Puterea de vindecare a plantelor aromatice (I) - Tarhonul

Chiar dacă tarhonul era cunoscut în vechime ca plantă vindecătoare, mulţi dintre noi îl ştim ca plantă aromatică, în general fiind asociat cu mâncărurile de peşte, miel, fasole şi diferite sosuri.

Scurtă istorie a tarhonului

Tarhonul, în latină numit Artemisia dracunculus, a fost adus în Europa din Mongolia şi Siberia, odată cu invazia mongolilor în secolul al XIII-lea. Poate că tocmai acestui fapt se datoreşte lipsa de popularitate din perioadele dinainte de migraţie. Cu toate acestea, a început să fie destul de popular în secolul al XV-lea, fiind una din plantele aromatice luate de coloniştii englezi în America.

În estul îndepărtat, adevărata plantă de tarhon este cunoscută sub numele de micul dragon, denumire dată după rădăcinile sale în formă de dragon. În trecut, a fost folosită pentru tratarea muşcăturilor de şarpe şi a altor veninoase. În zilele noastre, este folosită cu precădere la tratarea durerilor de dinţi şi a focarelor de herpes. Doar de câteva secole încoace, tarhonul a început să fie folosit şi în bucătărie.

E ciudat într-un fel ca în zilele noastre, tarhonul original din estul îndepărtat este cunoscut sub numele de tarhon franţuzesc. Mai este o specie de tarhon: tarhonul rusesc (Artemisia dracunculoides), dar acesta are gustul şi aroma mult mai slabe decât ale celui originar. Tarhonul franţuzesc, are frunzele înguste şi lucioase, în formă de suliţa cu margini line. Tarhonul rusesc, arată similar, cu deosebirea că frunzele sunt mai înguste şi ascuţite, cu gust puţin amar.

Cum cultivăm tarhonul

Tarhonului îi place un loc însorit cu umbră parţială şi un sol bogat şi bine aerisit. Se înmulţeşte destul de greu prin seminţe. Grădinarii care cultivă tarhon, ştiu că trebuie să despartă planta tot la câţiva ani, altfel planta se va sugruma singură din cauza rădăcinilor. Frunzele de tarhon se recoltează la începutul verii când sunt tinere. Pentru a stimula creşterea tăiaţi ramurile după ce aţi recoltat frunzele. Pe timpul iernii, e indicat să-l acoperiţi pentru a-l feri de îngheţ.

Tarhonul – în tratamente naturiste

Ca plantă medicinală, tarhonul este folosit cu precădere în următoarele remedii:

Remediu pentru durerile de dinţi

Pentru ameliorarea temporară a durerilor de dinţi, se amestecă frunze proaspete de tarhon

Remediu contra herpesului

Se foloseşte în tratamentul herpesului oral sau genital, în combinaţie cu ceaiul de roiniţă. La o cană de ceai de roiniţă, se adaugă o linguriţă de frunze de tarhon. Înainte de consumare, infuzia se lasă să stea deoparte 10 -15 minute. Se beau până la 3 căni de ceai pe zi.

Tarhonul - în bucătărie

În bucătărie, se foloseşte la prepararea oţetului aromat, la peşte, miel, fasole scăzută, în salate, dresinguri şi sosuri, fiind ingredientul principal în sosul Bernaise. Datorită gustului puternic se foloseşte cu moderaţie. Se adaugă de obicei către sfârşit pentru a nu da gust amărui sau prea pronunţat mâncării.

Oţetul de tarhon

Oţetul de tarhon este simplu de făcut. Puneţi rămurele proaspete de tarhon într-o sticlă de un litru de oţet de vin alb, în care puteţi adăuga opţional şi o linguriţă de sare. După câteva zile, oţetul se va aroma de la crenguţele de tarhon. Dacă doriţi o aromă mai intensă păstraţi crenguţele mai mult timp. Când oţetul are aromă dorită, scoateţi tarhonul din sticlă.

De asemenea, tarhonul se poate folosi la infuzarea uleiului.

E bine de ştiut:

Prin uscare, frunzele de tarhon îşi pierd din uleiurile aromatice. Tarhonul uscat, trebuie ţinut într-un container închis, într-un loc răcoros şi folosit în termen de un an.

Frunzele proaspete au o aromă mult mai intensă decât cele uscate şi de aceea trebuie folosite cumpătat. Ca să reţineţi cât mai mult din aroma tarhonului proaspăt, e recomandat să culegeţi rămurelele tinere şi să le conservaţi prin congelare; nu e nevoie de decongelare când se folosesc la gătit.

Căldura, intensifică aroma tarhonului, indiferent dacă este uscat sau proaspăt.