Omul care i-a adus lacrimi în ochi lui Corneliu Coposu - socrul lui Eduard Hellvig

Corneliu Coposu
Corneliu Coposu (facebook.com)

Cunoscut pentru caracterul său de fier, seniorul Corneliu Coposu, avea, ca orice om, momentele sale de sensibilitate. În ultimii săi ani de viaţă a fost văzut o singură dată cu lacrimi în ochi, iar această poveste emoţionantă a fost relatată recent de fostul său secretar personal, Ion-Andrei Gherasim.

La începutul lunii februarie, fostul secretar al Seniorului a mers la Bădăcin (Sălaj), comuna natală a lui Iuliu Maniu, unde a relatat o întâmplare la care a fost martor, imediat după Revoluţie, când a vizitat acest loc alături de Corneliu Coposu, potrivit publicaţiei salajulpursisimplu.ro

Totul se întâmpla la 3 mai 1990, când oamenii încă credeau minciunile propagandei feseniste care susţineau că fostul deţinut politic care a fost întemniţat 17 ani, dintre care opt în izolare, se relaxase la Paris pe vremea comunismului.

Era în plină campanie electorală pentru alegerile din 20 mai, iar Corneliu Coposu, el însuşi din Sălaj, luase decizia să facă o vizită la casa memorială a lui Iuliu Maniu, fostul său model şi mentor, pe care l-a însoţit în toate misiunile sale politice.

Ionuţ Gherasim a povestit că "din păcate, în fiecare localitate a judeţului Sălaj, am fost întâmpinaţi cu pietre de către rromi atât la Şimleu, cât şi la Bădăcin, Bobota şi Zalău".

"Când am ajuns la Bădăcin, însoţiţi fiind de către fostul şef al poliţiei judeţului Sălaj, domnul colonel Viorel Dumitraş, a fost prima şi singura dată, după 1990, când l-am văzut pe preşedintele Coposu cu lacrimi în ochi, în momentul în care a încercat să intre în casă, şi nu a putut, deoarece conacul era închis cu lacăt.

Mă aflam la 20 de metri de casă şi lângă mine erau încă doi colaboratori ai Seniorului: Marius Lupuţiu, decedat din păcate, şi Mişu Barcan, precum şi colonelul Dumitraş, care îi spunea unui subaltern de-al său următorul lucru: "Niciodată, cât voi fi eu şef al poliţiei Sălaj, Coposu nu va intra în această casă!" Aceste cuvinte le-am auzit eu personal, pe data de 3 mai 1990", a relatat Ionuţ Gherasim.

De atunci, anii au trecut, Corneliu Coposu a trecut în lumea celor drepţi şi a intrat în Istorie, în timp ce colonelul Viorel Dumitraş şi-a continuat liniştit cariera până în 2001 când a fost destituit din fruntea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor pentru implicarea în scandalul Tărău.

Cu toate acestea, se pare că nu stă deloc rău cu banii, în contextul în care şi-a permis să-şi împrumute ginerele în 2008 cu nu mai puţin de 145.000 de euro (aici declaraţia de avere), acelaşi ginere care, cu câteva zile în urmă a fost propus de preşedintele Klaus Iohannis să ocupe şefia SRI. Este vorba despre fostul membru al Cabinetului Ponta, liberalul Eduard Hellvig.

Pentru a citi mai multe despre Corneliu Coposu intraţi aici.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne