Ombudsmanul din RM: Politicienii să renunţe la folosirea presei în interese personale

Mihail Cotorobai constată încercări tot mai frecvente de intimidare a jurnaliştilor din RM, îndeosebi după investigarea unor cazuri de corupţie, difuzarea frecventă a informaţiilor manipulatoare şi concurenţa neloială pe piaţa media din ţară.
Forumul mass media din R. Moldova 2017
Forumul mass media din R. Moldova 2017 (facebook.com/api)

Avocatul Poporului din Republica Moldova în contextul Forumului mass media, ediţia 2017, desfăşurat între 14-15 noiembrie, constată că lista problemelor a rămas în mare parte aceeaşi ca şi în anii precedenţi. Aceasta denotă lipsa de progrese iar pe anumite segmente, agravarea situaţiei privind libertatea şi independenţa mass media, cât şi deficienţe în asigurarea pluralismului de opinii în ţară.

”E vorba în principal de instituirea monopolurilor în mass media, concentrarea fără precedent a instituţiilor media din audiovizual, influenţa tot mai sesizabilă a factorului politic asupra activităţii presei, acces redus la informaţii de interes public sub pretextul menţinerii secretului de stat sau al nedivulgării datelor cu caracter personal, încercări tot mai frecvente de a intimida jurnaliştii, mai ales la investigarea unor cazuri de corupţie, difuzarea tot mai frecventă a unor informaţii manipulatoare, concurenţă neloială pe piaţa media”, menţionează ombudsmanul.

Avocatul Poporului anunţă că se solidarizează cu mass media din R. Moldova susţinând demersurile acestora către autorităţi de a crea un mediu propice pentru dezvoltarea unei prese libere şi independente. Ombudsmanul a amintit de faptul că autorităţile moldovene încă nu şi-au îndeplinit obiectivele trasate la capitolul mass media din Programul de activitate al actualului Guvern, pentru anii 2016-2018, în care se propune, printre altele, ”elaborarea Concepţiei naţionale de dezvoltare a mass media, bazate pe fortificarea pluralismului şi a libertăţii de exprimare”, ”adoptarea unui nou Cod al Audiovizualului” şi ”crearea unui cadru propice de dezvoltare a domeniului publicităţii”.

În context, Ombudsmanul a chemat autorităţile de la Chişinău să realizeze în spiritul standardelor europene prevederile referitoare la mass media, îndemnând politicienii să renunţe la practicile de a folosi presa în interese de partid sau personale. Acesta a mai solicitat ca oficialii să examineze responsabil şi cu implicare principalele probleme din domeniul media, care vor fi expuse în Foaia de Parcurs a ediţiei curente a Forumului mass media din Moldova şi să întreprindă acţiuni reale pentru soluţionarea acestora.

De asemenea, Mihail Cotorobai a îndemnat jurnaliştii din RM să dea dovadă de corectitudine şi de responsabilitate, să-şi facă cinstit meseria. Astfel, să fie obiectivi şi echidistanţi, să respecte codul de etică profesională, să abordeze cu grijă subiectele sensibile legate de respectarea drepturilor omului, mai ales când e vorba de viaţa privată a persoanei, să nu accepte să dezinformeze şi să manipuleze opinia publică prin informaţiile difuzate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe