Scandalul "Broşura lui Aurescu". Adrian Papahagi denunţă spiritul pompieristic comunist

Adrian Papahagi
Adrian Papahagi (Epoch Times România)

Adrian Papahagi nu este deloc mulţumit de modul în care şeful MAE, Bogdan Aurescu, a înţeles să reacţioneze după gafa comisă în urmă cu două zile când i-a înmânat ministrului german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, o broşură pe a cărei copertă era harta Franţei şi nu a Germaniei.

"Ministrul Bogdan Aurescu şi-a demis purtătorul de cuvânt în încercarea de a scăpa de răspundere. Totuşi, nu purtătorul de cuvânt a oferit vesel broşura cu harta Franţei anexată de Germania şi plină de poze cu Ceauşescu, ci însuşi ministrul. Înţeleg omeneşte că, în grabă, dl. Aurescu n-a observat conturul celebru al Hexagonului (aşa numesc francezii teritoriul naţional). Dar n-a deschis broşura? Nu l-au şocat primele pagini pline de Ceauşescu?", se întreabă Adrian Papahagi.

"Dacă nu a deschis broşura înainte de a o oferi, Bogdan Aurescu a dat dovadă de neprofesionalism, iar dacă a deschis-o, suferă de lipsă de discernământ. În ambele cazuri, nu văd cum mai poate conduce diplomaţia română. Oricum ai pune problema, e o prostie să vrei să aniversezi 135 (!) de ani de istorie marcată de războaie, conflicte între Regii României şi Kaiser, dictaturi, sfârtecări teritoriale şi dominată în mare parte de figuri irecuperabile precum Hitler, Ceauşescu sau Honecker", a continuat Adrian Papahagi.

Nu doar Hexagonul în culorile Germaniei, nu doar abundenţa de poze cu Ceauşescu, ci însăşi ideea de a face o broşură ilustrată despre 135 de ani de relaţii diplomatice româno-germane este cretină, în opinia acestuia, pentru că o mare parte a acestei chinuite istorii, marcată de două războaie şi mai multe dictaturi, este greu de celebrat.

"După război au existat două Germanii. Poze cu Hitler şi Antonescu nu poţi include. Nici cu Honecker şi Ceauşescu nu te poţi afişa. În fond, o asemenea broşură este o imensă stângăcie diplomatică, nu ceva cu care să defilezi. Bogdan Aurescu a dat dovadă de o gravă lipsă de diplomaţie", a subliniat Adrian Papahagi.

După cum vede acesta lucrurile, relaţia româno-germană este excelentă, a ajuns într-un vârf istoric, astfel că "a reînvia balastul trecutului în spiritul pompieristic comunist e o imbecilitate, înainte de orice altceva".

Proiectul în sine putea să fie cultural (Blaga traducător al lui Goethe), identitar (saşii din Transilvania, şvabii bănăţeni care obţin premiul Nobel), putea să vorbească despre relaţiile dintre România şi Germania după căderea zidului.

"În schimb, pesediştii de la Agerpres şi MAE au pus totul sub zodia vizitelor lui Ceauşescu. E greu să-ţi depăşeşti condiţionările genetice. Vorba Adei Milea: "Ceauşescu n-a murit, numai l-am înlocuit", a concluzionat Adrian Papahagi.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne