“Puhoiul anunţat” nu mai vine în Marea Britanie

(Warrick Page / Getty Images)
Bogdan Costea
05.04.2013

Unul dintre cele mai influente ziare din Marea Britanie, Daily Telegraph, analizează vineri fenomenul imigraţiei din România şi Bulgaria. Siteul presseurop.eu preia materialul din care va prezentăm şi noi câteva pasaje.

În 2014, valul de imigraţie din Bulgaria şi România nu va fi atât de important pe cât se temea guvernul, potrivit unui nou raport oficial. Dar nu este un motiv pentru a închide ochii asupra consecinţelor pe care le va avea o imigraţie pe termen lung asupra urbanismului şi a sistemului social.

În 2014, Marea Britanie şi alte ţări europene îşi vor deschide piaţa muncii Bulgariei şi României, întrucât vor fi ridicate restricţiile temporare impuse celor două state în momentul intrării lor în Uniunea Europeană. Autorităţile nu au ascuns faptul că nu puteau face nimic pentru a-i împiedica să vină pe cei care vor să se stabilească pe la noi, şi chiar şi campania publicitară presupusă a-i convinge pe noii veniţi că Albion are şi o parte perfidă a fost lăsată deoparte.

Problema nu este deci de a stăvili şuvoiul, ci de a şti dacă facem ce trebuie pentru a ne pregăti. Iar aici răspunsul este un "Nu" răsunător. Desigur, este greu de a evalua în mod convingător amplitudinea puhoiului anunţat, dar totuşi eforturile Institutului Naţional de Cercetare Economică şi Socială în acest domeniu, desfăşurate în numele guvernului, sunt insuficiente. Autorii raportului ajung la concluzia că "Marea Britanie nu este o destinaţie privilegiată" pentru bulgari şi români, precizând în acelaşi timp că situaţia se putea schimba. Şi, deşi raportul nu-şi dă osteneala să argumenteze cu cifre josnice, lasă vag de înţeles că nu vor veni mai mult de 50.000 de persoane pe an şi că deci nu există atâtea motive de a se îngrijora.

Ceea ce înseamnă a da dovadă de un optimism periculos. Chiar şi dacă nu se cunoaşte numărul acestor nou-veniţi, este mai bine să fim pregătiţi prea mult decât prea puţin. Din nou, această atitudine merge mână în mână cu o incapacitate mai generală de a anticipa consecinţele imigraţiei. De exemplu, baby-boom-ul generat de ultimele sosiri este deja greu de ţinut în frâu pentru capacităţile şcolilor, şi chiar dacă nimeni nu pleacă din Sofia sau din Bucureşti pentru a veni aici, tot vor trebui construite 400 de noi şcoli primare pe an pentru a răspunde nevoilor populaţiilor.

Idem pentru serviciile publice. (...) Chiar dacă am reuşi să reducem imigraţia netă la circa 40.000 de persoane pe an, ceea ce ar limita populaţia la 70 de milioane de locuitori în 2030, tot ar trebui să construim "echivalentul oraşelor Birmingham, Manchester, Liverpool, Bradford, Leeds, Sheffield, Glasgow, Bristol şi Oxford laolaltă" pentru a găzdui imigranţii.

Problema este atât de urgentă, potrivit acestora, încât UE ar putea fi obligată să întrerupă libera circulaţie a lucrătorilor în timpul perioadelor de şomaj puternic. Pentru moment, sunt puţine şanse să se întâmple aşa ceva. Deci este momentul ca politicienii, indiferent de ce parte sunt, să renunţe la poziţiile lor agitatoare şi să înceapă să pregătească viitorul. Ei trebuie nu numai să găsească un mijloc de a limita imigraţia, dar şi să se asigure că serviciile publice, la nivel local şi naţional, vor fi în măsură să absoarbă creşterea inexorabilă a populaţiei pe insula noastră din ce în ce mai aglomerată”.

Daily Telegraph este un cotidian atlantist şi antieuropean în general, agresiv şi angajat, ziarul conservator prin excelenţă. Fondat în 1855, este ultimul dintre cotidienele de calitate care nu şi-a abandonat formatul original. Agenda sa este foarte citată, mai ales din cauza Circularei Regale care prezintă zilnic activităţile familiei regale. O altă întâlnire extrem de aşteptată de public este desenul lui Matt, un personaj elegant şi amuzant, publicat pe prima pagină. Deţinut până în 2004 de către magnatul de presă Conrad Black, titul este astăzi proprietatea fraţilor miliardari David şi Frederick Barclay.

Este primul cotidian britanic care a pus în linie un site, în 1994. În 2006, redacţiile web şi pe hârtie au fuzionat. Conţinuturile tradiţionale sunt completate de un larg mozaic de podcasturi, video şi bloguri. Are un tiraj zilnic de circa 900.000 de exemplare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor