Un meteorit gigant, descoperit în Argentina

Meteoritul poreclit "Gancedo" - al doilea cel mai mare meteorit din lume - are o greutate de 30 tone şi se presupune că a căzut pe Pământ acum 4.000 de ani, în urma unei ploi de asteroizi.
Meteorit
Meteorit (captură video)

O echipă de cercetători a descoperit, la sfârşitul săptămânii trecute, lângă oraşul Gancedo, într-o zonă numită Campo de Cielo (Câmpul Cerului) din provincia Chaco din nordul Argentinei, un meteorit care, conform măsurătorilor preliminare cântăreşte peste 30 tone.

Mario Vesconi, preşedintele Asociaţiei de Astronomie din Chaco, a fost surprins de mărimea fragmentului găsit, constatând că depăşise aşteptările cercetărilor care au lucrat în ultimele luni în zonă.

"Aşteptările erau mari, deoarece ne aflam într-o zonă promiţătoare, dar în care se lucra foarte greu, totuşi, niciodată nu ne-am gândit că depăşea 30 de tone", a explicat cercetătorul, precizând că au început să lucreze în zonă de vineri (9 septembrie), continuând să excaveze până duminică (11 septembrie), ziua în care au putut extrage meteoritul.

El a explicat că lucrarea a fost complicată din cauza cantităţii mari de apă existente în puţul în care se afla meteoritul, fiind nevoiţi să ceară ajutorul mai multor echipe din oraşul Gancedo.

În urma primelor măsurători, meteoritul cântăreşte exact 30.800 de kilograme, dar, conform lui Vesconi, în zilele următoare se va folosi un alt cântar pentru a certifica greutatea iniţială.

Cel mai mare meteorit descoperit până în prezent se află în Namibia

După această descoperire, în Chaco sunt doi dintre cei mai mari meteoriţi din lume, ambii având o greutate inferioară meteoritului Hoba, găsit în Namibia, care depăşeşte 66 tone. Anrerior, în Chaco a fost descoperit un alt meteorit gigant, de 28.840 kg (20,84 tone), astăzi depăşit în greutate de masa de fier şi nichel descoperită în acest weekend.

Potrivit declaraţiilor Asociaţiei de Astronomie din Chaco, până în prezent au fost recuperaţi doar 35% dintre meteoriţii care au lovit zona acum 4.000 de ani, dintre care mulţi se află în provincia vecină, Santiago del Estero.

Prin urmare, Vesconi a cerut guvernului acestei regiuni să se angajeze în cercetarea zonei, cum s-a întâmplat şi în regiunea Chaco, pentru a finaliza recuperarea milenarelor fragmente de corpuri cereşti.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură