Rusia intenţionează să trimită Siriei combustibil prin Crimeea

Un rebel sirian se pregăteşte să tragă cu un lansator anti-tanc BGM-71 TOW. Siria.
Un rebel sirian se pregăteşte să tragă cu un lansator anti-tanc BGM-71 TOW. Siria. (youtube)
Andrei Popescu
17.07.2015

Rusia plănuieşte să aprovizioneze Siria cu 200.000 de tone de gaz petrolier lichefiat (LPG) pe an prin portul Kerch, din Crimeea, au declarat pentru Reuters două surse, care au cerut să rămână anonime.

Planurile reprezintă un semn al continuării cooperării dintre cele două ţări, în ciuda speranţelor din Occident că Rusia ar înceta în cele din urmă să îl protejeze pe preşedintele Bashar al-Assad de presiunea aplicată pe umerii săi pentru a demisiona, susţine Business Insider.

Înainte ca Rusia să anexeze peninsula ucraineană Crimeea în martie 2014, Moscova a trimis Siriei cantităţi semnificativ mai mici de LPG prin portul Kerch.

Statele Unite şi Uniunea Europeană, care susţin că anexarea peninsulei reprezintă o încălcare a legii internaţionale, au impus sancţiuni asupra unor persoane şi companii din Crimeea, care includ şi restricţii asupra utilizării portului Kerch.

Rusia este un aliat puternic al Siriei şi un exportator de arme către Damasc. Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a reafirmat suportul pentru Assad luna trecută, declarând că Moscova se opune oricărei utilizări a forţei externe pentru a încerca să pună capăt conflictului care zguduie Siria de 4 ani şi jumătate.

Nu a fost imediat clar când vor începe livrările de LPG, care poate fi folosit pentru maşini, în gospodării sau pentru a produce energie electrică.

Sursele au declarat că LPG-ul va fi cumpărat iniţial de la firma petrochimică rusească Sibur de către comercianţi care au legături cu statul, urmând ca aceştia să livreze ulterior încărcătura în Siria.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor