Todiraşcu: „Inadmisibil! PSD şi aliaţii săi acordă protecţie legislativă propagandei comuniste”

PSD şi aliaţii săi politici din Parlament acordă protecţie legislativă propagandei comuniste, care nu este şi nici nu va fi interzisă şi pedepsită în România, acuză senatorul Valeriu Todiraşcu.
Senatorul Valeriu Todiraşcu
Senatorul Valeriu Todiraşcu (facebook.com)

Senatorul Valeriu Todiraşcu a depus un proiect de lege - susţinut de alţi 31 de colegi de-ai săi - care prevede interzicerea organizaţiilor şi propagandei comuniste, însă Biroul Permanent al Senatului întârzie să dea undă verde iniţiativei.

"Sistemul comunist şi practicienii doctrinei comuniste au oferit omenirii peste 120 milioane de oameni morţi, adică de 5 ori mai mult decât numărul de morţi generat de sistemul fascist. Foarte mulţi dintre cetăţenii români au suferit enorm din cauza sistemului comunist. Şi eu l-am pierdut pe tata, care a fost omorât de sistemul comunist de la Chişinău. Avea atunci doar 40 de ani, iar eu aveam doar 8 ani", a declarat Todiraşcu.

Senatul a adoptat tacit în urmă cu câteva zile proiectul de lege privind interzicerea organizaţiilor politice cu caracter comunist, care propune prevenirea repetării urgiei comuniste, dar, potrivit senatorului, nu este deloc aşa.

"Prin această iniţiativă a PSD, utilizarea simbolurilor şi propagandei comuniste nu vor fi pedepsite, pentru că orice organizaţie care va face propagandă comunistă va putea să nu-şi afirme pe faţă această doctrină", a opinat Todiraşcu.

Anul trecut, Parlamentul a adoptat şi controversata Lege antilegionară - Legea nr.217/2015 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Todiraşcu a explicat că nici această lege, aflată în vigoare, nu interzice şi nu pedepseşte utilizarea simbolurilor şi propagandei comuniste. "Coroborând cele două acte legislative, ambele susţinute de PSD şi aliaţii săi politici din Parlament, se constată o protecţie legislativă acordată propagandei comuniste, care nu este şi nici nu va fi interzisă şi pedepsită în România".

"Din aceste motive, în anul 2015, am depus la Senat o iniţiativă legislativă, susţinută de 31 de senatori şi deputaţi, care propune, interzicerea atât a organizaţiilor comuniste, cât şi propaganda făcută acestei ideologii, în mod simetric cum astăzi este prin lege impusă în România interzicerea propagandei fasciste şi legionare.

Nici mai mult, nici mai puţin, ci simetric. La câţi morţi a generat sistemul comunist, respectiv de 5 ori mai mult decât sistemul fascist, ar fi necesare măsuri cel puţin la fel de drastice ca cele impuse astăzi în România propagandei doctrinelor fascistă şi legionară.

Urmează votul din Senat, prima cameră sesizată. Însă, această iniţiativă legislativă este în continuu amânată de către Biroul Permanent al Senatului, controlat de PSD şi aliaţii săi politici, pentru a nu fi, probabil, nici dezbătută şi nici comasată împreună cu cea promovată de PSD, prin aprobare tacită, deci fără nicio dezbatere în Parlament", a precizat Todiraşcu.