Ovidiu Tender îşi caută avionul furat la DNA

Sigla DNA
Sigla DNA (Epoch Times România)

Afaceristul Ovidiu Tender a fost audiat luni, la DNA. Potrivit Mediafax, Tender a declarat că prezenţa sa la DNA nu are legătura cu dosarul Bica, de a cărei arestare se bucură, ci că a venit în calitate de reclamant, în legătură cu un avion care i-a fost furat.

"Mi s-a furat un avion în urmă cu câţiva ani, am făcut un denunţ penal şi am venit să continuăm investigaţia. Mi l-a luat vânzătorul american. Un vânzător american, având piloţii lui, mi l-a luat înapoi şi nu a mai dat niciun semn de viaţă. Sub pretextul că îl duce la o verificare tehnică, mi l-a luat", a spus Tender, la ieşirea de la DNA.

Ovidiu Tender a mai menţionat că nu a fost chemat pentru a da declaraţii după denunţul făcut împotriva fostului procuror şef DIICOT, Alinei Bica, dar că se bucură de arestarea acesteia.

Întrebat dacă i-a cerut Alinei Bica să îl ajute să scape de pedeapsă, Tender a răspuns: "Dumneaei s-a oferit să mă aresteze, dacă vă aduceţi bine aminte".

Întrebat dacă i-a dat mită fostei şefe DIICOT, prin intermediari, Tender a negat: "Nu, nu, este o greşeală".

Reamintim că Ovidiu Tender, patronul Prospecţiuni S.A., a făcut vineri un denunţ împotriva fostului procuror şef DIICOT, Alina Bica, în prezent arestată preventiv pentru o retrocedare ilegală de peste 62 de milioane de euro, au declarat pentru Mediafax surse judiciare.

Tender, condamnat la 11 ani de închisoare în dosarul Rafo-Carom (atenţie, decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel) ar fi denunţat-o pe Bica legat de o mită pe care i-ar fi dat-o, sub formă de acţiuni, printr-un intermediar care s-a adresat iniţial soţului acesteia.

Denunţul a fost înaintat de Tender procurorilor DNA, vineri, prin avocatul său, potrivit surselor citate, care nu au făcut alte precizări.

Alina Bica este cercetată într-un nou dosar, disjuns din cel al despăgubirii ilegale de la ANRP, fiind acuzată, printre altele că l-ar fi ajutat pe Ovidiu Tender să obţină o soluţie favorabilă în dosarul Carom.

Potrivit procurorilor anticorupţie, Tender ar fi apelat la doi dintre consilierii Alinei Bica, Florentin Mihăilescu (reţinut de DNA, pentru 24 de ore, în cursul zilei de joi) şi judecătorul Mihail Udroiu, pentru a fi consiliat în sensul formulării unei apărări favorabile în dosarul Carom.

Tender i-ar fi dat în acest scop lui Mihăilescu documente din dosar, pe care acesta să le consulte împreună cu Bica. În schimbul ajutorului, Tender le-ar fi dat lui Mihăilescu şi Bica un teren, iar Mihăilescu a primit şi bani pe card.

Alături de "Căprioara" lui Marian Oprişan, dosarul RAFO-Carom este unul dintre cele mai îndelungate procese din istoria justiţiei din România, fiind trimis la instanţă în august 2006. Rechizitoriul a fost întocmit de Alina Bica, pe atunci procuror şef birou la DIICOT.

Ovidiu Tender a fost trimis în judecată în acest dosar pentru înşelăciune, instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanei, în formă calificată şi continuată, constituirea şi apartenenţa la un grup de crimă organizată, spălare de bani şi spălare de bani în formă continuată.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne