Revolta de la Braşov. "Ia calitatea asta neglijabilă de aici şi împuşcaţi-l!" 30 de ani şi niciun torţionar pedepsit

Un loc în care nu aveai niciun viitor, dacă-ţi doreai să trăieşti liber. Un univers închis, în care domneau frica, frigul, foamea şi lipsa de speranţă. Aşa arăta România în noiembrie 1987, atunci când muncitorii de la Steagul Roşu Braşov au strigat în stradă "Jos Comunismul, Jos Ceauşescu!"
Colacii de sârmă ghimpată ai crimelor comunismului ţin poporul român legat
Colacii de sârmă ghimpată ai crimelor comunismului ţin poporul român legat (NOEL CELIS / AFP / Getty Images)

Cei care şi-au trăit viaţa după '89, într-o Românie cu hipermarketuri pline cu de toate, o Românie în care (încă) poţi azvârli cu hârtie igienică spre PSD şi Guvern şi unde (încă) poţi striga Jos Tăriceanu, Dragnea şi ... cine-o mai fi (încă, deoarece MAI pregăteşte legi pentru a descuraja protestatarii), cu greu îşi pot imagina cum arăta România comunistă: o ţară în care pentru hrană se făceau cozi la care te aşezai de cu noapte, unde iarna caloriferele erau reci, în care copiii învăţau serile la lampă şi unde îţi era frică să spui ceva rău despre cel ce te condamnase la frig şi foame - Ceauşescu - să nu te mânce cumva puşcăria.

Într-o astfel de ţară în care se instaurase teroarea, acum 30 de ani, pe 15 noiembrie 1987, în jur de 300-400 de muncitori de la Steagul Roşu Braşov şi-au înfrânt teama de repercusiuni şi au ieşit în stradă să protesteze.

Aparent, motivul revoltei muncitorilor au fost banii, faptul că li se luase între 40 şi 70% din salariu deşi depăşiseră planul. Banii furaţi de la chenzină au fost însă doar picătura care a umplut un pahar deja plin de nesfârşitele cozi la mâncare, de frigul din case, de teroarea instaurată de Securitate şi, finalmente, de lipsa unui viitor în ţară, transformată de Ceauşescu într-o uriaşă închisoare. O închisoare în care, culmea perversităţii, trebuia să-l şi aplauzi pe cel care te înfometa şi te ţinea în frig...

"Sincer, faptul că mi-a tăiat salariul nu m-a înfuriat foarte tare, era o întâmplare repetitivă la momentul ăla, nu asta m-a stârnit pe mine, ci condiţiile grele de viaţă, condiţiile grele de viaţă prin care treceau colegii mei care aveau familii, copii mici, care mi se plângeau cât de greu trăiesc şi lipsa speranţei într-un viitor mai bun pentru mine. Sigura speranţă de un viitor mai bun era să încerci să fugi din ţară, să-ţi rişti viaţa trecând graniţa ilegal. În România nu aveai niciun viitor şi ca tânăr nu puteai să-ţi concepi altfel viaţa decât trăind într-un sistem închis, în care să taci din gură, să nu spui niciodată nimic, să te fereşti chiar şi de cei mai apropiaţi, adică era un sistem de teroare instituit la nivel de naţiune, asta m-a mânat pe mine în luptă, nu neapărat condiţia mea personală - căci eram destul de tânăr, n-aveam nevoi atât de mari - cât sistemul în care simţeam că mă prăbuşesc", a explicat pentru Epoch Times Marius Neculăescu, participant la Revolta din '87.

"Lipsa de orizont. Eram căsătorit de două săptămâni, mă prezentasem la biroul social unde se repartizau locuinţele şi mi-au spus că până nu am 2-3 copii, nu am cum să intru în atenţia lor. Vă daţi seama, că eram foarte nemulţumit. Asta se întâmpla vineri, duminică -atunci când am ajuns la serviciu, colegii mei manifestau. Şi atunci, normal că mi-am arătat, aşa să zic... nemulţumirea şi frustrarea, şi m-am alăturat colegilor. Plus faptul că primisem fluturaşul şi aveam o reţinere de 40% din salariu. Teoretic, era lipsa de viitor, nu aveam, nu vedeam o soluţie", a explicat, la rândul său, Dănuţ Iacob, de asemenea participant la revoltă.

Pe drumul dinspre uzină spre sediul Comitetului Judeţean de Partid (simbol al răului care le mutilase vieţile), muncitorilor nemulţumiţi li s-au alăturat mii şi mii de alţi braşoveni, sătui şi ei de "binefacerile" comunismului. Aşa că, la destinaţie au ajuns peste 10.000 de oameni, iar între timp protestul se schimbase dintr-unul pentru lumină şi hrană, într-unul politic la care s-a scandat „Jos Ceauşescu!”, „Jos comunismul!”, „Jos dictatura!” „Jos tiranul!”. Tabloul lui Ceauşescu a fost dat jos, aruncat pe geam şi incendiat. La fel s-a procedat şi cu operele alese ale „tovarăşului.”

Curajul de a ieşi în stradă, într-o Românie în care singura atitudine permisă cetăţenilor era obedienţa totală şi adularea lui Ceauşescu, le-a adus braşovenilor arestarea. Urmată de anchetele Securităţii, de-a lungul cărora muncitorii au fost bătuţi crunt, ameninţaţi, torturaţi şi fizic şi psihic, doar-doar vor spune cine a organizat protestul spontan (şi comuniştii aveau nevoie de-un Soros). Şi, pentru a-i zdrobi pe cei arestaţi, Securitatea nu s-a dat în lături de la nimic.

"Am avut un moment când l-am cunoscut pe Dumnezeu (....) momentul în care anchetatorul a chemat doi gealaţi şi-a zis: 'Ia calitatea asta neglijabilă de aici şi împuşcaţi-l, de la el nu mai putem scoate nimic!'

Şi m-au dus într-o cameră, 4 pe 4, deasupra era o plasă, pe jos se vedeau urme de sânge, mi-au spus să stau în genunchi. Mai era o uşă cu o vizetă şi mă aşteptam din clipă în clipă să deschidă acea vizetă şi să tragă cu arma. (...) Şi atuncea m-am pus în genunchi şi m-am rugat la Dumnezeu să nu mor. Şi mi s-a îndeplinit dorinţa. L-am cunoscut pe Dumnezeu pentru că de fiecare dată când povestesc lucrul ăsta, simt că m-a salvat. Atunci nu mai aveam nimic, eram gol şi aşteptam o minune, iar minunea s-a produs", a povestit Dănuţ Iacob.

În opinia acestuia, ceea ce i-au făcut a fost din pură răutate şi din bătaie de joc.

"Din răutatea umană, în primul rând, al doilea bătaie de joc şi al treilea, pentru distracţia lor. Cred că se amuzau văzând reacţiile noastre, sau un studiu făcut, până unde poate să ducă, ştiu eu, pielea umană, nici nu ştiu... Noi aveam o vorbă, pielea se zgârâie şi doare, dar mai mult doare sufletul sau alte momente urâte. (...) Vine un anchetator şi vorbeşte de mamă, de soţie, de fraţi, nu pot să reproduc, vorbeşte într-un mod anume şi cred că ei se bazau pe acest mod de a te distruge", a rememorat Dănuţ Iacob, modul în care a fost tratat în închisoare.

Un moment asemănător îşi aminteşte şi Marius Neculăescu. Întrebat care a fost momentul din detenţie care l-a marcat cel mai mult, braşoveanul răspunde: "Momentul în care am avut curajul să îmi întreb anchetatorul ce se va întâmpla cu mine şi răspunsul acestuia a fost că mă aşteaptă zidul. La 24 de ani, să te uiţi în ochii unui colonel de securitate să îţi spună (...) că altceva decât împuşcat fără judecată nu prea avem la ce să ne aşteptăm, ăla a fost un moment în care într-adevăr am fost şocat şi a fost greu pentru mine."

În urma "tratamentului" primit, mulţi deţinuţi au rămas cu sechele care, ulterior, au dus la îmbolnăviri. Şi la decese premature. La ora actuală, Dănuţ Iacob spune că este singurul supravieţuitor al celulei sale.

După 30 de ani, niciun condamnat

La 30 de ani de atunci, nimeni n-a fost condamnat pentru suferinţele îndurate de muncitori. Motivul? Nu s-a vrut, susţin braşovenii.

Potrivit lui Dănuţ Iacob, în '90, procurorul Robu, cel ce a deschis dosar pentru evenimentele din '87, a venit la Braşov, la un simpozion şi le-a spus victimelor represiunii: ''Băi, i-am găsit pe toţi, unii se află la Armată, unii se află la Poliţie, unii în Ministerul de Justiţie." De bine ce au fost găsiţi torţionarii, timp de 30 de ani nu s-a întâmplat nimic. Dănuţ Iacob spune că a văzut dosarul undeva prin anul '92, după care acesta a dispărut.

"Dosarul, l-am văzut cu ochii mei în '92, are peste un metru cub, era la Judecătoria Braşov (...) eram la sindicat, am vorbit cu Maican, care era preşedintele Judecătoriei, i-am zis: "Domnule, mă duc până la sindicat, aduc un xerox din ăsta mare, putem copia dosarul? "Da, cu multă plăcere!" Până ne-am dus noi, a trecut ora 4, a doua zi dimineaţă când ne-am dus au zis că nu mai e dosarul... Şi dosarul nu mai exista dintr-odată!", a relatat Iacob.

Întrebat cum îşi explică lipsa oricărei condamnări după trei decenii, mai ales că Robu a susţinut că i-a găsit pe vinovaţi, Iacob răspunde:

"Nu s-a vrut, punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara de aia nu a trecut pentru că atunci n-ar fi avut ce face. Nu aveau pregătit şi planul B şi planul C. Vă daţi seama, dacă noi mergeam prin pieţe şi ţipau la noi, acei fesenişti, că noi n-am mâncat salam cu soia! Intoxicarea aia care se făcea, dacă a ieşit cu 90% Iliescu, dacă a adus minerii, decizia a fost clar că nu vom mai afla nimic şi că lucrurile pentru noi e mai bine să închidem rana, să nu devenim nişte oameni răi şi să iertăm dar să nu uităm, corect aşa ar fi. Cu cât pui mai mult rău în tine, devii unul de-al lor...", spune Dănuţ Iacob.

"Ne uităm la tot scandalul care a fost şi cu Vişinescu, normal că o să îi dea Dumnezeu cel mai mare cazan, dar pe noi, aici, dacă arătăm aceeaşi înverşunare, atunci nu suntem cu nimic mai buni decât ei. Şi atunci preferăm să iertăm. Noi avem o vorbă: Să-i dea Dumnezeu la fiecare ce merită!", adaugă braşoveanul.

Un nou dosar pe rol

Ieri, în ajun de comemorare a Revoltei de la Braşov, Ministerul Public a anunţat că face cercetări "sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii cu privire la acţiunile represive şi sistematice desfăşurate de regimul comunist împotriva participanţilor la revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din 15 noiembrie 1987."

"În dosarul cunoscut opiniei publice sub denumirea de „Crimele comunismului”, instrumentat de procurori militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii cu privire la acţiunile represive şi sistematice desfăşurate de regimul comunist împotriva participanţilor la revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din 15 noiembrie 1987.

În cauză au fost audiate majoritatea persoanelor vătămate care au fost cercetate şi condamnate în anul 1987 pentru participarea la revolta anticomunistă de la Braşov. De asemenea, au fost efectuate cercetări în vederea identificării lucrătorilor de miliţie şi securitate care au întocmit actele de urmărire penală privind pe participanţii la revolta anticomunistă de la Braşov sau care au dispus măsuri de urmărire informativă a acestora pe întreaga perioadă în care, în mod nelegal, după publicarea Decretului nr. 11/1988 privind amnistierea unor infracţiuni şi reducerea unor pedepse, s-a menţinut obligaţia de a nu părăsi domiciliul obligatoriu, stabilit în diverse judeţe ale ţării", a transmis Ministerul Public.

Braşovenii nu se arată însă convinşi de finalitatea acestui demers şi văd anunţul mai degrabă ca unul făcut de ochii lumii:

"Mascaradă din aceasta pentru opinia publică, este o bătaie de joc la adresa noastră. (...) Este mai umilitor, acum, decât atunci. După ce te duci şi stai 3 ore, faci un efort prin care îţi deschizi iarăşi sufletul - rănile acelea s-au cicatrizat, dar nu sunt închise, nu vor fi închise niciodată, vă povesteam că merg şi pun flori la mormânt o dată la două săptămâni (...) - iar anchetatorul spune la sfârşit câteva cuvinte lăsând de înţeles că este cuvântul dumnealui împotriva cuvântului meu", a declarat Dănuţ Iacob.

Spre deosebire de el, Marius Neculăescu lasă un pic de loc pentru speranţă. Nu foarte multă însă, i-au erodat-o cele trei decenii în care foştii securişti au avansat în funcţii, s-au îmbogăţit şi au continuat să conducă din umbră ţara.

"Undeva, acum 2 luni am fost chemaţi la Parchetul Militar Braşov unde am dat nişte declaraţii, ceva de genul dacă ne constituim parte civilă într-un viitor proces, dacă acesta va avea loc, şi dacă îi putem recunoaşte pe anchetatorii noştri. Vă daţi seama că după 30 de ani... atunci era tânăr, creţ şi cu părul brunet, azi ar putea fi gras, chel, cum să îl mai recunoşti fizic? Cred că este de datoria procurorilor militari de astăzi să îi găsească pentru că majoritatea eu sunt convins că trăiesc bine mersi, să îi găsească prin alte metode decât recunoaşterea facială.

Mi s-au pus întrebări care pe mine m-au blocat la momentul respectiv. Dacă mă consider parte vătămată şi am spus că da, şi dacă m-am gândit la o sumă.. şi i-am spus: "domnule, eu am venit aici ca invitat să răspund la nişte întrebări, acum aflu că sunt parte vătămată şi cum să mă gândesc la aşa ceva?"

Că se constituie un dosar care e în lucru... mă gândesc că e foarte bine că se deschide, mi se pare că e un pic tardiv şi că are foarte puţine şanse să ajungă la un final fericit pentru noi, să îi şi descoperi după 30 de ani, să îi şi incriminezi, mi se pare cam greu", a comentat Marius Neculăescu.

* * *

În loc de epilog

La împlinirea a 30 de ani de la revolta de la Braşov, pe 15 noiembrie 2017, TVR va difuza documentarul „Braşov 1987. Doi ani prea devreme”. „Un documentar prin care să le povestim tinerilor de azi ce s-a întâmplat atunci, şi care să rămână ca o dovadă” (Liviu Tofan, regizor). Documentarul va fi difuzat la TVR 1 miercuri, de la ora 18.30, iar la TVR 3 şi TVR Moldova de la 23.30.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Opinii