O nouă planetă descoperită în sistemul Kepler-47: are doi Sori, la fel ca Tatooine din “Star Wars”

Kepler-47d
Kepler-47d (Image Courtesy: NASA/JPL Caltech/T. Pyle)

Familia lui Kepler-47, sistemul planetar cu doi Sori, cum ar fi Tatooine din “Star Wars”, se măreşte: a fost descoperit un al treilea corp ceresc cu dimensiuni între cele ale planetelor Neptun şi Saturn.

Sistemul este situat la aproximativ 3.340 de ani lumină de Pământ, în direcţia constelaţiei Lebăda (Cygnus), şi este singurul sistem binar cu mai multe planete cunoscute de om.

Autorii descoperirii, ale cărei detalii sunt ilustrate în Astronomical Journal, sunt cercetătorii conduşi de astronomul Jerome Orosz de la San Diego State University.

Cea de-a treia planetă a sistemului a fost numită “Kepler-47d” şi a fost identificată datorită cercetărilor efectuate de telescopul spaţial Kepler al NASA. Identificarea a fost efectuată cu tehnica tranziţiilor (ca în cele două cazuri anterioare), care studiază variaţia strălucirii stelei datorită trecerii unei planete prin faţa discului său.

"Văzusem deja un indiciu al existenţei celei de-a treia planete, în 2012, dar am avut nevoie de mai multe date pentru a fi siguri", a explicat Orosz.

Kepler-47d este de 7 ori mai mare decât Pământul şi, prin urmare, este cea mai mare dintre cele 3 planete din sistem (care sunt de 3 şi respectiv 4,6 ori mai mari decât Pământul): "Sigur nu ne aşteptam să fie cea mai mare planetă, a fost aproape şocant", a declarat William Welsh, unul dintre cercetătorii implicaţi în studiu. S-a descoperit, de asemenea, că temperatura corpului ceresc este neobişnuit de scăzută pentru o exoplaneta gazoasă, care este de obicei fierbinte.

Articol ştiinţific de referinţă: Discovery of a Third Transiting Planet in the Kepler-47 Circumbinary System

Mai multe informaţii: Astronomers Discover Third Planet in the Kepler-47 Circumbinary System;The SDSU-led research has been published in the Astronomical Journal.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Știință