Merkel, presată să adopte o poziţie dură faţă de Nord Stream 2 după otrăvirea lui Navalnîi

Cancelarul german Angela Merkel
Cancelarul german Angela Merkel (Odd Andersen/AFP/Getty Images)

Cancelarul german Angela Merkel, criticată frecvent pentru decizia sa „realpolitik” de a sprijini proiectul „Nord Stream 2”, este acum din nou în ape fierbinţi, după otrăvirea cu agentul chimic noviciok a opozantului Alexei Navalnîi.

Proiectul Nord Stream 2, al cărui consiliu de administraţie îl include pe fostul cancelar german din partea stângii - Gerhard Schroeder - este varianta prusaco-rusă a proiectului South Stream, care trebuia să străbată Marea Neagră prin Bulgaria şi apoi să asigure Europa de Est.

Merkel a apărat Nord Stream 2 ca o necesitate de a asigura aprovizionarea adecvată cu combustibili fosili, chiar dacă Germania şi aliaţii săi europeni lucrează spre un viitor „fără combustibili fosili”.

În 2017, Germania a consumat un record de 53 miliarde de metri cubi de gaz rusesc, reprezentând aproximativ 40% din consumul total de gaze al Germaniei. Sistemul de livrare al Nord Stream 2 este conceput pentru a transporta până la 55 de miliarde de metri cubi de gaz pe an.

Berlinul şi Moscova au convenit asupra rutei de 1.200 de kilometri care leagă zona Ust-Luga de lângă Saint Petersburg cu Greifswald din nord-estul Germaniei. Conductele vor trece peste Marea Baltică, în mare parte urmând traseul conductei preexistente Nord Stream 1, care a devenit operaţională în 2011.

Dar acum, rivalii politici ai Angelei Merkel, atât din ​​opoziţie, cât şi din cadrul propriului partid, profită deja de incidentul otrăvirii lui Navalnîi şi de „certitudinea” cu care laboratorul german ar fi „confirmat” că Navalnîi a fost otrăvit cu agentul chimic Noviciok "de uz profesional" - aceeaşi toxină din epoca Uniunii Sovietice folosită pentru a-l otrăvi pe fostul agent dublu Serghei Skripal şi fiica sa Iulia, în 2018, în Marea Britanie.

Unii membri ai Uniunii Democrat Creştine a lui Merkel, care încearcă să-i obţină postul la plecarea sa, la sfârşitul mandatului actual, profită de ocazie pentru a adopta o poziţie „dură faţă de Rusia”. Norbert Roettgen, şeful comisiei pentru afaceri externe a parlamentului german, a scris pe Twitter că permisiunea finalizării NS2 ar trimite mesaje greşite prin „recompensare” în loc de „pedepsire” a lui Vladimir Putin.

Bruxelles s-a opus în mare măsură proiectului Nord Stream 2, deoarece este cel mai mare obstacol în calea planului birocraţilor din UE de a desprinde continentul de dependenţa energetică rusă.

Cu toate acestea, joi dimineaţă, chiar şi Uniunea Europeană a emis o declaraţie prin care a clarificat faptul că nu ar trebui impuse noi sancţiuni sau alte re-incriminări diplomatice înainte de finalizarea unei investigaţii asupra cazului Navalnîi.

Moscova a negat şi a ironizat acuzaţiile Germaniei, insistând că nu există dovezi că Navalnîi a fost otrăvit cu Noviciok şi, afirmând că simptomele sale şi circumstanţele din jurul incidentului nu sunt cele ale unui atac cu Noviciok.

Acuzaţiile Germaniei nu au de fapt „nici o bază” şi nu există niciun motiv pentru ţările occidentale să ia în considerare impunerea de sancţiuni în acest caz, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în timpul unei conferinţe cu reporterii străini.

"Nu există nicio bază pentru acuzaţii împotriva statului rus şi nu suntem înclinaţi să acceptăm vreuna". "Nu vrem ca partenerii noştri din Germania sau din orice altă ţară europeană să se grăbească cu concluziile".

Chiar şi oamenii de ştiinţă care au dezvoltat Noviciok, Leonid Rink şi Vladimir Uglev, au respins afirmaţiile Germaniei, susţinând că Noviciok este extrem de mortal şi că Navalnîi nu ar fi supravieţuit. Nu numai atât, dar dacă s-ar fi folosit Noviciok, asistentele medicale, colegii pasageri şi alte persoane din preajmă s-ar fi îmbolnăvit foarte probabil, aşa cum s-a întâmplat în cazul Skripal.

Potrivit unui articol de informare al NYT despre Noviciok:

De zeci de ani, oamenii de ştiinţă, spionii şi specialiştii în arme chimice au cunoscut şi s-au temut de Noviciok. Este o neurotoxină puternică, dezvoltată în Uniunea Sovietică şi Rusia în anii 1980 şi 90, care poate fi administrată sub formă de lichid, pulbere sau aerosoli şi se spune că este mai letală decât agenţii chimici mai cunoscuţi în Occident, cum ar fi VX şi sarin.

Otrava provoacă spasme musculare care pot induce un atac de cord, acumularea de lichid în plămâni, care poate fi, de asemenea, mortală şi deteriorarea altor organe şi celule nervoase. Rusia a produs mai multe versiuni de Noviciok şi nu se ştie de câte ori au fost folosite, spun specialiştii, deoarece decesele rezultate pot scăpa cu uşurinţă analizelor, rezultatul fiind de multe ori un un atac de cord fatal.

Potrivit rapoartelor iniţiale, Navalnîi s-a „prăbuşit” în baia avionului la scurt timp după decolare. Înainte de a pleca, a consumat o ceaşcă de ceai la aeroport, singurul aliment consumat în orele de dinaintea decolării.

Desigur, o mulţime de aliaţi ai Angelei Merkel sunt sceptici cu privire la sabotarea Nord Stream 2.

După ce şi-a dat seama că declaraţia sa a fost contrară poziţiei lui Merkel cu privire la Nord Stream, Roettgen a dat înapoi, spunând: "Nu am construit o legătură directă între cazul Navalnîi şi Nord Stream 2, ci doar am punctat relaţiile generale germano-ruse şi ce consecinţe ar putea avea evoluţia".

Totuşi, Merkel a părut ieri neobişnuit de agresivă atunci când a împărtăşit acuzaţiile presei. Ea a spus că repercusiunile ar putea fi anunţate în zilele următoare.