"PSD vrea să iasă de la guvernare". Florin Cîţu arată catastrofele din bugetul pe 2018

Veniturile la buget sunt supraestimate cu cel puţin 8,6 miliarde lei, structura cheltuielilor subminează creşterea economică, ţinta de deficit pe cash este prea optimistă sunt doar câteva dintre problemele descoperite de liberalul Florin Cîţu în bugetul pe 2018.
Florin Cîţu
Florin Cîţu (Mihut Savu / Epoch Times Romania)

Bugetul pe 2018 încalcă Constituţia, este bazat pe venituri supraestimate cu peste 8,5 miliarde de lei iar ignorarea recomandărilor CE referitoare la deficitul structural vor plasa România în procedură de infringement în prima parte a anului 2018, susţine liberalul Florin Cîţu, care publică, pe contul său de Facebook, analiza bugetului pe anul viitor.

Potrivit senatorului PNL, bugetul pentru 2018 nu ţine cont de ce s-a întâmplat până acum în economie, decât, cel mult, poate de un singur indicator, respectiv creşterea economică.

"În afara creşterii economice, toţi indicatorii macroeconomici care prezintă starea de sănătate a unei economii s-au deteriorat. Unii dintre indicatori chiar au intrat în zona care semnalizează “pericol iminent”.", scrie senatorul în analiza sa.

În viziunea senatorului - fost economist şef al ING BANK – combinaţia politică fiscală expansionistă - deficit bugetar mai mare cu 20% şi cheltuieli cu salarii şi asistenţă socială mai mari cu 25% şi 36% - şi politică monetară acomodativă - dobânzi în piaţă mai mici decât dobândă de politică monetară - a jucat rolul paielor aruncate pe foc.

"Mai mulţi bani în economie şi promisiunea guvernului că va continua să crească salariile a dus la creşterea consumului. După trei trimestre, consumul explică 99,2% din creşterea economică iar investiţiile ce a mai rămas (sursa INS).", arată Cîţu.

În consecinţă, preţurile au explodat şi în doar 10 luni, rata inflaţiei a crescut de la 0 la 2.7% (peste ţinta de inflaţia băncii centrale de 2.5%)

"Nu există niciun dubiu, preţurile au crescut, mai ales în a doua partea a lui 2017, influenţate de politicile economice ale guvernului. În primul rând, cererea a crescut mai rapid decât a putut să răspundă producţia internă. Efectul se vede în preţuri mai mari, dar şi în creşterea mult mai rapidă a importurilor. Iar în al doilea rând, preţurile au crescut din cauza măsurilor intervenţioniste din economie care au crescut costurile de producţie (salariu minim, supra reglementare, taxe şi accize).", arată senatorul.

Concluziile amplului raport ce poate fi accesat aici sunt:

- Veniturile la buget sunt supraestimate cu cel puţin 8.6 miliarde lei.

- Structura cheltuielilor subminează creşterea economică - cresc cheltuielile neproductive şi sunt tăiate cheltuielile cu investiţiile.

- Fără tăieri de investiţii în 2018, ţinta de deficit pe cash este prea optimistă.

- Bugetul pe 2018, din punctul meu de vedere, încălcă Constituţia României.

- Ignorarea recomandărilor CE referitoare la deficitul structural vor plasa România în procedura de infringement în prima parte a anului 2018.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne