PNL somează Guvernul să ia măsuri pentru stoparea defrişărilor ilegale

Alina Gorghiu, parlamentar PNL
Alina Gorghiu, parlamentar PNL (Epoch Times România)

În condiţiile inundaţiilor puternice care au avut loc recent, PNL a cerut joi Guvernului să îşi asume cauzele reale ale viiturilor, să prezinte harta defrişărilor ilegale şi măsurile luate pentru stoparea acestui fenomen deosebit de periculos.

"Nu este nicio coincidenţă că zonele în care au avut loc defrişări ilegale, în judeţele Argeş, Vâlcea, Gorj, sunt şi cele mai afectate de inundaţii", afirmă Alina Gorghiu, purtătorul de cuvânt al PNL.

Gorghiu precizează că la presiunea PNL, prin fostul ministru delegat pentru Ape şi Păduri Lucia Varga, Guvernul şi-a asumat un Cod Silvic "care să schimbe radical actuala situaţie", însă "în Parlament, PSD a făcut front comun cu grupurile de interese oculte din silvicultură şi, prin modificările aduse, a schimbat toate prevederile care stopau tăierile ilegale şi defrişările".

PNL acuză Guvernul şi majoritatea PSD că menţin actualul cadru legislativ "care tolerează şi nu pedepseşte eficient ilegalităţile din domeniul forestier". "În acest fel, primul-ministru Victor Viorel Ponta şi PSD promovează interesele celor care, prin despăduriri ilegale, pur şi simplu afectează securitatea naţională a României", concluzionează Alina Gorghiu.

Inundaţiile recente

De câteva zile România a fost lovită de ploi torenţiale, ceea ce a dus la inundaţii grave în partea de sud-vest a ţării, locuitorii din judeţele Vâlcea şi Argeş suferind pagubele materiale cele mai mari. 2 persoane au decedat, iar altele sunt date dispărute. Până în prezent, zece judeţe sunt afectate, iar peste o mie de case au fost inundate.

Fostul ministru delegat pentru Ape şi Păduri Lucia Varga a declarat la RFI că "aceste inundaţii sunt efectele despăduririi a doi munţi din judeţul Argeş şi din judeţul Vâlcea. Gândiţi-vă că în loc să se realizeze combateri de torenţi, împăduriri, astfel încât apa să fie reţinută la munte, în ultimii trei ani au fost despădurite 915 hectare şi rărite aproape două mii de hectare în judeţul Argeş. Debitul râului nu mai este la fel în situaţia unor precipitaţii abundente, ca şi când am avea o pădure care să atenueze scurgerea în albie".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne