Politicienii canadieni solidari cu victimele regimului comunist chinez (video)

Practicanţi Falun Gong pe Dealul Parlamentului din Canada, Ottawa, 7 mai 2014
Practicanţi Falun Gong pe Dealul Parlamentului din Canada, Ottawa, 7 mai 2014 (Gina Sturdza / Epoch Times)

Mai mult de 15 parlamentari aparţinând întregului spectru politic al Canadei au participat miercuri, 7 mai, la festivităţile desfăşurate la Parliament Hill care au marcat cea de-a 22-a aniversare a Falun Dafa (numită şi Falun Gong). Disciplina spirituală1 a fost introdusă publicului la 13 mai 1992, în nord-estul Chinei, de către domnul Li Hongzhi, şi de atunci s-a răspândit în întreaga lume.

Pentru a marca această ocazie, prim-ministrul Stephen Harper, alături de alţi miniştrii şi parlamentari, au trimis scrisori de felicitare Asociaţiei Falun Dafa din Canada (AFDC). În scrisoarea sa, Harper a transmis un mesaj de susţinere a eforturilor AFDC de a opri reprimarea şi persecuţia aderenţilor Falun Gong de către regimul comunist chinez, care a început în iulie 1999.

Toţi deputaţii prezenţi au ţinut discursuri la evenimentul de la Parliament Hill, inclusiv Irwin Cotler, un susţinător mai vechi al Falun Dafa. În anul 2001, pe când liberalii erau la putere, Cotler a ajutat la eliberarea unui cetăţean canadian de origine chineză, profesorul universitar Kunlun Zhang, care a fost încarcerat în timp ce făcea o vizită în China, deoarece era cunoscut ca fiind un adept al practicii.

La sfârşitul anului trecut, Cotler a introdus un proiect de lege care viza adoptarea de măsuri drastice împotriva celor care fac comerţ cu organe umane, iau parte la prelevarea de organe, sau fac un transplant fără a fi siguri că organele au fost donate de bună voie.

Ministrul Muncii Jason Kenney a notat în discursul lui că "tocmai am primit o copie a proiectului de lege Irwin şi aştept cu nerăbdare să-l studiez cu mare interes (...) Noi nu ar trebui să tolerăm acest tip de exploatare".

"Niciodată să nu luaţi uşor libertăţile de care ne bucurăm în Canada. Suntem solidari cu voi", a adăugat Kenney.

Într-un interviu anterior, Cotler a declarat ziarului Epoch Times că proiectul său de lege a fost inspirat de lucrarea avocatului canadian pentru drepturile omului, fost deputat şi secretar de stat pentru Asia-Pacific, David Kilgour, a cărui anchetă extinsă legată de uciderea practicanţilor Falun Gong pentru organele lor în China a stârnit o reacţie internaţională.2

Aflându-se printre cei care au luat cuvântul, Kilgour a cerut parlamentarilor conservatori să adopte proiectul de lege introdus de Cotler. În amplul său discurs de miercuri, el a afirmat că "aceasta nu va rezolva problema, dar va opri cel puţin canadienii de la a merge în China pentru organe".

La sfârşitul festivităţilor domnul David Kilgour a avut amabilitatea să ofere Epoch Times un interviu despre munca sa legată de persecuţia practicanţilor Falun Gong, pe care urmează să vi-l prezentăm într-un articol viitor.

Note:

1. Falun Gong este o practică de qigong cu rădăcini în filosofia budistă şi taoistă care a căpătat o mare popularitate în anii 1990. Începând cu anul 1999, adepţii şi practicanţii Falun Gong fac faţă unei persecuţii brutale din partea Partidului Comunist Chinez

2. David Kilgour a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace în anul 2010 împreună cu reputatul avocat pentru drepturile omului David Matas, pentru cartea lor ”Bloody Harvest” (Recoltarea Sângeroasă).

Gina Sturdza este autoarea traducerii în limba română a cărţii "Organele Statului", a cărei prefaţa a fost scrisă de preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Vasile Astărăstoaie, carte care este citată ca referintă în Raportul ONU 2013

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe