PEGIDA se radicalizează, cu Geert Wilders ca invitat special

Politicianul olandez de extremă-dreapta Geert Wilders.
Politicianul olandez de extremă-dreapta Geert Wilders. (Adam Berry/Getty Images)

Mişcarea anti-Islam din oraşul german Dresda încearcă să se reinventeze printr-o alianţă cu liderul Partidului Libertăţii din Olanda Geert Wilders, cunoscut pentru tiradele sale împotriva Islamului. Extremistul care i-a îndemnat ieri pe nemţii prezenţi la marşul PEGIDA să iasă din Schengen şi să reintroducă controalele la frontiere nu a reuşit însă să adune 30.000 de oameni aşa cum sperau organizatorii.

Mişcarea Patrioţilor Europeni Împotriva Islamizării Occidentului (PEGIDA) a început ca un fenomen de protest împotriva politicii de imigraţie, a fanatismului religios şi a Islamului radical în Germania, dar a căpătat ulterior accente extremiste şi islamofobe. Numărul participanţilor a scăzut însă cu timpul de la un record de 25.000 la sub 10.000, pe fondul lipsei de coerenţă şi a scandalurilor în care au fost implicaţi liderii ei informali. Lutz Bachmann, cel mai vizibil dintre aceştia, a fost nevoit să se retragă o perioadă după ce a postat pe Internet o poză în care s-a dat drept Adolf Hitler, imaginea fiind publicată în cotidianul german Bild şi declanşând un val de nemulţumire în Germania.

Totuşi, liderul controversat al Pegida s-a întors odată ce protestatarii au început să obosească şi l-a invitat pe extremistul Geert Wilders să le vorbească acestora, anunţând o participare de 30.000 de oameni. Scopul final este ca mişcarea PEGIDA să reziste până pe 7 iunie, atunci când vor avea loc alegeri pentru primăria Dresda, scrutin la care protestatarii plănuiesc să participe cu un candidat propriu. Chiar dacă paradoxal mişcarea s-a declarat frecvent apolitică, ambiţiile sale de a se transforma într-un partid sunt tot mai evidente.

Geert Wilders n-a reuşit însă să strângă mai mult de 10.000 de oameni la întâlnirea PEGIDA de ieri deoarece şi steaua lui politică a cam apus. Prin alianţa conjuncturală cu mişcarea anti-Islam din Germania, şi el este în căutarea sprijinului pierdut pe plan intern. La ultimele alegeri europarlamentare şi parlamentare, partidul său a obţinut scoruri modeste, iar PVV şi-a pierdut statutul de partid balama care şantaja guvernul cu pierderea sprijinului parlamentar dacă nu-i îndeplinea dorinţele.

Totuşi Wilders şi-a făcut numărul obişnuit la Dresda, criticând ”industria azilanţilor” şi incitând la ură împotriva refugiaţilor ”care vor doar să obţină bani de la stat”. El alimentează frici şi un climat al urii care se răspândeşte periculos de repede în Germania în ultima vreme. Incendierea recentă a unui adăpost pentru refugiaţi la Tröglitz, cel mai probabil de către extremişti de dreapta, nu este un caz izolat. La începutul lunii ianuarie într-o localitate în apropiere de Hamburg a fost incendiată o casă în care trebuiau să se mute şase refugiaţi irakieni, iar la mijlocul lui decembrie un adăpost pentru refugiaţi din Vorra a fost incendiat. Potrivit asociaţiei Pro Asyl, în primele luni ale lui 2015 s-au înregistrat 38 de atacuri asupra unor adăposturi de refugiaţi şi căutători de azil. Aceste incidente se produc pe fondul creşterii accelerate a numărului de aplicanţi pentru azil în Germania. Instituţia de resort estimează că anul acesta se vor înregistra peste 300.000 de solicitări de azil.

Ca orice populist, Wilders vine cu propuneri extremiste irealizabile precum ”aducerea refugiaţilor în siguranţă, dar în regiunile lor”, fără a menţiona însă cum se poate face asta. Mai mult, potrivit revistei Spiegel, olandezul i-a îndemnat pe nemţii prezenţi să ”părăsească spaţiul Schengen şi să reintroducă controalele la frontieră”. ”Vrem să rămânem ce suntem. Mii de tineri s-au alăturat deja jihadului în prezent. Nu toţi musulmanii sunt terorişti, dar majoritatea teroriştilor sunt musulmani”, a mai declarat liderul PVV, potrivit Spiegel.

Mişcarea PEGIDA încearcă să reziste până pe 7 iunie, atunci când vor avea loc alegeri pentru primăria oraşului Dresda, scrutin la care protestatarii plănuiesc să participe cu un candidat propriu.

Pe de altă parte, Wilders a lăudat Israelul în discursul ţinut în Dresda, susţinând că acesta este ”o insulă într-o mare de barbarie” care rezistă Islamului – o declaraţie care nu i-a entuziasmat deloc pe extremiştii germani, pe neonaziştii de la NPD şi pe alţii care fac parte din eclectica mişcare PEGIDA.

Cert este ca prin invitarea şi asocierea cu politicianul extremist care compara Koranul cu ”Mein Kampf” -ul lui Hitler, Pegida se poziţionează clar ca o mişcare de extremă dreapta, naţionalistă şi xenofobă, care începe să caute aliaţi printre partidele de acest gen la nivel european. Deja se zvoneşte că urmează să viziteze Mişcarea liderul Frontului Naţional din Franţa, Marine Le Pen şi şeful partidului extremist austriac FPO, Heinz-Christian Strache.

Citiţi şi: EXCLUSIV. Cum a apărut fenomenul PEGIDA în Germania (interviu)

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.