Timpul se scurge: China face planuri pentru o criză de-a lungul graniţei nord-coreene

Grănicer nord-coreean.
Grănicer nord-coreean. (Cancan Chu/Getty Images)

În ciuda asigurărilor oficialilor chinezi că “mijloacele militare nu ar trebui să fie o opţiune”, publicaţia americană Wall Street Journal a precizat că Beijingul şi-a consolidat sistemele de apărare de-a lungul frontierei sale de 1.416 km cu Coreea de Nord şi îşi realiniază forţele în regiunile învecinate pentru a se pregăti pentru o potenţială criză în zona de graniţă, inclusiv pentru posibilitatea unui lovituri militare americane.

În timp ce în SUA toată atenţia este atrasă de acuzaţiile şi rapoartele de ştiri privind presupusul amestec al Rusiei în alegerile prezidenţiale americane şi eforturile Partidului Republican (GOP) de a înlocui, respinge sau de a face ceva cu Obamacarea, ameninţarea nord-coreeană nu a dispărut... şi nici pregătirile Chinei. Pe când preşedintele american Donald Trump şi-a intensificat retorica, făcând presiuni asupra Chinei ca să facă mai mult pentru a “rezolva” problema nord-coreeană şi ameninţând cu acţiuni militare pentru a contracara ambiţiile nucleare ale dictatorului nord-coreean Kim Jong-un, este evident faptul că Beijingul a folosit această criză nu doar pentru a se pregăti pentru potenţiale probleme cu Nordul, dar şi pentru a-şi consolida forţele militare din alte zone.

Wall Street Journal a precizat că o trecere în revistă a website-urilor militare şi guvernamentale oficiale şi a interviurilor cu experţi care au studiat pregătirile arată că Beijingul a implementat multe schimbări în ultimele câteva luni, după ce le-a iniţiat anul trecut.

Măsurile recente includ stabilirea unei noi brigăzi de apărare a frontierei, o supraveghere video non-stop a frontierei montane cu ajutorul dronelor aeriene, precum şi buncăre pentru protejarea împotriva unor explozii nucleare sau chimice, conform acelor website-uri.

Armata chineză a mai fuzionat, mutat şi modernizat alte unităţi în regiunea de frontieră şi a publicat detalii ale unor exerciţii militare desfăşurate recent acolo cu forţele speciale, trupele aeropurtate şi alte unităţi despre care unii experţi au precizat că ar putea fi trimise în Coreea de Nord în cazul unei crize.

Exerciţiile respective au inclus un exerciţiu militar cu muniţie reală în luna iunie, care a implicat şi elicoptere militare, şi un exerciţiu în luna iulie la care a participat o unitate de infanterie şi vehicule blindate ce au fost transferate recent din estul Chinei şi echipate cu arme noi.

Ministerul chinez al Apărării nu a răspuns direct când a fost întrebat dacă schimbările recente au legătură cu Coreea de Nord, susţinând doar, într-o declaraţie scrisă, că forţele sale “menţin o stare normală de pregătire pentru luptă” la frontieră.

În timp ce, conform unor experţi americani şi chinezi, care au studiat planurile Beijingului, autorităţile comuniste chineze s-au pregătit pentru evenimente neprevăzute legate de Coreea de Nord – inclusiv prăbuşire economică, contaminare nucleară sau un conflict militar – poate un lucru mai surprinzător este explicat de Mark Cozad, fost înalt oficial al serviciului american de informaţii şi apărare naţională pentru Asia de Est, care acum lucrează la RAND Corporation.

Pregătirile Chinei pentru evenimente neprevăzute “merg cu mult dincolo de crearea unei zone tampon în nord sau asigurarea securităţii la frontieră”, a precizat Cozad.

“De îndată ce începeţi să discutaţi despre eforturile unor puteri din afară, în special SUA şi Coreea de Nord, pentru a stabiliza Nordul, pentru a captura armele nucleare sau de distrugere în masă, în acele cazuri atunci mă gândesc că începeţi să vă uitaţi la un răspuns chinez mult mai puternic”, a afirmat Cozad.

“Dacă doriţi să mă faceţi să pariez în privinţa locului în care cred că vor intra SUA şi China pentru prima dată într-un conflict, atunci să ştiţi că nu este Taiwanul, Marea Chinei de Sud sau Marea Chinei de Est. Cred că va fi Peninsula Coreeană”, a adăugat el.

După cum mai precizează Wall Street Journal, Beijingul pare să îşi îmbunătăţească capabilitatea de a captura centre nucleare nord-coreene şi de a ocupa o parte din teritoriul nordic al ţării dacă forţele americane sau sud-coreene ar începe să avanseze către graniţa chineză, conform experţilor. Acest lucru, mai susţin aceştia, va necesita o operaţiune chineză mult mai amplă decât închiderea graniţei: trupele speciale şi aeropurtate ar pătrunde probabil primele pentru a securiza centrele nucleare, fiind urmate de forţe terestre dotate cu blindate şi acoperire aeriană, intrând mult în teritoriul nord-coreean. De asemenea, pentru prima dată de la războiul dintre cele două Corei care s-a încheiat în 1953 printr-un armistiţiu, o astfel de situaţie ar putea aduce faţă în faţă în Peninsula Coreeană chiar şi forţele chineze şi americane – o altă complicaţie pentru administraţia preşedintelui american Donald Trump, care analizează opţiunile pentru problema nord-coreeană.

China s-a îngrijorat de mult timp că prăbuşirea economică a Coreei de Nord ar putea cauza o criză a refugiaţilor, ar putea aduce forţele americane la graniţele sale şi ar putea crea o Coree pro-americană unită şi democratică. În plus, temerile Chinei privind o intervenţie militară americană în Nord s-au amplificat începând cu luna ianuarie, după ce Phenianul a testat mai multe rachete, inclusiv una capabilă să lovească Alaska.

Într-un articol scris în luna mai, general-maior pensionat Wang Haiyun, un fost ataşat militar la Moscova şi acum ataşat al mai multor think tank-uri chineze, şi-a exprimat foarte clar punctul de vedere, deşi a avut grijă să menţioneze că nu vorbeşte în numele Armatei de Eliberare a Poporului.

"China ar trebui să traseze o linie roşie pentru SUA: dacă americanii atacă Coreea de Nord fără aprobarea chinezilor, atunci Beijingul va trebui să intervină militar", a afirmat generalul în articolul său, adăugând că, în cazul izbucnirii unui război, “China ar trebui fără ezitare să ocupe zonele nordice ale Coreei de Nord, să preia controlul asupra centrelor nucleare nord-coreene şi să stabilească zone sigure pentru a opri un val de refugiaţi şi pentru a opri soldaţi demobilizaţi să pătrundă în nord-estul Chinei”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe