Parlamentul European condamnă recoltarea forţată de organe din China

Parlamentul European a adoptat joi o rezoluţie care cere Chinei „încetarea imediată recoltării forţate de organe de la prizonieri de conştiinţă”, precum şi o anchetă completă şi pedepsirea celor responsabili de astfel de practici lipsite de etică.
Ioana Florea
13.12.2013

focus

alte articole

Tablou înfăţişând recoltarea forţată de organe din China (Falunart.org)
Ioana Florea
13.12.2013

Parlamentul European a adoptat joi o rezoluţie care cere Chinei „încetarea imediată a recoltării forţate de organe de la prizonieri de conştiinţă”, precum şi o anchetă completă şi pedepsirea celor responsabili de astfel de practici inumane.

Rezoluţia, adoptată de cele 28 ţări membre ale UE, reflectă „profunda îngrijorare faţă de rapoartele persistente şi credibile de recoltare sistematică condusă de stat şi fără consimţământ a organelor prizonierilor de conştiinţă din Republica Populară Chineză inclusiv de la un număr mare de practicanţi Falun Gong, încarceraţi pentru convingerile lor religioase, precum şi de la membrii altor grupuri minoritare etnice şi religioase”.

Extragere de organe pe viu, cu forţa

În 2004 doi martori (soţia unui chirurg oftalmolog şi un reporter) din locaţii diferite pe glob s-au adresat ziarului Epoch Times acuzând China de recoltare pe viu, de organe de la prizonieri politici. Epoch Times a publicat o anchetă preliminară care arăta că regimul chinez foloseşte mii de prizonieri politici pe post de donori vii de organe. Ei sunt operaţi la comandă, iar organele lor sunt vândute pentru profituri imense, în timp ce "carcasele" sau "rămăşiţele umane" sunt incinerate pe ascuns.

Prizonierii, care de multe ori nici măcar nu sunt judecaţi pentru vreo crimă, sunt ţinuţi într-un sistem de lagăre de muncă de pe lângă spitale militare (un caz notabil fiind cel al spitalului Sujiatun, care a fost însă evacuat după ce ştirea a apărut în mass media).

După publicarea cazului, procurorul David Kilgour, fost secretar al Canadei pentru Asia Pacific, a efectuat o anchetă independentă, împreună cu un avocat de drepturile omului - David Matas. Rezultatele anchetei lor, publicate în Raportul Kilgour-Matas şi apoi republicate în cartea Recoltare Sângeroasă, au stabilit că autorităţile chineze sunt responsabile pentru circa 47 de mii de cazuri de recoltare forţată anual.

Rezoluţia din PE

Uniunea Europeană şi-a exprimat dezacordul faţă de promisiunile Chinei de a înceta treptat recoltarea de organe de la prizonierii executaţi abia până în 2015, pe care le-a catalogat drept inacceptabile. În consecinţă UE cere guvernului chinez „să pună capăt imediat practicii de recoltare de organe”.

În acelaşi timp, rezoluţia cere statelor membre U.E. să ridice problema recoltării de organe din China, să crească gradul de conştientizare în rândul cetăţenilor care călătoresc în acea zonă, şi recomandă ca abuzurile transplantului din China să fie condamnate public.

UE solicită „o anchetă completă şi transparentă a practicilor de transplant de organe din China, precum şi urmărirea penală a acelora care s-au angajat în astfel de practici lipsite de etică”. De asemenea, se cere eliberarea imediată a tuturor prizonierilor de conştiinţă şi „invită autorităţile chineze să răspundă minuţios solicitărilor Raportorului Special al Naţiunilor Unite privind tortura şi alte tratamente crude, inumane sau degradante şi a Raportorului Special al Organizaţiei Naţiunilor Unite privind libertatea religioasă sau a credinţei care cer guvernului de la Beijing să explice sursa organelor în plus în urma creşterii numărului operaţiilor de transplant şi care cer să li se permită să efectueze o anchetă privind practicile de transplant în China”.

România şi-a exprimat poziţia prin europarlamentarul Monica Macovei, care a susţinut în timpul dezbaterilor că „extragerea de organe fără consimţământ prealabil şi liber se întâmplă în China chiar sub ochii noştri”.

„Medici chinezi au depus mărturie în faţa Parlamentului European şi a Congresului American că au recoltat organe de la oameni vii. Rapoarte internaţionale arată că din cele 100.000 de transplanturi de organe din China din ultimii 10 ani, mai mult de jumătate provin de la practicanţii Falun Gong. Din 1999 Partidul Comunist Chinez de la guvernare a trimis la moarte sute de mii de practicanţi. Guvernul a lansat o persecuţie naţională pentru a eradica practica tradiţională şi paşnică numită Falun Gong. Aceasta urmează principiul Adevăr, Compasiune, Toleranţă. Practic în China recoltarea de organe a devenit o afacere foarte profitabilă. Timpul de aşteptare pentru un rinichi sau ficat în Europa este de câţiva ani, în China este de 1-4 săptămâni. Aceasta demonstrează că China deţine o bancă imensă de oameni vii ale căror organe pot fi extrase în orice moment. Trebuie să salvăm oamenii inocenţi omorâţi în China pentru organele lor. U.E trebuie să oprească şi să impună sancţiuni autorităţilor chineze...”, a declarat Macovei.

Vice-preşedintele Parlamentului European, Edward McMillan Scott a notat în cadrul unei conferinţe de presă susţinută cu o zi înainte de adoptarea rezoluţiei cum, exercitându-şi obligaţiile de responsabil pentru drepturile omului, s-a dus la Beijing în 2006 pentru a se întâlni cu foşti prizonieri de conştiinţă, dizidenţi şi reformatori. În timpul acestei vizite a întâlnit un tânăr care i-a spus că din cauza credinţei sale a fost închis timp de 3 ani şi jumătate.

„Adevărul dureros este că din investigaţiile ulterioare, inclusiv cea făcută de mine, reiese că afacerea de transplant de organe din China, depinde aproape în întregime de recoltarea organelor prizonierilor executaţi. Acest lucru este recunoscut de autorităţile chineze. Spun mereu că vor pune capăt acestui lucru. Dar în acest caz particular, deoarece practicanţii Falun Gong nu beau sau fumează sunt ţinta predilectă a recoltării de organe. Numeroşii practicanţi Falun Gong - fostul Raportor Special asupra Torturii al Naţiunilor Unite, Manfred Novak, a estimat că două treimi din prizonierii care trec prin sistemul de reeducare prin muncă din China sunt practicanţi Falun Gong - sunt singurii supuşi la teste sistematice de sânge şi urină. Asta nu este pentru sănătatea lor deoarece sunt non-persoane în China, deoarece regimul îi consideră un fel de ameninţare. Aceasta este o situaţie ciudată şi îngrozitoare. Am văzut o listă de peste 3.500 de astfel de prizonieri care au murit torturaţi. Am mai spus asta şi voi continua s-o spun, acest fapt constitue genocid conform articolului 2 al Convenţiei asupra genocidului”, a afirmat vice-preşedintele Parlamentului European,

Motivul principal al vizitei sale în China era să verifice acuzaţiile aduse guvernului chinez că recoltează organe de la prizonieri de conştiinţă vii, în special de la un grup de oameni care practicau o cale spirituală numită Falun Gong, o practică străveche de autodisciplină înrădăcinată în cultura tradiţională chineză, care avea la bază principiile adevăr, compasiune şi toleranţă.

Făcută publică în luna mai 1992 de dl. Li Hongzhi, Falun Gong, sau Falun Dafa s-a răspândit rapid, şi un număr tot mai mare de oameni îşi redobândeau sănătatea şi îşi îmbunătăţeau caracterul moral. În doar şapte ani, între 70 şi 100 de milioane de chinezi practicau Falun Gong, un număr care îl depăşea pe cel al membrilor PCC.

Numărul mare de aderenţi şi modul de gândire independent de doctrina comunistă au fost principalele motive pentru care liderul comunist de atunci, Jiang Zemin, a decis să lanseze o persecuţie brutală împotriva propriilor cetăţeni.

Acţiunea UE nu este singura de acest gen. Recent o mişcare a societăţii civile, care s-a întins pe cinci continente şi 53 de ţări, a ajuns la un punct culminant luni dimineaţa la Geneva, când o delegaţie a organizaţiei Doctorilor Împotriva Recoltării Forţate de Organe a prezentat oficial biroului Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului o petiţie care a atras aproape 1,5 milioane de semnături, prin care se cerea "încetarea imediată a recoltării forţate de organe de la practicanţii Falun Gong din China" şi solicita Înaltului Comisar să iniţieze anchete care să conducă la urmărirea penală a celor responsabili pentru această crimă împotriva umanităţii, precum şi să facă apel la guvernul chinez pentru a pune capăt persecuţiei împotriva Falun Gong.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor