Pastă de macrou afumat cu sfeclă roşie şi nuci - foarte apetisant!

Doriţi să includeţi în meniul de sărbători pasta preferată? Iată câteva idei de prezentare simple şi de efect care dau o notă festivă şi surprind prin aspect, gust şi culoare. Nu este nevoie decât de o sfeclă fiartă sau coaptă, câteva nuci şi puţină imaginaţie.
Pastă de macrou afumat cu sfecla roşie şi nuci
Pastă de macrou afumat cu sfecla roşie şi nuci (Maria Matyiku/ Epoch Times)

Vă prezentăm mai jos o reţetă simplă şi rapidă de pastă de macrou afumat, uşor acrişoară, care se combină perfect cu dulceaţa sfeclei şi gustul plăcut al nucii pralinate. Pe lângă aspectul vibrant în tonuri de sărbătoare este şi deosebit de gustoasă.

Ingrediente:

un macrou afumat (aprox 400 g),

sucul de la o lămâie,

o ceapă mică,

2 linguri de ulei,

sare şi piper după gust,

o sfeclă roşie de mărime mijlocie,

50 g miez de nucă,

o crenguţă de verdeaţă pentru ornat

Modul de preparare:

Sfecla roşie se fierbe în apă până când se pătrunde. Se scurge apoi de apa fierbinte şi se trece sub jet de apă rece. Se lasă câteva minute să se răcească puţin, apoi se curăţă de coajă şi se taie în felii foarte subţiri, de preferat cu o mandolină de tăiat legume. La nevoie, se poate folosi şi un cuţit bine ascuţit cu lamă subţire. Feliile tăiate se aşează pe foaie de hârtie absorbantă, pentru a extrage excesul de suc.

În timp ce sfecla se fierbe, se poate prepara pasta de macrou afumat.

Macroul se curăţă de pieliţă şi oase, iar bucăţile de carne desprinse se pun într-un castron. Peste macroul curăţat se toarnă sucul de la o lămâie, apoi se amestecă uşor şi se lasă deoparte ca peştele să absoarbă sucul de lămâie.

Ceapa se taie foarte fin şi opţional se căleşte un minut în ulei, atât cât să-i estompeze mirosul puternic. Se toarnă ceapa peste peşte, se adăugă piper şi dacă mai este nevoie puţină sare. În general, macroul este sărat din procesul de afumare. Cu o furculiţă, se zdrobesc bine bucăţile de macrou, în timp ce toate ingredientele se amestecă.

Nuca prăjită în prealabil la cuptor sau în tavă se mărunţeşte în bucăţi mici cu ajutorul unui cuţit sau zdrobitor.

Când salata este gata şi feliile de sfeclă sunt relativ uscate la suprafaţă se poate începe asamblarea. Se ia o linguriţă de pastă de peşte şi se întinde pe o jumătate de felie de sfeclă. Cealaltă jumătate de felie se pliază peste pastă, iar pe margini, se presară nucă mărunţită.

Rezultă în final nişte antreuri deosebit de aspectuoase, care pe lângă faptul că sunt foarte gustoase, încântă ochiul prin culoarea vibrantă. Pe deasupra se poate presăra verdeaţă.

Vă dorim poftă bună!

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Life & Style