Proiect legislativ: Ziua Unirii Basarabiei cu România, sărbătoare naţională

Propunerea deputatului PMP Eugen Tomac ca ziua Unirii Basarabiei cu ţara- mamă să fie declarată sărbătoare naţională a primit, marţi, undă verde în Comisia pentru Cultură a Camerei Deputaţilor
Marş unionist la Chişinău
Marş unionist la Chişinău (Epoch Times România)

Deputaţii Comisiei de cultură şi-au dat marţi girul pentru proiectul de lege vizând declararea zilei de 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare naţională. Proiectul legislativ îl are ca iniţiator pe deputatul PMP Eugen Tomac.

"Mi s-a părut absolut firesc ca odată ce ne apropiem de marcarea celor 100 de ani de la Marea Unire să acordăm şi să dăm un semnal politic şi un gest politic cu o anumită încărcătură acestei zile, pentru că ziua de 27 martie reprezintă de fapt primul pas spre Marea Unire din 1918, Basarabia fiind prima provincie care a făcut pasul spre reîntregirea ţării. Şi cred că în contextul actual se impune să accelerăm această procedură pentru că inclusiv în această lună vom marca cei 99 de ani de la Unire", a declarat Tomac, potrivit Mediafax.

La rândul său, preşedintele Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor, Gigel Ştirbu, a precizat că nu există niciun reproş din partea Consiliului Legislativ la adresa proiectului de act normativ. Potrivit lui Ştirbu, decizia din 1918 a fost luată democratic, de Parlamentul de atunci - Sfatul Ţării şi nu trebuie amestecat cu alte teme legate de teritorii care au aparţinut statului român.

La scurtă vreme după votul din Comisia de Cultură, Eugen Tomac i-a trimis "un mesaj" deschis preşedintelui Moldovei, Igor Dodon - cu alte cuvinte şi-a pus pe pagina de Facebook următoare postare:

Mesaj pentru Dodon!

Parlamentul României va declara ziua de 27 martie - Ziua Unirii Basarabiei cu România drept zi de sărbătoare naţională.

Procedurile pentru adoptarea acestui proiect de lege au ajuns la final. După ce a fost adoptat în Senat, şi Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor a votat astăzi în unanimitate pentru adoptarea acestei iniţiative. Proiectul va ajunge pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor în cel mai scurt timp şi, sunt convins, va fi votat în unanimitate", scrie, pe Facebook, Tomac.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne