Preşedintele Poloniei cere ONU să trimită trupe de menţinere a păcii în estul Ucrainei

Preşedintele polonez Andrzej Duda.
Preşedintele polonez Andrzej Duda. (Janek Skarzynski/AFP/Getty Images)

Preşedintele Poloniei a cerut Consiliului de Securitate al ONU să se deplaseze o forţă de menţinere a păcii în estul Ucrainei, în zona în care se derulează conflictul dintre separatiştii pro-ruşi şi trupele guvernamentale ucrainene, dar şi de-a lungul frontierei Ucrainei cu Rusia.

“Sprijinim desfăşurarea unei misiuni ONU de menţinere a păcii”, a declarat preşedintele polonez Andrzej Duda la o conferinţă de presă ce a avut loc joi seară în New York City, după ce a adresat o cerere similară Consiliului de Securitate al ONU, unde Polonia deţine preşedinţia rotativă pentru luna mai, potrivit RFE/RL.

“În primul rând, aceste forţe ar trebui plasate de-a lungul graniţei recunoscute internaţional dintre Ucraina şi Rusia”, a afirmat el.

“De asemenea, am subliniat în mod specific că, în cazul în care se întâmplă acest lucru, forţele ar trebui desfăşurate pe întreg teritoriul aflat în prezent în mâinile separatiştilor”, a adăugat liderul polonez.

Ucraina susţine desplasarea de trupe ONU de menţinere a păcii cât timp acestea sunt plasate de-a lungul frontierei cu Rusia pentru a monitoriza şi a da asigurări că soldaţii ruşi şi armele ruseşti nu trec frontiera pentru a ajuta separatiştii din Doneţk şi Lugansk.

Rusia a făcut o propunere mult mai restrânsă în septembrie 2017, afirmând că va susţine o misiune limitată a ONU de menţinere a păcii pentru a-i proteja pe cei aproximativ 600 de observatori OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa) aflaţi la sol în estul Ucrainei.

Rusia a prezentat un proiect de rezoluţie la ONU care ar autoriza trupe de menţinere a păcii uşor înarmate să protejeze observatorii OSCE de-a lungul liniei de demarcaţie între soldaţii ucraineni şi separatiştii pro-ruşi.

Dar proiectul de rezoluţie nu a fost acceptat de Ucraina şi aliaţii săi din Europa şi SUA. Consiliul de Securitate al ONU nu a dezbătut oficial niciuna dintre cele două propuneri.

Ca preşedinte al Consiliului de Securitate în această lună, reprezentantul Poloniei la ONU ar putea insista ca propunerea Varşoviei să fie dezbătută. Dar, ar putea înfrunta un veto din partea Rusiei, care s-a opus puternic plasării de trupe ONU de menţinere a păcii înarmate de-a lungul graniţei sale cu Ucraina.

Peste 10.300 de persoane au fost ucise în conflictul din estul Ucrainei începând cu aprilie 2014. Conflictul a izbucnit la o lună după ce Rusia a anexat ilegal peninsula ucraineană Crimeea.

Ciocniri armate au loc în mod regulat în pofida unui acord de pace încheiat în 2015 la Minsk care, deşi a prezentat un proces de stabilire a păcii în regiune, a fost încălcat de ambele tabere în diferite grade.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe