Poliţiştii au salvat de la îngheţ 42 de persoane fără adăpost

În ultimele 43 de ore, peste 6.700 de poliţişti au acţionat pentru limitarea efectelor fenomenelor meteo, 42 de persoane fără adăpost fiind salvate de la îngheţ în acest proces.
(DIMITAR DILKOFF/AFP/Getty Images)
Andrei Pricopie
05.01.2016

"Urmare a videoconferinţei organizate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, duminică, 3 ianuarie, în cadrul căreia ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a cerut o reacţie imediată a tuturor structurilor responsabile în contextul atenţionării de Cod Galben de ninsori şi vânt puternic la nivelul întregii ţări, şeful Poliţiei Române, chestor de poliţie Bogdan Despescu, a dispus ca, la nivel naţional, peste 6.700 de poliţişti să acţioneze pentru limitarea efectelor fenomenelor meteo", se arată într-un comunicat remis Agerpres de IGPR.

Potrivit documentului citat, în ultimele 48 de ore, poliţiştii au acţionat cu 3.317 mijloace auto, pentru a nu avea persoane înzăpezite, blocate în trafic şi expuse unor situaţii de risc, precum şi pentru informarea populaţiei, a conducătorilor auto, în ceea ce priveşte circulaţia rutieră pe drumurile publice.

În acest context, au fost aplicate aproape 300 de sancţiuni contravenţionale, atât conducătorilor auto, pentru nerespectarea regulilor de circulaţie în condiţii de iarnă (lipsă anvelope de iarnă, neutilizarea dispozitivelor omologate antiderapante), cât şi administratorilor de drumuri, pentru neîntreţinerea carosabilului.

Mai mult, poliţiştii au salvat de la îngheţ 42 de persoane fără adăpost, care au fost identificate şi transportate la centrele sociale de către unităţile de Ambulanţă.

Poliţiştii reamintesc şoferilor că anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive omologate antiderapante.

"Înainte de a porni la drum, recomandăm călătorilor să se informeze cu privire la condiţiile meteo în vigoare pe traseul pe care îl aleg, cu privire la orarul de zbor sau cu privire la mersul trenurilor", se mai arată în comunicat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor