Proiectul bazei militare permanente NATO în Polonia iscă dispute

Soldaţi americani.
Soldaţi americani. (Getty Images)

Cererea Poloniei adresată Statelor Unite de a crea o bază militară permanentă în Polonia – care ar fi prima de acest fel în estul Europei – probabil că nu va obţine consensul celor 29 de membri ai alianţei vestice, deoarece mişcarea va fi considerată, în mod inutil, provocatoare faţă de Rusia, a declarat luni Ben Hodges, general american cu trei stele în retragere.

“Mulţi dintre aliaţii noştri vor considera crearea unei baze militare americane în Polonia – sau în alte locuri din Europa Centrală şi de Est – ca fiind în mod inutil provocatoare”, a scris Hodges într-un articol publicat de Politico. “Ar oferi Moscovei o oportunitate uşoară de a susţine că NATO este agresor şi de a răspunde într-un fel pentru protejarea suveranităţii Rusiei”.

Crearea unei baze permanente va necesita echipamente americane, familii, şcoli, magazine şi toată infrastructura suplimentară şi mişcarea va fi considerată de Rusia drept o încălcare a Actului Fondator din 1997 privind relaţiile dintre NATO şi Rusia, care este un fel de ghid de cooperare între cele două entităţi în sectorul securităţii.

O opţiune mai bună ar fi ca NATO să îşi extindă programul prezent al staţionării forţelor americane pe o bază rotativă, a explicat generalul, care a ocupat funcţia de comandant al armatei americane în Europa în perioada 2014-2017.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe