Se strânge laţul. Miliardarul Dan Adamescu, arestat pentru 29 de zile
alte articole
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis vineri să aprobe propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile a omului de afaceri Dan Adamescu, acuzat că dare de mită.
Joi, procurorii anticorupţie au dispus, după două ore de audieri, reţinerea pentru 24 de ore a miliardarului, care este acuzat că ar fi dat mită unor judecători de la Tribunalul Bucureşti, pentru a obţine soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă pe care le avea cu firmele sale. Mita ar fi fost dată prin intermediari, respectiv prin avocatul lui Adamescu. Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Adamescu pentru săvârşirea a doua infracţiuni de dare de mită.
"În ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date şi aspecte din care rezultă indicii rezonabile că, în cursul lunii decembrie 2013, suspectul Adamescu Grigore Ioan a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro, respectiv 5.000 euro inculpaţilor Stanciu Ion şi Rovenţa Elena, judecători la Tribunalul Bucureşti - Secţia VII Civilă, pentru că în schimb, magistraţii să dispună, în dosare privind procedura insolvenţei, soluţii favorabile unora dintre societăţile la care acţionar era suspectul Adamescu Grigore Ioan", reiese dintr-un comunicat DNA.
Procurorii DNA au făcut miercuri percheziţii la locuinţa omului de afaceri Dan Adamescu şi la firmele deţinute de acesta, în dosarul în care patru judecători de la Tribunalul Bucureşti sunt acuzaţi că ar fi luat mită pentru intervenţii în dosare de insolvenţă.
În urma percheziţiei de la vila omului de afaceri, anchetatorii au plecat cu mai multe cutii cu documente ce vor servi drept probe în anchetă. Descinderi au avut loc şi la sediile a opt firme deţinute de miliardarul Adamescu, printre care şi compania de asigurări Astra, compania controlată de Adamescu la care ASF a introdus administrator special.
Procurorii DNA au precizat că în acest dosar se efectuează urmărirea penală şi faţă de alte persoane, pe lângă cei patru judecători. Dan Adamescu deţine, printre altele, compania Astra Asigurări, Unirea Shopping Center, clubul de fotbal din Liga I Oţelul Galaţi, ziarul România Liberă, AXA Life Insurance.
Judecătorii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Ciprian Sorin Viziru, de la Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă au fost arestaţi preventiv 30 de zile, printr-o decizie luată marţi de Curtea de Apel Bucureşti, la propunerea procurorilor anticorupţie.
Potrivit procurorilor, cei patru judecători, personal sau prin intermediari, au pretins şi primit de la practicieni în insolvenţă, lichidatori sau administratori judiciari, administratori ai întreprinderii profesionale unipersonale cu responsabilitate limitată, sume de bani, bunuri sau servicii. Magistraţii ar fi cerut bani sau bunuri pentru a îndeplini sau a nu îndeplini ori a întârzia un act privitor la îndatoririle de serviciu în legătură cu contestaţiile la tabelul preliminar al creanţelor, pentru a decide privind modalităţile de înscriere la masa credală cu privire la creanţele creditorilor chirografari, pentru a desemna preferenţial administratori judiciari, pentru a atribui preferenţial dosare de insolvenţă sau pentru a-şi exercita influenţa pe lângă judecători de la diverse instanţe din Bucureşti şi din ţară, folosind informaţii deţinute prin prisma atribuţiilor de judecător, au arătat procurorii în referatul cu propunerea de arestare.