Material organic “extraterestru” descoperit în Africa de Sud

În sedimente terestre au fost identificate pentru prima dată urme de carbon “extraterestru” transportat de meteoriţi. O descoperire importantă pentru studiul originii vieţii pe Pământ, care complică demersurile făcute în căutarea vieţii pe alte planete.
Makhonjwa Mountains, Africa de Sud
Makhonjwa Mountains, Africa de Sud (World Heritage Site list)

Un strat geologic subţire din Africa de Sud, vechi de 3,3 miliarde de ani, ascundea o comoară neaşteptată: două urme diferite de carbon de provenienţă extraterestră, rămăşiţele unui bombardament cu meteoriţi care a “atacat” Pământul. Descoperirea, descrisă în revista ştiinţifică Geochimica et Cosmochimica Acta, este o confirmare suplimentară a contribuţiei bolovanilor extratereştri - asteroizi şi meteoriţi - la geneza vieţii pe Pământ, dar şi un element de complexitate pentru cei care doresc să caute urme de viaţă pe alte planete, cum ar fi Marte.

Un grup de oameni de ştiinţă de la Centrul de Biofizică Moleculară din Orleans (Franţa) a descoperit materialul organic extraterestru în timp ce studia un strat de sedimente vulcanice de 2 milimetri grosime în Josefsdal Chert, în munţii Makhonjwa din Africa de Sud. În proba geologică, instrumentele cercetătorilor au înregistrat două semnale anormale, dezvăluind reziduuri de material organic insolubil (carbon), un indicator destul de sigur al originii extraterestre.

Două evenimente distincte

Primul semnal a fost similar celui găsit într-o clasă de meteoriţi foarte interesanţi din punct de vedere ştiinţific - numiţi chondriţi carbonici. Aceste roci cereşti rare sunt foarte bogate în carbon, uneori conţin apă şi au o compoziţie chimică "antică", similară cu cea a nebuloasei solare primordiale. Cel de-al doilea conduce la minerale din grupul spinels, pietre de origine extraterestră care au supravieţuit trecerii prin atmosfera Pământului nearzând complet.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, este dificil să ne imaginăm că un singur impact meteoric a lăsat ambele urme, de altfel "incompatibile". În timp ce carbonul hidrogenat al chondriţilor supravieţuieşte numai dacă temperatura rocii nu depăşeşte câteva sute de grade, mineralele grupului spinels se formează dacă roca spaţială atinge un nivel ridicat de fuziune când intră în atmosferă.

Descoperirea complică încercările oamenilor de ştiinţă de a găsi urme de viaţă pe Marte: urmele de carbon care au fost găsite nu ar fi neapărat marţiene.

Articol ştiinţific de referinţă: Extraterrestrial organic matter preserved in 3.33 Ga sediments from Barberton, South Africa

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură