Tămâia - "aurul" mult dorit de regi

Tămâia este un preparat din răşini de plante aromatice, adesea cu adaos de uleiuri esenţiale de origine animală sau vegetală. Este un material biotic aromat care eliberează fum parfumat atunci când este ars. Termenul este folosit fie pentru material, fie pentru aromă. Tămâia este folosită în scopuri religioase, terapeutice, estetice, aromoterapie, meditaţie şi ceremonie. Ca formă de parfum, era folosită pentru a spori mirosul, ca deodorant şi impotriva insectelor. Încă din antichitate se credea că le permite oamenilor să comunice cu zeii.

Tămâia, ca şi smirna, a fost adusă din Arabia. În secolul I, istoricul şi naturalistul latin Plinius aminteşte despre comerţul său care i-a îmbogăţit pe locuitorii din sudul peninsulei arabe, însă exista tămâie în Africa de Est şi India. În toate limbile cu excepţia aztecilor, tămâia înseamnă „lapte”, din cauza aspectului răşinii când iese din trunchiul copacului, iar în limba mexicană înseamnă „răşină”. În zilele noastre se numeşte tămâie, un nume ce derivă din latinescul „incendoere”, adică aprindere sau ardere.

Originea tămâiei

Tamâia şi smira au îmbogăţit ţări precum Oman, Yemen şi Somalia, unde datorită cămilelor s-a putut organiza o reţea comercială cât şi rute de transport din văile îndepărtate unde creşte arborele boswellia din care se extrage un lichid lăptos ce se solidifică în contact cu aerul. Acum 3.000 de ani, fenicienii au introdus tămâia în Occident, aceasta ocupând un loc proeminent printre obiectele de cult, fiind folosite arzătoarele de parfum şi cădelniţe. Spania şi Portugalia folosea spre sfârşitul secolului al VII-lea î.Hr. arzătoare de tămâie. Din vremuri străvechi, această tămâie era o substanţă dorită de cei puternici, precum regii şi preoţii, fiind un element esenţial în ritualurile de închinare, sacrificii şi ceremonii care urmăreau alungarea spiritelor rele. Babilonienii, persanii foloseau tămâia în cultul morţilor, iar grecii făceau ofrande de tămâie divinităţilor lor la toate sărbătorile (sec.VII î.Hr ). Egiptenii foloseau cele mai preţioase soiuri de tămâie pentru zeii lor. Meşteşugari ai tămâiei pe vremea faraonilor, cunoşteau toate secretele pentru a face tămâie de înaltă calitate. În camerele mortuare din mormântul lui Tutankhamon s-au găsit vase ce aveau sute de feluri de tămâie, care şi-au păstrat încă aroma magnifică de-a lungul secolelor. Şi în Roma Antică, tămâia a jucat un rol important în festivaluri, rituri funerare.

Tradiţii ale tămâiei

Tămâia tibetană este una dintre cele mai vechi şi mai naturale care există în prezent pe piaţa mondială. Procesul de pregătire al tămâiei este un meşteşug antic şi toată tămâia este realizată manual, ca şi în Nepal. Chiar şi uscarea se face la soare, fiind o tămâie integrală, fără fosfor sau alte ingrediente toxice. Tămâia tibetană este fabricată dintr-un material select şi de înaltă calitate, conţinând substanţe aromatice bine cunoscute precum mosc, lemn de santal roşu şi alb, şofran, scorţişoară etc. Este compusă din ierburi şi rădăcini din Himalaya, având în medie un total de 25 de ingrediente secrete, iar unele au mai mult de 35 de plante selectate. A fost elaborată în conformitate cu formulele vechi şi secrete descoperite cu secole în urmă şi procese atente, care au fost transmise din generaţie în generaţie. Scopul este ca pacea să intre în acea casă în care se arde tămâia.

Tămâia în Creştinism

Primii creştini au respins utilizarea tămâiei la început, dar mai târziu au încorporat-o în liturghia lor, comparând fumul de la cădelniţă cu înălţarea sufletelor drepte la cer. Alte fapte au mai contribuit la acceptarea ei: evreii i-au oferit-o lui Dumnezeu, ca semn al respectării şi adoraţiei lor maxime; iar magii i-au dat copilului în Betleem aur, tămâie şi smirnă. Creştinismul a fost îmbibat de semnificaţii şi ceremonii în care tămâia a ocupat locul central. Eticheta şi protocolul laic foloseau tămâia aromatică, iar în magia europeană era folosită pentru evocarea spiritelor cosmice, alături de lemn de santal, lemn de măslin, mastic sau smirnă. Timp de două milenii, tămâia a stat la baza prosperităţii unei ţări deşertice ca Oman, de unde lumea a importat-o în cantităţi mari. A fost o materie primă importantă pentru biserici, pentru obiecte de lux şi nu în ultimul rând pentru parfumerie.

Beneficii ale tămâiei

1. Întăreşte circulaţia sângelui; acidul boswellic are efecte antiinflamatorii - poate ajuta la reducerea inflamaţiilor la nivelul articulaţiilor - şi îmbunătăţeşte fluxul sanguin.

2. Ajută sistemul respirator: broşită, astm, sinuzită, răceli şi alergii.

3. Reduce anxietatea.

4. Ajută la somn, fiind la fel de eficientă ca somniferele.

5. Reduce cicatricile, având potenţial antiinfecţios.

6. Îmbunătăţeşte sistemul imunitar, fiind folosit şi ca antiseptic şi dezinfectant pe răni.

7. Se foloseşte ca afrodisiac, având proprietăţi de relaxare şi vindecătoare. Tămâia de lotus albastru activează hipotalamusul, creşte producţia de testosteron şi fluxul sanguin.

8. Acţionează ca odorizant natural în reîmprospătarea camerei.

9. Ajută la o meditaţie profundă, ascensiune spirituală şi vindecare, lucru verificat din timpuri străvechi.

10. Atenuează depresia şi daunele neurologice.

11. Echilibrează emoţiile, îmbunătăţeşte percepţia şi activitatea senzorială. Acest lucru duce la îmbunătăţirea memoriei şi a stării de spirit.

Deci arderea tămâiei prezintă o serie de beneficii, care ne pot ajuta să avem o stare generală de sănătate bună.

Am enumerat câteva dintre beneficiile acestei substanţe miraculoase, care ne poate proteja, vindeca şi susţine moral şi fizic. Poate fi folosită în aproape toate suferinţele corpului omenesc.