SUA trimite bombardiere deasupra Mării Chinei de Sud pentru a doua oară în luna martie

Bombardier american B-52H Stratofortress
Bombardier american B-52H Stratofortress (Wikipedia.org)

Forţa Aeriană a Statelor Unite a trimis miercuri două bombardiere capabile să transporte arme nucleare deasupra Mării Chinei de Sud, într-un spectacol de forţă care răspunde eforturilor agresive ale Chinei de a revendica regiunea, potrivit Washington Free Beacon.

“Două bombardiere B-52H Stratofortress au decolat de la baza aeriană Andersen din Guam şi au desfăşurat un exerciţiu de pregătire de rutină în apropierea Mării Chinei de Sud în 13 martie, înainte să se întoarcă la bază”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Forţelor Aeriene americane din regiunea Pacific, căpitanul Victoria Hight.

Hight a afirmat că aeronavele americane desfăşoară operaţiuni de rutină în Marea Chinei de Sud pentru a susţine “aliaţii, partenerii şi o regiune Indo-Pacific liberă şi deschisă”.

“Bombardierele forţei aeriene americane din Pacific au zburat din Guam timp de peste un deceniu ca parte a operaţiunilor de menţinere a prezenţei bombardierelor Comandamentului SUA în zona Indo-Pacific”, a adăugat ea.

Un oficial militar a declarat că Beijingul nu a trimis niciun avion de vânătoare pentru a intercepta bombardierele. Totuşi, un controlor aerian regional a contactat prin radio bombardierele şi le-a cerut să plece din zonă deoarece nu au autorizaţie să opereze acolo.

Potrivit oficialului, un membru al echipajelor bombardierelor a răspuns controlorului: “Suntem avioane ale Forţei Aeriene a Statelor Unite care operează în spaţiul aerian internaţional”.

Nu au fost publicate alte detalii ale misiunii.

Este cea de-a doua misiune de acest gen din luna martie în Marea Chinei de Sud. Alte două bombardiere, de asemenea din Guam, au desfăşurat o misiune similară în 4 martie. Înainte de a acel zbor, bombardierele au survolat zona în noiembrie 2018.

Marea Chinei de Sud este controlată în prezent de Beijing în ciuda revendicărilor altor naţiuni, inclusiv Vietnam, Taiwan, Cambodgia, Brunei şi Filipine.

Regiunea este o linie comercială asiatică vitală, prin care trec anual mărfuri în valoare de 5 trilioane de dolari şi se consideră că deţine cantităţi masive de petrol şi gaze naturale.

Luna trecută, Marina SUA a trimis două distrugătoare cu rachete ghidate în apropierea insulelor artificiale chineze pentru a "promova libertatea de navigaţie" în zonă, în pofida obiecţiilor Chinei.

Deşi preşedintele chinez Xi Jinping a promis în 2015 că nu va militariza insulele din Marea Chinei de Sud, totuşi, statul comunist a făcut exact acest lucru.

Pentagonul a dezvăluit în iunie 2018 că Beijingul a instalat rachete anti-navă şi sisteme de rachete antiaeriene, precum şi echipamente pentru bruiaj electronic, în Insulele Spratly, un grup de recife şi insuliţe localizate în apropierea Filipinelor, un aliat al SUA, pe care China le revendică şi susţine că fac parte din teritoriul său. Diverşi oficiali militari au precizat că rachetele ameninţă navele de luptă şi avioanele americane care au intensificat operaţiunile de promovare a libertăţii de navigaţie în apropierea insulelor în încercarea de a contracara eforturile chinezilor de a controla peste 90% din Marea Chinei de Sud.

În plus, China şi-a consolidat în mod semnificativ prezenţa militară în Insulele Paracel în ultimii ani. Imagini de satelit recente au surprins avioane de luptă staţionate pe cel puţin una dintre insule.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe