"O să vedem sânge pe pereţi!" - Biriş despre Revoluţia Fiscală a PSD

Guvernul/Finanţele/ANAF par a nu fi interesaţi de marea fraudă şi de măsuri cu adevărat eficiente pentru a aduce bani la buget, dar vor să introducă impozitul pe gospodării, să trimită inspectorii pe coclauri să numere "oole" oamenilor, remarca Gabriel Biriş.
Gabriel Biriş
Gabriel Biriş (Epoch Times România)

"Revoluţia fiscală" pregătită de Guvernul Grindeanu, cu alte cuvinte introducerea impozitului pe gospodărie (şi, odată cu ea, angajarea unei armate de consultaţi fiscali plătiţi de stat) va avea efecte cât se poate de nocive, atrage atenţia Gabriel Biriş, fost secretar de stat în Ministerul de Finanţe în Guvernul Cioloş.

În opinia lui Biriş, implementarea "revoluţiei fiscale" va duce la o adevărată vânătoare de vrăjitoare şi va determina un exod al oamenilor cu bani etc.

Redăm postarea lui Biriş.

"Ce-i lipseşte chelului?
Tichie de mărgăritar?

Înţeleg că onor guvernul PSD-ALDE prin vocea hotărâtă a dnei Olguţa Vasilescu şi mai puţin fermă a ministrului de Finanţe, jenat parcă de derapajele pe care partidul îi ordonă să le susţină, ne spun despre revoluţia pe care vor să o facă în fiscalitatea noastră:
- impozitul pe gospodărie (chestie mult mai amplă decât credeam la început, adică un fel de "globalizare" pe familie);
- consultanţi fiscali plătiţi de stat pentru a face declaraţiile pentru 7.000.000 de gospodării.

Câteva observaţii, acum înainte să luăm Lumină din Lumină:

1. Impozitul pe venit aduce la buget (azi cu 16%) 29,8 miliarde de lei, din care 24,7 miliarde sunt din impozit pe salariu. Dacă întroduce impozitul 0/10 şi elimină impozitul pe dividende vom rămâne cu 18 miliarde, a cărui administrare oricum costă o groază pentru că reglementarea este confuză.

Ne spune ministrul de Finanţe că planul este să crească costurile de administrare cu vreo 700 milioane ca să administreze o scădere de venit cu 10 miliarde? Cam cât ar putea creşte veniturile la buget (de fapt senzaţia mea e că vor scădea, că mai au de gând să bage şi alte deduceri, gen vacanţe în RO, de faptul că suntem în UE şi nu putem discrimina cred că au uitat)?

Întreb şi eu: cu ce o să administraţi toată informaţia asta? Centrul de calcul al ANAF este la pământ, nu s-a mai investit nimic de ani de zile iar proiectul RAMP merge de stă... Unde stocaţi şi cu ce procesaţi muntele acesta de informaţii?

2. Am văzut în programul de guvernare încă un element copiat din proiectul pentru care mi-am dat demisia: declaraţia iniţială de patrimoniu, instrument care pare a face parte dintr-un plan mai larg, cu totul altul însă faţă de cel avut în vedere de mine.

Administrarea fiscală trebuie făcută cu scopul de a colecta bani la buget, cât mai eficient, nu de a deveni big brother-ul care ştie şi vede tot. O poate face, dar chestia asta trebuie să aibă un prag de materialitate, altfel costă mai mult decât face.

În planul meu, declaraţia iniţială de patrimoniu era un instrument pentru impozitarea averilor nedeclarate, setarea unei referinţe, a unui moment zero şi facerea dificilă a acumulării de averi neimpozitate în viitor. De aceea, am propus declaraţia iniţială cuplată cu o perioadă de declarare voluntară şi plata impozitului de 16%, iar după un impozit de 75% pentru ce nu poate fi justificat la controalele fiscale. Dar doar pentru persoanele care au un patrimoniu net de peste 1 milion de euro, că altfel ducem totul în derizoriu!

Văd însă că PSD vrea ca toţi românii să depună declaraţie iniţială de avere şi după aceea să introducă impozitul pe gospodării, fără însă să prevadă posibilitatea declarării voluntare!

Mă simt obligat să atrag atenţia cu privire la câteva posibile efecte, poate cineva înţelege şi ne oprim înainte de a fi prea târziu:

i. până la sfârşitul anului vom vedea un exod al românilor înstăriţi către alte state mai sănătoase la cap, de unde eventual îşi vor conduce afacerile. Numărul rezidenţilor fiscali bogaţi (aia pe care state precum Italia, Anglia, Portugalia, Cipru, Monaco se bat să îi atragă!) va scădea rapid!

ii. declaraţia iniţială de patrimoniu va fi folosită pentru a începe o "vânătoare de vrăjitoare" în special împotriva românilor incomozi. Am văzut deja derapaje făcute în controale fiscale folosind metodele indirecte: după ce ani de zile nu au făcut nimic (5 decizii în 5 ani) s-au apucat să emită decizii pentru că omul nu a putut justifica de unde a avut câteva zeci de mii de euro să îşi facă o casă prin 2012, după o viaţă de muncă...

iii. o să vedem sânge pe pereţi! Războiul început în urmă cu 3-4 ani de unii români (puţini, dar în poziţii cheie) împotriva restului românilor va căpăta un cu totul alt nivel... În condiţiile în care din definiţia infracţiunii a dispărut în 2009 "pericolul social" iar legea privind evaziunea rămâne aşa cum e, va ploua cu sesizări penale pentru sume derizorii. Deja se întâmplă lucrul acesta, dar deocamdată doar împotriva antreprenorilor. O astfel de lege va crea insecuritate pentru TOTI românii, cătuşele vor zăngăni pe toate uliţele din ţară, nu numai pe marile bulevarde...

3. Vrem impozit pe gospodării dar nu mai vorbeşte nimeni de impozitarea sumelor parcate prin paradisuri fiscale??? Hmmm... Oare de ce, domnilor şi doamnelor?

4. Din TVA strângem la buget 59 de miliarde de lei, avem un randament al colectării de maxim 60%, Bulgaria are de 85%. Diferenţa este de 24 miliarde (faţă de 85% nu faţă de 100% că acolo nu putem ajunge din cauza autoconsumului), adică mai mult din cât vom colecta din impozitul pe venit. Cea mai mare parte din frauda asta de TVA vine din frauda de tip carusel, frauda care nu ar mai fi posibilă dacă am avea taxare inversă, care însă nu e posibilă decât dacă se modifică Directiva. Care modificare a fost pusă în discuţie de Comisie ca urmare a presiunii Cehiei anul trecut în decembrie, dar despre care la noi nu vorbeşte nimeni!!!

Ce să înţeleg din asta, că Guvernul/Finanţele/ANAF nu mai sunt interesate de o măsură care ar putea să ne rezolve problemele bugetare??? Că nu sunt interesaţi de marea fraudă dar vor să introducă impozitul pe gospodării, să trimită inspectorii pe coclauri să numere oole oamenilor?

Nu e bine!

Cam atât pentru moment...

Va urez Paşte Fericit, multă sănătate şi bucurii în gospodărie".