Panică în avion. Un fost boxer "calmează" un bărbat violent pe zborul München-Paris

Momente de panică pe zborul München-Paris: un bărbat s-a certat mai întâi cu o stewardesă apoi a încercat să pătrundă în cabina de pilotaj. Dar în calea sa a dat de Tarik Sahibeddine, boxer şi fost campion de welter al Franţei.
Tarik Sahibbedine
Tarik Sahibbedine (Facebook/Tarik Sahibbedine)

Atenţie la comportament atunci când vă aflaţi la bordul unui avion, mai ales dacă printre pasageri se află un fost campion de box. Acest lucru l-a învăţat pe pielea sa un bărbat care, vineri după-amiază, 24 august, a început să discute în mod violent cu o stewardesă, în zborul Lufthansa München-Paris. Nu era clar de ce se certau, dar tonul vocii creştea ameninţător. Tarik Sahibbedine, boxer şi fost campion de welter al Franţei, care se întorcea dintr-o vacanţă în Croaţia împreună cu soţia sa, s-a ridicat şi a mers să vadă ce se întâmplă.

"Şeful cabinei de pilotaj era palid la faţă şi mi-a cerut să rămân cu el şi cu stewardesa", a relatat boxerul, care a ajutat personalul avionului. În momentul în care pasagerul a început să devină violent, cerând ca avionul să se reîntoarcă la Monaco, unde afirma că se aflau încă prietenii săi, boxerul, susţinut de un poliţist în civil şi un alt călător, a încercat să-l calmeze. Fără rezultat, însă. Printre cei 200 de pasageri a început să se răspândească teama că un infractor sau terorist doreşte să deturneze avionul: „Ne aflam încă la zece mii de metri deasupra nivelului mării - a explicat Tarik Sahibbedine - şi acesta voia să tragă maneta roşie să deschidă uşa. Apoi s-a îndreptat spre cabină, strigând că va lua controlul avionului“.

"În acel moment – povesteşte boxerul - am sărit pe el. I-am spus: ai ales ziua greşită, prietene!". Pasagerul a fost imobilizat şi încătuşat, după care a fost condus în partea din spate a avionului până la sosirea în aeroportul Charles de Gaulle, unde a fost preluat de forţele de ordine şi apoi transferat într-un spital de psihiatrie.

La aterizare, boxerul a fost recompensat cu aplauzele pasagerilor şi ale echipajului şi a fost invitat de către comandantul avionul în cabină pentru o fotografie suvenir. A fost felicitat, de asemenea, de reprezentanţii poliţiei aeroportului.

Surse: Franceinfo, Maville

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură