Rulouri din file de păstrăv la cuptor

Dacă doriţi o mâncare de peste rapidă, delicioasă, şi care necesită puţin timp de pregătire, rulourile din file de păstrăv la cuptor pot să fie răspunsul pe care îl căutaţi.
Rulouri din file de păstrăv la cuptor
Rulouri din file de păstrăv la cuptor (Maria Matiyku / Epoch Times)

Peştele la cuptor este o metodă de gătire sănătoasă prin care se păstrează gustul peştelui, iar prin rulare, carnea va rămâne fragedă şi suculentă. Rulourile se pot servi cu salată, legume sotate, spanac scăzut, cartofi, orez sau garnitura preferată.

Ingrediente:

2 fileuri de păstrăv,
o lămâie tăiată în felii subţiri,
sare, piper după preferinţă,
un cubuleţ de unt sau 2-3 linguri de ulei de măsline,
un ardei roşu,
câţiva morcovi mici sau un morcov tăiat în felii subţiri,
câteva roşii cherry( opţional)

Modul de preparare:

Cuptorul se încălzeşte la 180 C.
Folosind un cuţit ascuţit cu lamă subţire, fileul de păstrăv se taie în două pe grosime apoi pe lungime, astfel încât fâşiile obţinute să fie flexibile şi uşor de rulat. Se mai taie încă o dată pe lăţime, astfel că în final, dintr-o bucată de file vor rezulta 8 bucăţele de rulouri.

Fiecare bucăţică de peşte se presară cu sare şi piper, după care se rulează şi se prinde cu o scobitoare. Dacă doriţi, în mijlocul ruloului puteţi înfige o felie subţire de ardei roşu.

Într-o tavă se pun mai întâi legumele tăiate în felii subţiri, apoi se aşează rulourile de peşte, alternând cu felii de lămâie. Se adaugă apoi untul/uleiul de măsline şi câteva linguri de apă. Se dă la cuptor pentru 15 minute.

Când este gata, rulourile de peşte se scot din cuptor şi se servesc alături de legumele sotate şi garnitură preferată. Vă dorim poftă bună!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Life & Style