O bunică indiană, profesor de arte marţiale, greu de învins (video)

Meenakshi Amma, în vârstă de 73 de ani, de câteva luni a devenit star pe web ca urmare a faptului că practică arte marţiale la o vârstă atât de înaintată.

Meenakshi Amma
Meenakshi Amma (captură video)

Un videoclip postat pe profilul Facebook "India Arising", a imortalizat-o Meenakshi Amma în timpul unei lupte cu un bărbat tânăr, în timpul căreia ultra septuagenara nu s-a lăsat pusă la colţ. Meenakshi practică de la o vârstă fragedă, Kalaripayattu - cea mai veche artă marţială cunoscută până în prezent, practicată în India de Sud - iar acum învaţă femeile şi copiii cum să se apere în astfel de vremuri grele.

"Oamenii mă întreabă tot timpul cum de reuşesc să fiu atât de puternică şi sănătoasă la vârsta mea", spune ea, zâmbind, reporterilor de la BBC. "Cred că dacă încă mai am atât de multă putere, energie, forţă interioară şi rezistenţă este deoarece practic Kalari încă din copilărie".

Printre elevii săi există multe tinere. Unele dintre ele explică faptul că practica acestei arte marţiale le-a dat mai multă încredere. "Acum simt că pot merge oriunde şi pot spune ceea ce gândesc", spune cu mândrie o fată.

Între timp, Meenakshi, care locuieşte în Vadakara, Kerala, India, nu are nicio intenţie să se oprească. "Sunt într-adevar foarte fericită că sunt în măsură să practic Kalari la vârsta mea. Sper să pot continua astfel mult timp".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Life & Style