învăţau 20 de ani dintr-o Carte de Înţelepciune, în care se afla toată ştiinţa şi puterea lor. Şcoala lor de Magie, care se numea Şolomanţa, se găsea în cetatea Babariului, de pe muntele Garaleu sau Galareu. Nu ieşeau toţi Solomonarii vrăjitori, ci numai unul din zece, aşa că selecţia lor era foarte riguroasă.

Şcoala de Magie se afla într-o peşteră inaccesibilă oamenilor obişnuiţi. Învăţăceii, aleşi de mici, erau iniţiaţi stând pe o piatră de moară legată cu o funie de tavanul peşterii. Piatra se rotea foarte iute, la lumina unui opaiţ. Dacă legăm legendara cetate a Babariului de oronimul Babele, atunci putem presupune că peştera unde se afla Şolomanţa este aceeaşi cu Peştera Ialomiţei, aflată ceva mai sus de Sinaia.

În zorii modernizării României, în ştiinţa Solomonarilor par a fi fost iniţiaţi, în diferite grade, mai mulţi oameni de cultură autohtoni, îndeosebi cei care cultivau ideea moştenirii noastre geto-dacice şi ignorau sau chiar luau în râs ”originea romană”. Desigur, între iniţiaţi nu figura filo-italianul Ion Heliade Rădulescu, astfel explicându-se şi izolarea lui de către fruntaşii paşoptişti din Ţara Românească.

Unul dintre aceşti Solomonari va fi fost Nicolae Bălcescu, membru al mai multor societăţi secrete din prima jumătate a secolului al XIX-lea, istoric şi scriitor care, prin celebra sa carte, ”Românii supt Mihai-Voievod Viteazul”, avea să ducă la reîntegirea Daciei de la 1 Decembrie 1918. Din unele texte de pe tăbliţele de la Sinaia, care au fost în cele din urmă descifrate şi traduse, se înţelege că Mihai Viteazul a fost mare maestru al Ordinului Solomonarilor. Şi tocmai pe el l-a ales Bălcescu ca exemplu suprem de domn român.

Aproape făţiş, Nicolae Bălcescu pomeneşte de Cartea Sacră, adică de textele de la Sinaia: ”Deschid sfânta carte unde se află gloria României, ca să pun înaintea fiilor ei câteva pagini din viaţa eroică a părinţilor lor. Voi arăta acele lupte urieşe pentru libertatea şi unitatea naţionale, cu care românii, supt povaţa celui mai vestit şi mai mare din voievozii lor, încheiară veacul al XVI-lea. (...) Moştenitori ai drepturilor pentru păstrarea cărora părinţii noştri au luptat atâta în veacurile trecute, fie ca aducerea-aminte a acelor timpuri eroice să deştepte în noi sentimentul datorinţei ce avem d-a păstra şi d-a mări pentru viitorime această preţioasă moştenire”. Am arătat mai sus ceea ce au făcut istoricii români cu preţioasa moştenire...

Un alt cunoscător al Cărţii de Înţelepciune a Solomonarilor va fi fost şi Mihail Kogălniceanu, posibil co-autor sau iniţiator al turnării tăbliţelor în plumb. Dregătoriile înalte pe care le-a avut de-a lungul vieţii – prim-ministru pe timpul lui Cuza, ministru de Externe pe vremea lui Carol I – i-au creat, desigur, conului Mihail, o anume imunitate împotriva latinomanilor.

Până ce să ajungă însă la acea imunitate, tânărul Mihail se hotărâse, încă de când era student la Berlin, să meargă pe drumul Solomonarilor. Iată ce le scria el, din Germania, surorilor sale: ”Întorcându-mă în Moldova, nu mă voi răsfăţa în lux şi faste; de voi revedea patria vreodată, va fi spre a o sluji şi a-i sacrifica viaţa, dacă trebuie”. La 1840, din iniţiativa lui a apărut ”Dacia literară”, prima revistă literată românească organizată. Kogălniceanu vroia ca producţiile româneşti să fie ”din orice parte a Daciei” şi să fie originale: ”Traducţiile nu fac o literatură”.

Mihail Kogălniceanu, după cum scrie G. Călinescu, era de pe atunci, sub raportul conţinuistic al criticii, ”un tradiţionalist şi un teoritician al specificului naţional”. În ”Dacia literară” publica ”Scene pitoreşti din obiceiurile poporului” (”Nou chip de a face curte”) şi încheia regretând aceste ”ceremonii care din zi în zi se perd prin civilizaţi a cea făcătoare de bine, adecă prin acea civilizaţie care ne fac cosmopoliţi, dărâmându-ne obiceiuri româneşti, caracter şi limbă...”

Cine vrea un semn mai subtil al afilierii lui Mihail Kogălniceanu la Ordinul Solomonarilor să mediteze la păstrarea iniţialei K pentru numele de familie, rarisimă în ortografia latină. Desigur, cercetări ulterioare vor dezvălui noi amănunte în privinţa întâmplărilor de la Sinaia, inclusiv de ce Carol I şi-a ridicat castelul tocmai acolo, şi multe altele...

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Life & Style