"Orhideea porumbel", declarată Floarea Naţională în Panama, o frumuseţe rară


Orhideea porumbel (Peristeria elata)
Orhideea porumbel (Peristeria elata) (Google.com)

În Panama creşte o orhidee rară, numită Peristeria elata sau Orhideea porumbel, cu o formă specială, un porumbel ce parcă vrea să zboare. Dacă ne uităm în centrul ei putem vedea un porumbel alb cu aripile deschise.

Este o floare superbă, în pericol de dispariţie datorită frumuseţii ei aparte. Numele florii, Peristeria, vine din limba greacă şi înseamnă "porumbel". Se pare că tot ceea ce provoacă admiraţie şi uimire unui om, în cele din urmă dispare. La fel ca în cazul acestei flori ameninţate cu dispariţia tocmai datorită aspectului său deosebit.

Florile orhideei Peristeria elata nu sunt prea mari, sunt albe, cărnoase şi colorate, foarte parfumate, cu pete purpurii şi formează ramuri a căror lungime poate ajunge până la 2,5 metri. Este originară din America Centrală, Panama, Costa Rica şi Columbia şi creşte în principal în zonele cu climat cald şi la o altitudine de aproximativ 800 de metri deasupra nivelului mării.

O curiozitate: orhideea Peristeria elata se află printre plantele cele mai protejate din lume prin acorduri internaţionale. Mai mult, pe data de 21 octombrie 1980 a fost declarată Floarea Naţională a statului Panama.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Știință