Gulagul lui Stalin şi apologeţii britanici de stânga

Gulagurile din Uniunea Sovietică au constituit esenţa întregului sistem sovietic de muncă forţată, un regim care a atins apogeul său criminal sub conducerea despotică a lui Stalin şi în cadrul căruia milioane de persoane au fost trimise Siberia şi alte avanposturi a imperiului roşu. Potrivit cercetătoarei americane Anne Applebaum, cel puţin 2.750.000 de persoane au murit în gulag. Lagărele au fost însă doar unul dintre aspectele unui sistem socialist tiranic care, de la începutul revoluţiei ruse din 1917, sub Lenin, s-a bazat pe violenţa extremă pentru a 'curăţa' societatea sovietică de duşmanii săi 'de clasă'. Un astfel de sistem - al cărui obiectiv a fost 'dreptatea socială ' - s-a bazat pe un număr de apologeţi occidentali care să nege ceea ce alţii au experimentat direct, scrie Michael Burleigh, autorul cărţii 'Etică şi exterminare: reflecţii asupra genocidului nazist', în paginile Daily Mail.

Mulţi dintre aceşti apologeţi au fost universitari, intelectuali şi jurnalişti britanici. Printre ei s-au numărat şi Sidney şi Beatrice Webb - fondatorii London School of Economics.

Potrivit lui Burleigh, atunci când Stalin a decis să elimine pături întregi ale partidului comunist la mijlocul anilor '30 - decizie soldată cu torturarea şi moartea a circa 600.000 de persoane - apologeţii occidentali s-au aliniat pentru a scuza acţiunile, motivate de invidia, paranoia, ura şi răutatea lui Stalin.

Faptul că răzbunarea s-a extins asupra familiilor şi copiilor victimelor măcelarului sovietic şi a afectat vieţile altora din generaţie în generaţie nu a constituit niciun obstacol pentru a da o aparenţă plăcută uciderii în masă.

Stalin a înfiinţat câteva închisori-model, special create pentru a fi arătate occidentalilor creduli aflaţi în vizită, cum ar fi Harold Laski, mentorul gânditorului marxist Ralph Miliband (tatăl actualului lider laburist, David Miliband) la LSE şi preşedinte al Partidului Laburist.

Laski, care aparent nu a fost şocat de faptul că prizonierilor li se zdrobeau dinţii cu bare de fier, relata despre călătoria sa în Uniunea Sovietică, că 'practic, nu se observă o diferenţă între caracterul general al unui proces în Rusia şi în această ţară (Marea Britanie, n.red.)'.

Printre simpatizanţii occidentali socialişti ai sovieticilor s-a aflat şi prietenul lui Ralph Miliband, istoricul marxist Eric Hobsbawm, care a pretins inamicul real este de fapt capitalismul, nu cei doi criminali din Berlin şi Moscova.

Desigur, scrie Burleigh, fiecare organizaţie revoluţionară are nevoie de persoane din mediul academic bine-intenţionate, un gen de oameni pe care Lenin i-a numit 'idioţi folositori'.

Ironia este că aceşti intelectuali occidentali de stânga ar fi trebuit să fie exact cele mai circumspecte persoane faţă de acest tip de putere faţişă.

De fapt, de multe ori, aceştia au demonstrat o naivitate şocantă, sau, mai rău, un amoralism înfricoşător, demn de însuşi Stalin, scrie Burleigh.

În ceea ce-l priveşte pe Hobsbawm, acesta a rămas un susţinător puternic al stalinismului până în ziua morţii sale.

El a susţinut că, în pofida milioanelor de crime la care a condus stalinismul, Revoluţia rusă din 1917 a fost o cauză măreaţă faţă de care este justificat să rămână loial.

Acesta este omul care este încă apreciat în cercurile Noilor Laburişti. Mai mult, la moartea sa, anul trecut, Ed Miliband l-a descris pe Hobsbawm drept 'un om pasionat de politica sa şi un mare prieten al familiei mele'.

Potrivit lui Burleigh, deşi Ed Miliband se simte nedreptăţit azi de portretul făcut tatălui său în Daily Mail (aluzie la un articol recent publicat de Daily Mail, 'A man that hated Britain', n.red.), el ar trebui să înţeleagă că mulţi britanici nu privesc ce s-a întâmplat cu milioane de oameni sub comunism ca pe un joc de salon, ci au sentimente la fel de puternice faţă de aceste evenimente ca şi faţă de un Holocaust, care a afectat puternic partea belgiană a familiei Miliband.